Angela Merkel la Chișinău și dosarul transnistrean

0
21

 

Identificarea unei soluţii viabile pentru problema transnistreană şi apropierea Republicii Moldova de UE sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Regimul liberalizat de vize şi cel de comerţ liber cu UE vor fi valabile pe întreg teritoriul Moldovei.

Vizita cancelarului german Angela Merkel, de la 22 august, a fost calificată la Chişinău drept o zi istorică. La fel se afirmase și în le­gătură cu 11 martie 2011, când vi­ce­pre­şe­dintele american Joe Biden a sosit în Republica Mol­do­va. Desigur, astfel de vizite sunt extrem de importante. După schimbarea puterii de la Chişinău, în 2009, şi for­marea Alianţei pentru In­te­grare Europeană, Republica Moldova, care până atunci a balansat între Est şi Vest, este vizitată, doi ani con­se­cutiv, de oficiali de cel mai înalt rang din Europa şi de dincolo de ocean. Atât vizita vicepreşedintelui ame­rican, cât şi cea a cancelarului german au reprezentat, deopotrivă, o premieră de la proclamarea independenţei, ambele având o puternică încărcătură simbolică, care con­firmă sprijinul acordat coaliţiei de gu­vernare de la Chișinău din partea Wa­shing­tonului şi a Bruxellesului în promovarea şi implementarea reformelor necesare apro­pierii Republicii Moldova de UE.

Totuşi, dincolo de acest sim­bo­lism, în cele aproximativ şapte ore cât s-a aflat la Chişinău, can­celarul german a dat câteva me­saje foarte clare. Trei dintre aces­tea merită evidențiate. Cancelarul Merkel a menţionat că Republica Moldova a în­registrat pro­grese în domeniul reformelor şi are pers­pectivă europeană, dar trebuie să par­curgă procesul de apropiere de UE pas cu pas. De asemenea, doamna Merkel a su­bli­niat disponibilitatea Germaniei de a spri­jini, inclusiv financiar, Republica Mol­dova în procesul de continuare a re­for­melor ini­ţiate de Alianţa de guvernare de la Chi­şi­nău.

Dar poate cel mai așteptat a fost dosarul transnistrean. La acest capitol, cancelarul Merkel a spus că Germania sprijină in­te­gritatea Republicii Moldova și acordarea unui statut special pentru Transnistria. În viziunea doamnei cancelar, un stat func­țional ar trebui să asigure un echilibru în­tre un guvern central eficient şi res­pon­sabilii locali. Mai mult, identificarea unei soluţii viabile pentru problema trans­nis­treană şi apropierea Republicii Moldova de UE sunt două feţe ale aceleiaşi monede, de vreme ce regimul liberalizat de vize şi cel de comerţ liber cu UE vor fi valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, deci și pentru Transnistria. Potrivit can­celarului Merkel, formatul de discuţii în problema transnistreană trebuie să ră­mâ­nă „5+2“, dar este nevoie de multă răb­dare şi capacitate de a face compromisuri, din partea actorilor implicați. La rândul său, Germania va menţine această pro­bl­e­matică pe agenda discuţiilor cu Ucraina, R­usia, SUA şi cu alte state.

Nu a existat nicio referire la România, la re­lația București-Chișinău, în timpul vi­zitei cancelarului german. Poate că nu în­tâmplător. Pe de o parte, după în­de­păr­ta­rea lui T. Baconschi din fruntea diplo­ma­ției române, interesul celor de la București pentru spațiul estic a scăzut vizibil, în ciu­da ședinței comune de guvern de la Iași, ședință pregătită cu cel puțin un an îna­inte tot de către ministrul destituit. Pe de altă parte, și autoritățile de la Chișinău, pre­mierul Vlad Filat și ministrul de Ex­terne, Iurie Leancă, se pa­re că evită asocierea Re­publicii Moldova cu Ro­mânia, din cauza imaginii proaste pe care aceasta din urmă o are în cancelariile occidentale, în urma fur­tunii politice generate de suspendarea președintelui Băsescu.

Subiectul conflictului trans­nistrean a ținut capul de afiș al vizitei cancelarului german, mai cu seamă datorită reapariţiei temei fe­de­ra­li­zării în dezbatea publică. Ultima dată, ast­fel de discuții, încă ceva mai puţin in­tense, au avut loc în luna iunie, după în­trevederea premierului Filat cu liderul de Tiraspol, Evgheni Şevciuk, în Bavaria, la Rottach-Egern. Şi atunci s-a vehiculat în presă teza potrivit căreia Rusia şi Ger­ma­nia insistă pentru federalizarea Republicii Moldova. De astă dată, pricina discuţiilor a reprezentat-o publicarea de către agen­ţia rusă Regnum a Planului de regle­men­tare a problemei transnistrene, document ce poartă antetul preşedinţiei irlandeze a OSCE şi semnătura şefului diplomaţiei de la Tiraspol, Nina Ştanschi. Textul a fost lan­sat în presă cu o săptămână înainte de vizita oficialului de la Berlin, cu scopul de a o compromite. Naționaliștii români și nos­talgicii după URSS și-au dat mâna, cum s-a întâmplat și cu alte ocazii. Unii au comparat Pactul Molotov-Ribbentrop cu Planul de reglementare…, iar pe can­ce­larul Merkel și președintele Putin, cu Hit­ler și Stalin. Alții au deplâns absența unei politici mai agresive a Rusiei în Republica Moldova, ceea ce, acuză aceștia, ar face po­sibilă românizarea fostei republici so­vi­etice și ieșirea ei de sub influența Krem­li­nului.

