Cacealmaua protocoalelor Parchet-SRI

0
156

Denunțarea vehementă, coordonată și susținută a protocoalelor semnate de Parchet și SRI nu servește la mare lucru și ratează ținta reală – anularea cât mai rapidă a probelor.

 

Scandalul protocoalelor semnate de SRI cu Parchetul General și cu Înalta Curte de Casație și Justiție este aproape în întregime fabricat și are un scop transparent: anularea în cel mai scurt timp posibil a probelor din dosarele aflate pe rol, dar și a dosarelor încheiate cu condamnări care au fost strânse pe baza respectivelor protocoale. Vorbim, desigur, despre dosare de corupție, singurele care interesează de fapt grupurile de interese care contribuie la această nouă farsă națională care are drept țintă compromiterea DNA și a judecătorilor care au îndrăznit să dea hotărâri de condamnare. Materia primă din care este făcut acest scandal constă, printre altele, în declarații inflamante ale unor actori interesați și în știri false propagate fără rușine, cum a fost cazul unui memoriu care denunța ilegalități comise în baza sus-amintitelor protocoale trimis tuturor instituțiilor imaginabile în numele unei judecătoare din Zalău care nu a trimis niciun memoriu.

 

Pe lângă declarațiile „incendiare“ date de vocalii avocați ai unor inculpați cu nume răsunător s-au remarcat cele făcute săptămâna trecută de însuși ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a vorbit la Antena 3 despre nevoia de „a face ceva“ pentru „a scoate la lumină caracterul nelegal al condamnărilor nedrepte“ pe care le-au suferit „unii“ dintre cei care au căzut victime protocoalelor. Toader a schițat deja și strategiile, și pașii care trebuie urmați pentru a ajunge la rezultatul dorit.

 

O primă strategie ar consta în atacarea protocoalelor la „instanța de contencios să verifice legalitatea, după care avem proceduri, eventual căi extraordinare de revizuire a hotărârilor pronunțate pe baza unei proceduri nelegale“. Prezumțiile pe care se sprijină Toader pentru a-i apăra pe acuzații și condamnații de corupție (cum ar fi Dragnea și Voiculescu) constau în pretenția nedovedită că protocoalele sunt „instrumente juridice“ pe baza cărora au fost pronunțate condamnări și că aceste instrumente sunt „nelegale“ pentru că se „adaugă la lege“. Or, după cum ne-a precizat judecătorul Cristi Danileț, „revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive se poate face numai dacă, după terminarea procesului, se descoperă elemente care ar duce la concluzia că soluția este netemeinică, nu nelegală. Așa spune legea [Codul de Procedură Penală, n.n.] acum“. „Oricum – remarcă Danileț – ar trebui să știe și ministrul, și alții, care văd că fac declarații publice cu prea multă ușurință, că nici un judecător nu dă condamnări pe bază de protocoale, ci numai pe bază de probe.“ Judecătorul clujean recomandă prudență din partea oficialilor statului cu privire la acest subiect, pentru că „sunt dosare în curs de derulare unde s-au invocat aceste aspecte și deocamdată niciun judecător nu a spus că un protocol ar fi nelegal“. Dar Tudorel Toader și-ar dori tocmai acest lucru: să creeze presiune asupra judecătorilor pentru a anula probele obținute în baza protocoalelor. Acceptarea de către judecătorii ÎCCJ a cererii avocaților ca procurorii să precizeze ce probe au fost strânse pe baza protocolului și amânarea subsecventă pentru 15 mai a pronunțării în dosarul angajărilor fictive în care este inculpat Dragnea pare să sugereze că această strategie funcționează. Dar, mai precizează Danileț, Toader și aliații săi nu pot face în realitate nimic. Pe de o parte, „nu are de unde să știe dacă și în ce dosare s-au folosit informațiile obținute pe baza procoalelor“, iar pe de alta, „protocoalele nu sunt anulate, doar justiția le poate anula“.

 

Ceea ce rezultă de aici este că denunțarea vehementă, coordonată și susținută a protocoalelor semnate de Parchet și SRI nu servește la mare lucru și ratează ținta reală – anularea cât mai rapidă a probelor – pentru că procedurile de atacare la instanța lor în contencios, urmată în caz de decizie favorabilă de identificarea probelor obținute exclusiv în baza protocoalelor și de cererea de revizuire a hotărârilor, consumă prea mult timp (iar inculpații de tipul Dragnea, Tăriceanu sau Udrea se grăbesc). Prin urmare, prea multe necunoscute și prea multe proceduri de urmat ca demersul să aibă succes.

 

Toader sugerează și o altă „direcție de abordare“ în cazul protocoalelor: „dacă nu cumva semnatarii s-au substituit legiuitorului, dacă nu cumva s-a creat un conflict juridic de natură constituțională“. Conflict între cine și cine? Cel mai probabil, între parlament și semnatari. Ca să se întâmple acest lucru, ar trebui ca șeful uneia dintre Camere să atace la CCR protocoalele. Judecătorul Danileț susține însă că „protocoalele nu se pot ataca la CCR. Numai legile, ordonanțele de guvern și ordonanțele de urgență“. De unde rezultă că protocoalele nu ar trebui atacate ca acte administrative, ci ca acte normative, mai exact ca legi.

 

Curtea Constituțională a făcut, însă, destule compromisuri de când PSD a câștigat puterea, dar va fi destul de greu să demonstreze că un protocol între Parchet și SRI sau unul între Înalta Curte și SRI reprezintă legi „mascate“. //

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!