Argou de jurnaliști (IV). Șperla și șopârla

0
13

Șopârla de presă democratică a primit o funcție activă, menționată și de definițiile dicționarelor de argou,

unde „șopârla“ este nu doar o vorbă cu subînțeles, ci mai ales „urzeală, intrigă“, discreditare prin bârfă.

Mass-media și-au însușit termenul, făcând rabat la deontologie și îngăduind să pătrundă insinuări și zvonuri.

Moștenită din vremea dictaturii ceaușiste, când scenariștii de televiziune, dramaturgii, re­gi­zorii de teatru și film strecurau mesaje echi­voce în răspărul celor acceptate de cenzură, „șopârla de presă“ a făcut ca­rieră tocmai în democrație. Da­că scheciul Omul cu șo­pâr­la interpretat de Toma Ca­ra­giu și difuzat la TVR la Re­ve­li­o­nul din 1975 a trecut de cen­zură, asta se datorează in­flu­enței lui Tudor Vornicu. Alt­minteri, cerberul Bujor Sion, șe­ful Secției de Presă a Co­mi­tetului Central al PCR, tatăl lui Mihai Bujor Sion, acesta din urmă pupil al lui Iliescu, azi diplomat, ar fi tăiat fiecare „șo­pârlă“ din sorcova lui Toma Caragiu, iar ur­mările pentru autori și actori ar fi fost dras­tice: interdicția de a publica, de a apărea pe scenă sau pe ecran, pușcărie.

Umorul comunicării cotidiene din vremea dic­taturii se baza pe „șopârle“, „șopârlițe“ și ban­curi, pe codificări ușor de descifrat, adesea pli­ne de haz, indicând, pe de o parte, pa­si­vi­tatea comunității inhibate de frică, pe de altă parte, tentația de a submina ordinea impusă. Șopârla de presă democratică a primit o func­ție activă, menționată și de definițiile dic­țio­na­relor de argou, unde „șopârla“ este nu doar o vorbă cu subînțeles, ci mai ales „urzeală, intrigă“, discreditare prin bârfă. Mass-media și-au însușit termenul, fă­când rabat la deontologie și îngăduind să pătrundă in­si­nuări și zvonuri. Când jur­nalistul strecoară „o șopârlă“, el nu dorește să își asume informația și o servește pre­cedată de predicate cețoase, precum „se zice“, „se pare“, „se aude“ etc. Pentru ce, atunci? Pentru discreditare, pentru a influența ceva, pentru a determina o reacție în favoarea cuiva. Și, adesea, pentru profit.

Bloggerul Zoso dă vina pe criza presei: „Atunci când nimic nu mai are succes, ape­lezi la șopârle. Arunci un DVD, o carte, înjuri concurența, cauți mizeria peste tot, reduci totul la absurd. Orice“, la fel ca și eftimie.net, care crede că „în 2014 presa românească e ca-n Ultima oră a lui Mihail Sebastian. Jur­na­liștii nu-s plătiți, dar prestează în con­tinuare scriind advertoriale fără P și băgând șopârle pentru potentații zilei. Anchetele de presă se livrează pe sub ușă, în plic, gata scri­se, tre­bu­ie doar să le publici“. Până la ar­ti­co­lul din re­vista Nature și ancheta lansată pe B1 TV, des­pre plagiatul premierului Ponta, s-au aruncat pe piață doar șopârle pe acest subiect. Ve­ri­ficarea, documentarea sunt spaima șo­pâr­le­lor. Cristian Duicu de la Adevărul arată cu de­getul spre politicieni și lideri de opinie, care fo­losesc presa în interes propriu sau de grup, distorsionând agenda publică: „Şopârle de tot soiul sunt lansate şi, dacă adversarul muşcă momeala, cu atât mai rău pentru el“. In­for­ma­ţiile de primă mână se dau „pe surse“. Sur­sele lansează şi confirmă zvonuri, dezvăluie strategii secrete, spun cine şi când urmează să fie demis şi ce alianţe se mai fac. Şi, poate înainte de orice, distrag atenţia de la ce este cu adevărat important. Guvernul lansează ade­seori „baloane de încercare“, „șopârlește“, pentru a vedea reacțiile publice. Dar asta în­seamnă o conivență vinovată între putere și presa obedientă.

Prin 2011, Adevărul îl declara pe Sebastian Lă­zăroiu campion la șopârle: „Nu mai are rost să reamintim toate şopârlele lansate, de-a lun­gul timpului, de Sebastian Lăzăroiu. Cu tre­cutul său de sociolog cu ştaif şi de fost di­rector al unui institut de sondare a opiniei pu­blice, orice şopârlă lansată de acest personaj va fi, dacă nu crezută, cel puţin dezbătută intens de presă, politicieni şi opinia publică. Poate că el însuşi reprezintă imaginea vie a şopârlei, o fiinţă camuflată bine în iarbă, că­reia îi creşte coada la loc, de fiecare dată când este prinsă pe picior greşit de vânători“. Din inventarul făcut atunci, multe informații declarate șopârle s-au adeverit, semn că Lăzăroiu a rămas sociolog, și nu crescător de rep­tile mediatice. Ziarul de Vâlcea are o ru­brică Șpârle și șopârle. Găsim acolo zvo­nis­tică, bârfotecă și informații locale „pe surse“ din mediul politic, administrație și lumea mon­denă.

Regionalismul „șperlă“, pe care îl găsim în Amintirile lui Creangă, are în argoul media sem­nificația inducerii în eroare. Praful în ochi este pulberea fină a cenușii de la suprafața jă­raticului, conform DEX. Două expresii argotice au înglobat moldovenismul: „a da prin șperl­ă“ înseamnă a maltrata, a se purta rău, brutal cu cineva și „a da cu șperlă în ochi“ – a amăgi, a înșela, a minți, ceea ce gușterii de presă fac. Evenimentul zilei publica prin iunie sub un titlu mare O femeie a dat naştere unei şopârle. Autorităţile au deschis o anchetă. Ei bine, ăsta e curat „fonfleu“! //

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!