Afganistanul nostru, cel de toate zilele

0
7

Are dreptate Barbu: terenul politicii e un câmp de luptă minat. E o junglă, un front de luptă. În jur cad victime. Unii îi mănâncă pe alții. Nu-s tancuri, dar sunt cătușe.

 

Nu știu de ce s-a supărat lumea atât de rău pe d-l Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii, ac­tualmente membru ALDE, atunci când a pre­­tins că parlamentarul român duce o viață ale că­rei riscuri sunt la fel de mari ca cele ale militarului din Af­ganistan! D-l Barbu e, o ști­am de mult, o vioară în­tâi a ci­nis­mului, dar are drep­tate, sub un anumit raport. Căci nu vor­bim aici despre comparația ma­terială a gloan­țelor cu che­mările la DNA, nici nu punem pe același plan fizic bombele cu bombele de pre­să și așa mai departe; ce ne in­te­re­sea­ză e situația psihologică a par­lamentarului ro­mân standard – adică un ins cu multe case și câteva guși, cu neamuri pe care trebuie să le ajute, cu interese de afaceri cu statul și cu în­curcături în justiție. Omul se simte hăituit, bie­tul, somat să dea socoteală de ANI, chestionat de presă, târât prin pro­cese de marele mon­stru-DNA. Uneori, până și șefii de partid îl cear­tă și îi cer „integritate“; ri­dicol, nu-i așa? (No­roc că nu-i ține prea mult.) Credeți că e ușor să-ți căpătuiești toți finii, nurorile, verii, aman­tele, ba și clienții politici din­tr-o leafă la stat? Mare, ce-i drept, dar una sin­gură? Nu-i normal să vrei să mai „pice“ ceva? Alergat de reporteri, ocă­rât de șefi, cu tot felul de in­terdicții de la pro­curori, omul care a dorit binele nației în­ce­pând cu chivernisirea tribului propriu nu mai are liniște nici „pe ban­cheta din spate“ a ma­șinii oficiale, precum Gabi Oprea. Când ocolești o coadă de sute de oa­meni la pașapoarte, presa țipă; când umbli cu girofar, țipă din nou. Pe scurt, viața e grea și nici nu mai te poți relaxa în jacuzzi-ul de la mi­nister. Și, în ultimul timp, nici pe titlul tău de doctor, obținut cu sudoarea frunții (altuia), nu mai ești sigur. Nu-i asta o mizerie?

 

Și în ultimul timp viața a devenit încă și mai grea, fiindcă au intervenit din nou „forțele ocul­te“, din afara țării, care „vor să de­sta­bi­li­ze­ze“. Mai întâi, în 2014, au născocit chestia aia cu votul din străinătate. De fapt, aceiași oa­­meni se așezau de mai multe ori la coadă – Ponta dixit – ca să se vadă îmbulzeală la te­levizor și să se manipuleze oamenii din țară. Și așa s-a ajuns să fie ales președinte un neamț, și nu unul daco-roman. A urmat in­cendiul de la Colectiv, despre care toată lu­mea informată știe că a fost pus de aceleași „forțe oculte“, ca să dărâme Guvernul Ponta. Și asta s-a și întâmplat: demonstrațiile „so­cietății civile“ au fost instigate din afară și ta­lentatul prim-ministru și-a dat demisia în mod patriotic – așa cum a zis – ca să evite un Maidan românesc. Apoi „forțele oculte“ l-au pus prim-ministru pe Cioloș, un ins care ni­ci măcar nu vorbește româna, ci „teh­no­cra­teza“, cum a zis lingvistul Dragnea, și e sub­ordonat intereselor franceze. Iar Kövesi, aceas­tă talibană a României – faptul e re­cu­nos­cut de toată lumea – e pusă acolo, la DNA, de americani. Așadar, țara e îngen­un­chiată sub tripleta germano-franco-ame­ri­cană – Iohannis, Cioloș, Kövesi. Uitați-vă că nici măcar numele lor nu sunt românești! Mai mare rușinea! Nici sub fanarioți n-a fost mai rău!

 

N-a pierit totuși sămânța patriotismului în țară: Ponta, Ghiță, Oprea, Dragnea, de exem­plu. În ultimul timp și Băsescu li s-a alăturat în lupta lor vitejească, dar inegală, împotriva „ocultei“. Totuși, nu-l iertăm că el a pus-o pe Kövesi la DNA. (Ce-i drept, acum nici el nu se iartă.) Mai ales că tocmai au scos din nou ca­pul ONG-urile lui Soros – acest conspirator evreu-ungur-american – care a contaminat în anii ’90 lumea românească cu morbul „so­cietății deschise“ și care acum se pare că vrea să reia operațiunea de contaminare la o nouă generație. Or, se știe (de la Antena 3) că „societate deschisă“ egal vinderea țării. E adevărat că veghează PRU, care denunță „ONG-urile lui Soros care au vrut să ia cu asalt Parlamentul României“, într-o seară liniștită din săptămâna trecută. N-au reușit, dar nici patrioții nu par prea în formă: Dia­co­nu de la PRU e un nătărău, Tăriceanu e ex­pi­rat, Ponta și Dragnea au dosare și con­dam­nări, Oprea e KO. Are deci dreptate Barbu: terenul politicii e un câmp de luptă minat. E o junglă, un front de luptă. În jur cad victime. Unii îi mănâncă pe alții. Nu-s tancuri, dar sunt cătușe. Așa că pensiile speciale nu sunt de­cât o minimă și legitimă recompensă pen­tru suferințele vitejește îndurate.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!