Băsescu şi Macovei vs. logica unui establishment PSD-PNL

0
27

Mulți aplaudă vizibila calmare a scenei politice. În principiu, lucrurile se pot duce la bun sfârșit mai ușor în lipsa tensiunilor. Însă asta e valabil atunci când ai instituții care funcționează mulțumitor. Ceea ce nu este cazul la noi.

 

Cu două decenii în urmă, Viorel Hre­ben­ciuc vorbea despre o „împărțire echi­ta­bi­lă a resurselor între putere și opoziție”. Mi­za era, bineînțeles, aceea de a asigura un confort pe termen lung (acces la resurse, plus pro­tecție) principalilor actori de pe scena politică, in­di­ferent de poziția pe care o aveau la un moment dat în raport cu guvernarea. Era premiza consolidării unui es­tablishment politic au­tohton stabil și garanția că ciclurile electorale suc­ce­si­ve nu ar fi produs surprize neplăcute niciuneia dintre părți. Ideea ca foști înalți demnitari, ce să mai vorbim de un fost prim-ministru, să ajungă să aibă probleme majore în justiție era, evident, ex­clusă într-un astfel de aranjament. E greu de spus ce șanse de reușită ar fi avut un astfel de demers. Însă e limpede că ve­ni­rea lui Traian Băsescu în fruntea statului l-a aruncat în aer. Predarea către CNSAS a dosarelor de Securitate, condamnarea ex­pli­cită a comunismului și mai ales aban­do­narea controlului asupra justiției și a ideii de intangibilitate a demnitarilor de rang înalt au radicalizat frontul politic românesc.

 

Ideea concordiei politice a rămas însă, cu si­guranță, una tentantă. Mai ales după o pe­rioadă atât de agitată. Așa că nu este în­tâmplător că, după schimbarea de la Co­tro­ceni, avem în acest moment o coabitare re­lativ necontondentă între putere și opo­zi­ție, în condițiile în care s-a conturat un bi­nom dominant PSD-PNL. Există, bi­ne­înțeles, critici și atacuri politice, dar aces­tea nu sunt virulente, sunt doar schimburi de contre politice de ru­ti­nă. Tonul este dat, de la vârf, de relația foarte liniștită din­­tre noul președinte și ve­chiul premier. Viața po­li­tică românească tinde, cel pu­țin ca impresie de mo­ment, să se așeze oarecum în logica de establishment dorită de Viorel Hrebenciuc la mijlocul anilor ‘90.

 

Mulți aplaudă, unii cu en­tu­ziasm, această vizibilă calmare a scenei po­litice, considerând-o o schimbare de sa­lu­tat față de perioada Băsescu. Și de ce nu? În principiu, lucrurile se pot duce la bun sfârșit mai ușor în lipsa tensiunilor. Însă asta e valabil atunci când ai instituții care funcționează mulțumitor. Ceea ce nu este cazul la noi. Iar atunci când trebuie re­for­mate radical sisteme complexe, precum ad­ministrația publică, educația sau să­nă­ta­tea, apar imediat blocajele. Pentru că, de re­gulă, sunt afectate interese majore, po­li­tice sau financiare. Nu e greu să negociezi un acord politic unanim pe chestiuni de ge­nul „2% din PIB pentru armată în­ce­pând din 2017”, însă lucrurile se complică masiv atunci când intri pe astfel de te­ri­torii minate.

 

Dar ce ar putea tulbura actuala concordie po­litică? Și în ce măsură va fi posibilă con­solidarea unui establishment politic au­toh­ton având în centru binomul PSD-PNL? Depinde de ceea ce se va întâmpla în po­li­tica românească în lunile următoare. Mulți cred că un element major ar putea fi o even­tuală scindare a PSD. Însă, în rea­li­ta­te, lucrurile sunt mai puțin dramatice de­cât par. O scindare a PSD, dacă ea se va produce, va fi doar una de conjunctură, care nu are la bază elemente de fond, vi­ziuni diferite în privința evoluțiilor din PSD. E vorba doar de o bătălie internă în ca­re sunt angrenate taberele pro și anti-Ponta. De aceea e de așteptat ca în viitor cele două să se reunifice într-o formă sau alta. Avem exemplul UNPR, partid alcătuit în mare parte din foști pesediști.

 

Lucrurile sunt mai degrabă complicate de partea cealaltă a baricadei. Cu toate că li­be­ralii se află aparent pe val cu un pre­șe­dinte la Cotroceni și cu scoruri im­pre­sio­nante în sondaje, noul PNL are cel puțin do­uă mari probleme: 1) tensiunile dintre ve­chiul PNL și PDL se vor acutiza, atunci când vor trebui decise pozițiile importante din partid, mai ales la nivel local; 2) o par­te importantă a electoratului care a votat cu Klaus Iohannis așteaptă reforme, pe diferite paliere, în domenii deranjante și pentru PSD, și pentru PNL.

 

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1296/22_lazescu_2015.jpg

Cel puțin o jumătate dintre votanții lui Klaus Iohannis din turul doi au fost în fapt votanți anti-Ponta. Deja există frus­trări în rândul acestora față de lipsa de reacție a președintelui la emiterea or­do­nan­ței de urgență cu dedicație Victor Pon­ta, precum și față de alte declarații legate de zona sensibilă a justiției. Nici PNL și nici Klaus Iohannis nu au garantat ne­con­diționat sprijinul zonei de dreapta. Acest segment important, mai ales prin ac­ti­vis­mul său în spațiul public, cu precădere în mediul online, își poate căuta o altă ex­presie politică. Iar punctele de coagulare potențială sunt, evident, Traian Băsescu și Monica Macovei. Amploarea acestei mu­ta­ții electorale depinde însă esențial de re­la­ția care se va stabili în viitor între cei doi. Fostul președinte nu stă deloc rău în per­cepția publică, în timp ce cota de în­cre­dere a lui Klaus Iohannis, acum foarte rid­i­cată, inevitabil, nu poate decât să scadă. Deocamdată, criza prin care trece PMP și problemele Elenei Udrea îl obligă pe d-l Bă­sescu să regândească din temelii for­mu­la politică pe care va dori să o sprijine în viitor. Ceea ce, paradoxal, ar putea fi un avan­taj, pentru că îi lasă un spațiu de ma­nevră mai generos. Ce e limpede e că nu se poate realiza cu adevărat o masă cri­ti­că, dacă nu se ajunge la o intersecție cu fac­țiunea Macovei. Capacitatea acesteia din urmă de a atrage zone din societate an­terior deconectate de sfera politică, în combinație cu experiența și forța politică a fostului președinte ar putea crea o al­ter­nativă serioasă la PNL. Alternativă care ar putea deveni, în ultimă instanță, o pro­vo­care pentru întregul establishment politic tradițional.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!