ANCHETATORI din OLANDA, SUA si FRANTA vor merge in UCRAINA, pentru investigarea PRABUSIRII zborului MH17

0
6

 O echipă a Biroului olandez pentru Securitate, însoţită de şeful diplomaţiei Frans Timmermans, se află deja în drum spre Ucraina, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Externe. Echipe de anchetatori din Statele Unite şi Olanda, precum şi ministrul olandez de Externe se vor deplasa în Ucraina, pentru a investiga cauzele prăbuşirii avionului malaezian, relateaza Mediafax.

 

"Voi încerca să obţin acces în zona (unde s-a prăbuşit avionul), pentru ca experţii să-şi poată desfăşura ancheta", a declarat Timmermans.

 

El a subliniat importanţa unei anchete internaţionale independente, adăugând că nu exclude posibilitatea de a iniţia negocieri cu rebelii proruşi din estul Ucrainei. Ministrul a declarat că va rămâne pe teren "atât timp cât va fi necesar".

 

CITITI SISUA cer o INCETARE IMEDIATA a FOCULUI in estul UCRAINEI pentru a permite anchetarea prabusirii aeronavei Malaysia Airlines

 

La rândul lor, Statele Unite au anunţat că FBI şi autoritatea americană a transporturilor, de asemenea, vor trimite anchetatori la locul accidentului. "Pentru început, poliţia federală va trimite cel puţin un anchetator" în Ucraina, a declarat un oficial guvernamental american.

 

Franţa va trimite doi experţi în Ucraina şi a propus mijloacele sale tehnice, pentru a participa la ancheta cu privire la circumstanţele prăbuşirii, joi seara, a avionului malaysian, doborât probabil de o rachetă, a anunţat vineri Guvernul francez, citat de Mediafax.

 

"Biroul de Anchetă şi Analiză (BEA) pentru Securitatea aviaţiei civile a desemnat doi experţi care sunt pregătiţi să participe la o anchetă internaţională", anunţă într-un comunicat comun ministrul de Externe Laurent Fabius şi secretarul de Stat al Transporturilor Fredéric Cuvillier. "BEA este dispus să pună la dispoziţia anchetei mijloacele tehnice ale laboratorului său, în special pentru a descifra înregistrările zborului (cutiile negre)", adaugă ei.

 

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi într-o zonă din Ucraina aflată sub controlul insurgenţilor proruşi, accidentul soldându-se cu 298 de morţi, dintre care cel puţin 154 de olandezi.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!