Atac la opinie și alte absurdități

0
9

Opinia critică face parte dintre armele la vedere împotriva abuzurilor și a încălcării principiilor democrației.

Toată lumea jură, în ultima vreme, pe Cons­tituție și se închină în fața Curții Cons­ti­tu­ționale. Sinceritatea politicienilor este eva­lu­ată corect de public, dacă ne uităm la pro­centele joase de popularitate de care se bucură, la noi, par­lamentul. Oamenii nu cred până nu văd. Iar de văzut, se vede cum ceea ce se critica ieri de pe poziții intransigente azi se încalcă dublu. Ce părea în guvernările trecute de ne­acceptat azi e normalitatea în­săși. Apare, în prezent, o ati­tudine politică cu un ac­cent riscant, semnalat de organizația Re­por­teri Fără Frontiere, ca fiind identificarea de „duș­mani ai poporului“ în vocile critice ale so­cietății: jurnaliști, analiști, comentatori, po­li­ticieni ai opoziției. Includerea presei la „vul­ne­rabilități“ în strategia de apărare a PDL, bla­mată cel mai vocal de USL aflat atunci în opo­ziție, este acum pusă în fapt de USL. Iată, pre­ședintele interimar cere ca SIE să ancheteze „mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o ac­ţiune evident organizată, coordonată, finan­ţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut as­ta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara“. Pe de altă parte, auzim de ceva infiltrări de jurnaliști sub acoperire în redacții (cazul Zaschievici de la Jurnalul Naţional, încă neclarificat). Declarații politice au conturat un prim grup de jurnaliști și co­mentatori pasibili de sub­mi­narea statului, atac la ima­gine sau poate chiar înaltă tră­dare. Corespondenții ma­rilor publicații occidentale, ca­re au abordat cu toată se­rio­zitatea situația din România, sunt enumerați în co­mu­ni­catul RSF: Sánchez Costa, co­respondent al cotidianului ma­drilen El País, Mirel Bran de la Le Monde și Li­li­ana Ciobanu, colaboratoare la CNN și The Eco­­nomist, Keno Verseck (Der Spiegel și Deuts­che Welle), Karl-Peter Schwarz, Vlad Odo­bes­cu (ARA și USA Today), Ruby Russell, Laura Boromir (Der Standard) și Kim Lane Sche­p­pe­le. Ei ar fi, într-un prim lot, dușmanii Ro­mâ­niei. Cazurile de jurnaliști angajați la me­diile pu­blice românești au fost rezolvate mai ușor: și la Agerpress, și la Radio România co­res­pon­denții au fost retrași pe baza pre­zum­ți­ei că ar putea avea poziții diferite de ale puterii.

Absurdul vine din faptul că politicienii de vârf, care pun în pericol libertatea de exprimare, pe cea de opinie și însuși adevărul, sunt pro­tejați. Ei nu pot fi sancționați pentru declarații politice. Profită din plin, aruncând cu opinii ne­­fondate. Mai mult, un criteriu vizibil de avan­sare în posturi bine plătite a clienților politici este actualmente cât de tare au dat din gură pe la televiziunile afiliate. Din contra, in­te­lec­tu­ali care se exprimă critic au fost pe­depsiți sau, dacă n-au putut fi suprimați, con­tinuă să fie bălăcăriți. Victime au fost inclusiv ins­ti­tuții ca IICMER, ICR,TVR Info și alte ins­ti­tuții fă­cute praf, fiindcă liderii lor – Vladimir Tis­mă­nea­nu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Mi­hă­ieș și jur­naliști din televiziunea publică – se în­că­pă­țâ­nează să gândească liber. O sursă gu­ver­na­me­ntală spune că tăierea integrală a bu­ge­tului ICR în luna august 2012, măsură fără pre­­cedent, a fost luată ca penitență: „Ei ne înj­u­ră, iar noi le dăm bani? Tăiați tot!“, ar fi or­do­nat Ponta.

„Biblia“ constituțională garantează la art. 29 și 30 atât libertatea de conștiință, cât și li­ber­ta­tea de exprimare, în ambele articole re­gă­sindu-se inviolabilitatea libertății de opinie. Jurnaliștii știu și respectă (atâția câți res­pec­tă) regulile opinării, ale exprimării critice, se­parând informația de opinie și prezentând opi­nii pe bază factuală, așa cum cere Codul De­on­tologic Unic, adoptat de o majoritate a jur­na­liștilor români. Și forurile europene, prin re­zoluții privind etica jurnalistică, fac precizări în privința protecției de care se bucură în de­mo­crație opinia exprimată public. Rezoluția 1003 spune că, „deși opiniile sunt inevitabil subiective și, prin urmare, nu pot și nu tre­buie supuse criteriului adevărului, ele trebuie totuși exprimate într-o manieră onestă și eti­că“. Rezoluția adaugă că „nimeni nu trebuie să rămână neutru față de apărarea valorilor democratice“. Opinia critică face parte dintre armele la vedere împotriva abuzurilor și a în­căl­cării principiilor democrației. Pe jurnaliști îi apă­ră organizații internaționale. Reporteri Fă­ră Frontiere consideră „inacceptabilă încer­ca­rea de a face din jurnaliști români sau străini țapi ispășitori pentru actuala criză politică. Re­torica paranoidă și plină de ură față de jurnaliști trebuie luată foarte în serios de partenerii europeni ai României. Ne exprimăm teama că acest climat bolnav va afecta ne­ga­tiv libertatea de informare“. Pe intelectuali îi apără solidaritatea oamenilor educați și pro­pria tărie morală. Din interiorul instituțiilor, an­gajații sunt protejați de Legea 571/2004 a aver­tizorului pentru a nu fi constrânși de re­gulamentele interne să înghită orice ne­drep­tate și să poată semnala încălcări ale legii sau ale moralei. Important este să nu se aban­do­neze aceste mijloace. //