 

Pe lângă acest discurs extremist, exersat totuși de o minoritate, majoritatea ana­liș­tilor politici și experților a trebuit să răs­pundă serios la întrebarea dacă fe­de­ra­li­za­rea poate fi o soluție de reglementare. Re­acţiile la acest Plan de reglementare…
s-au făcut auzite și la nivel oficial, în ciuda faptului că autenticitatea do­cu­men­tului a fost contestată de Tiraspol, Chi­şi­nău şi OSCE. Autentic sau nu, Planul este un document-sondă care testează reacții și care se înscrie în logica Moscovei de re­gle­mentare. În linii mari, Planul prevede fe­de­ralizarea Republicii Moldova în trei eta­pe. Transnistria ar căpăta un statut spe­cial, cu buget propriu, imn, drapel, ste­mă, posibilitatea de a participa la politica externă a Republicii Moldova în pro­ble­me­le ce îi ating interesele şi dreptul de a ieşi din componenţa Republicii Moldova, dacă aceasta se va uni cu o altă țară sau ca ur­mare a pierderii statalităţii.

Acestea nu sunt lucruri cu totul noi. Multe dintre aceste idei au mai fost fluturate public. De alt­fel, soluția federalizării a re­ve­nit periodic în discuţii. Doar o privire sumară asupra dialogului care du­rează deja de aproape două decenii ne fa­ce să ne amintim de Memorandumul Pri­makov (1997), Planul OSCE (2002), Memo­randumul Kozak (2003), Planul Iuşcenko (2005), care propuneau direct sau indirect soluția federalizării. Ulterior, dialogul în formatul oficial „5+2“ (la care participă Chi­şinăul şi Tiraspolul – părţi aflate în con­flict, mediatorii Rusia, Ucraina, OSCE şi ob­servatorii SUA şi UE) a fost blocat timp de aproape 6 ani. Eşecul proiectelor amin­tite a avut ca rezultat adoptarea legii de la 22 iulie 2005, care prevede un statut de au­tonomie pentru regiunea trasnistreană în cadrul Moldovei unitare.

Totuşi, apariţia unui document care re­a­duce în discuţie problema federalizării în preajma vizitei cancelarului german la Chişinău nu pare întâmplătoare. Procesul de extinderea a UE a determinat o creş­te­re a interesului Bruxellesului pentru se­cu­ritate şi stabilitate în vecinătatea sa, care s-a tradus și în creşterea influenței UE în procesul de reglementare a conflictului trans­nistrean. Printre principalele ins­tru­mente de soft power ale UE se numără Po­litica Europeană de Vecinătate și Par­te­neriatul Estic. Germania, care participă activ la setarea politicii estice a UE, a ju­cat un rol important în reluarea dialogului în formatul „5+2“. Mai mult, de la ini­ţiativa Meseberg, din iunie 2010, când în­fiinţarea Comitetului Rusia-UE pe pro­ble­me de securitate a fost condiționată prac­tic de reglementarea conflictului trans­nistrean, atenţia Berlinului şi personal a cancelarului german, Angela Merkel, faţă de acest dosar nu s-a diminuat. Un mo­ment important s-a înregistrat în sep­tem­brie 2011 când, la Moscova, a fost anun­ţată reluarea negocierilor „5+2“. Primele evo­luţii pozitive s-au consemnat după schim­barea puterii de la Tiraspol. Noul lider Evgheni Şevciuk, care s-a remarcat prin abordări politice moderate şi prag­matice în comparație cu predecesorul său, Igor Smirnov, se arată dispus la dialog. Astfel, s-a ajuns la realuarea tranzitului trenurilor de marfă, la simplificarea cir­cu­laţiei persoanelor în perioada sărbătorilor pascale, anularea taxei de 100% pentru importul mărfurilor moldoveneşti.

Tot în contextul procesului de la Meseberg, Rusia a reafimat că nu va recunoaşte independenţa Trans­nistriei. Iar viziunea Mos­covei cu privire la viitorul re­gi­unii transnistrene a fost articulată în felul următor: statut special pentru Trans­nis­tria, dar cu garanţii internaţionale că Re­publica Moldova va rămâne un stat ne­u­tru. Ultima declaraţie în acești termeni a fost făcută de viceministrul rus de Ex­ter­ne, Grigori Karasin. La câteva zile, pre­şe­dintele rus Putin a venit cu un mesaj mai nuanțat: „numai locuitorii Transnistriei îşi pot decide destinul. Iar comunitatea in­ternaţională, inclusiv Rusia, vor res­pecta această alegere“.

În ciuda speculațiilor, foarte probabil nu a existat nicio înţelegere Merkel-Medvedev la Meseberg cu privire la federalizare. De atunci au trecut doi ani, iar la Kremlin se află acum Vladimir Putin, care lasă să se în­ţeleagă că Moscova nu mai e atât de interesată de dosarul transnistrean și nu intenţionează să facă presiuni asupra Ti­raspolului pentru a ajunge la un com­promis cu Chişinăul.

Dialogul în formatul „5+2“ e deocamdată departe de identificarea unei soluţii po­litice la conflictul vechi de 20 de ani. Acest dialog ar trebui continuat, pentru a crea cel puţin acel spaţiu de încredere şi apropiere dintre Chişinău şi Tiraspol. Contextele intern, moldo-transnistrean, și cel internațional sunt favorabile. Dacă se vor evita capcanele recursului su­per­ficial la istorie, se vor putea înregistra pro­grese. Cât despre comentatorii de azi, ca­re folosesc paradigma anului 1939, can­ce­larul Merkel le-a transmis că „Europa de azi nu acceptă divizările pe principiul sferelor de influenţă“.

 

* Mariana Nebesnea este doctorant la SNSPA.

CORESPONDENŢĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA