Argou de jurnaliști (III). Fonfleul

0
4

Faptul că jurnaliștii cedează vitezei, dorinței de trafic și audiență, părăsind bunele deprinderi de verificare rezonabilă a informației, duce la distorsiuni grave ale realității și la pierderea rostului mass-media de a informa corect publicul.

Pe măsură ce presa a devenit tot mai lipsită de inhibiții în goana după subiecte ne­mai­au­zi­te, argoul media s-a diversificat. Foamea de sen­zațional i-a dus pe jurnaliști direct în bu­că­tă­rie. „Fonfleul“ este un an­treu menit să păcălească foa­mea. Un restaurant din Brăila afișa în meniu „fonfleuri de bu­levard“, adică ou fiert cu anșoa, tartine cu icre de știu­că, vol-au-vent cu somon ma­rinat, carpaccio de butter­fish cu rucola ciboulette, roșii uscate, măsline. Gastronomie fără consistență, care ia ochii, în vreme ce fran­țuzis­me­le și ita­lie­nis­me­le ridică prețul. Analogia care a impus ter­me­nul în slang e valabilă: su­biec­tele sunt incon­sistente, uneori pure in­ven­ții, dar împachetate astfel încât să stârnească in­teres și să pară verosimile. Maestrul fon­fleu­lui de presă, Ion Cristoiu, scria într-o rubrică din 2009 a ziarului Ring că în limbaj gaze­tă­resc „fonfleul e ştirea gogonată, fără nici o aco­perire în rea­litate, servită publicului con­su­ma­tor ca având credibilitatea unei surse si­gu­re“ și îl denunța pe Cozmin Gușă ca „fon­fleist“ periculos „de­oa­rece lansează pocnitori me­diatice atât de grav şi, mai ales, atât de misterios încât mulţi îl cred alimentat de ser­vi­ciile secrete autohtone, ba chiar şi pla­ne­ta­re“. Printre go­go­natele care au făcut carieră în Evenimentul zilei anilor ‘90 este găina care a născut pui vii în ograda Se­vas­tiței din Pașcani. Repor­te­rii acelei perioade își amin­tesc că Jack, cum era su­pra­nu­mit Cristoiu, cerea frecvent astfel de povești senzaționale fără niciun dram de adevăr în ele: „Tragica poveste a Ma­ria­nei Roșca care, îndrăgostită de literatura lui Sienkiewicz, a fost părăsită de amantul cu Dacie roșie“ e o mostră din ce însemna un titlu din Bu­li­na roșie. Te um­flai de râs, dar vindeai ziarul. Multe dintre ti­tlurile de pe atunci dau clasă celor de azi. Fon­fleurile aveau și ele rostul lor. Aveam co­legi adevărați artiști ai acestui „gen pu­bli­cis­tic“, își amintește unul dintre ei.

 

Subiectul s-a rostogolit până în zilele noastre, când Ro­mâ­nia TV a inventat la paritate povestea coco­șu­lui care a supraviețuit doi ani după ce a fost decapitat. Reportervitual.ro face haz de su­biect, afișat pe site-ul postului ală­turi de slo­ga­nul „Noi dăm știrea exactă“. Iulian Co­mă­nes­cu pune fonfleul alături de țea­pă, into­xi­ca­re și farsă pe tava celor șase tipuri de gogoși vândute publicului, definindu-l ca pe o mis­ti­fi­ca­re cu sursă obscură, cu atât mai nocivă azi cu cât circulația sa devine mai facilă pe In­ter­net și pe rețelele de socializare: „rețelele sunt pline de false rețete de slăbit, sex, descoperiri științifice miraculoase, re­ve­la­ții religioase de doi lei, dezvăluiri istorice epo­cale și altele. Uneori, astfel de lucruri pornesc de pe site-uri bizare, conspiraționist-convinse (limba ro­mâ­nă e strămoașa limbii latine, dacii sunt primii europeni etc.). Alteori, sunt invenții puse cu nonșalanță în circulație și de profesioniști, și de amatori (medicii finlandezi au constatat că…)“. Sunt binecunoscute ști­ri­le contrafăcute care anunță în fiecare an iar­na secolului sau cea mai secetoasă vară, nicio­dată confirmate, ne­lipsite însă din toată presa de sezon. La modă este fonfleul cu alură științifică, ve­hi­cu­lat cu nonșalanță pe In­ternet, televiziune sau radio, chiar dacă sună a tâmpenie. În 2012, Agerpres publica o știre de-a dreptul comică, dar urgent preluată de ziare serioase ca Gân­dul și România liberă, că Organizația Mon­dia­lă a SănătățiiOMS ar fi introdus vegetarienii și îndrăgostiții în lista bol­navilor psihici. Cu doar un pic de căutare în plus, s-ar fi văzut că falsa știre pleca nu de pe site-ul OMS, ci de pe portalul rusesc MedVesti. Presa sportivă abundă și ea în aiureli prezentate ca in­for­ma­ții beton. Blogge­rul Adi Dobre deplângea prin 2010 lipsa de calitate a informației sportive, dar și lipsa de pre­tenții a publicului ei: „Presa de specialitate e plină de fonfleuri în această pe­rioadă. E parcă dezlegare la fonfleuri. Se scrie pe genunchi, se inventează ştiri, se ima­gi­nează transferuri, se minte. Se minte cu o ne­ruşinare vecină cu penalul. E perioada în care fiecare scrie ce vrea. Ziarele de sport abundă de subiecte efemere, unele su­pra­vie­ţuind doar câteva minute, până când vine con­cu­renţa cu o «exclusivitate». Urmează din par­tea învinşilor un drept la replică, adică tot o «exclusivitate» fabricată. Pe cuvânt, mulţi dintre cei care fac presă sportivă astăzi i-ar face să pălească de invidie chiar şi pe Fraţii Grimm ori pe Hans Christian Andersen. Au imaginaţie băieţii, nu glumă“. Nu despre ima­ginație e vorba, ci de lipsa deontologiei.

 

Fap­tul că jurnaliștii cedează vitezei, dorinței de trafic și audiență, părăsind bunele de­prin­deri de verificare rezonabilă a informației, duce la distorsiuni grave ale realității și la pier­de­rea rostului mass-media de a informa co­rect publicul. Complicitatea merge în sus, fiind­­că șefii editoriali asta cer și asta vând. Opu­sul fonfleurilor de presă ar fi subiectele „gra­se“, investigațiile care fac să le țiuie ure­chi­le politicienilor, șefilor prinși pe picior gre­șit. Ele însă au devenit o delicatesă rară. //

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!