Calin Popescu Tariceanu, despre situatia francului elvetian: Asistam la abordari care merg in zona POPULISTA. NU este posibila o interventie din partea statului

0
15

Abordarile lansate in privinta situatiei francului elvetian “merg in zona populista”, sustine presedintele Senatului. Calin Popescu Tariceanu a subliniat ca, in opinia sa, nu este posibila o interventie a statului in ceea ce priveste situatia persoanelor care au contractat credite in franci, potrivit Hotnews.

"Asa e in economia de piata, monedele nu sunt stabile, nu sunt garantate de nimeni. Nici guvernul elvetian, nici guvernul roman si nici alte guverne nu pot sa garanteze cotatiile si stabilitatea unor valute, si sunt riscuri pe care cei care doresc sa faca astfel de inginerii sau speculatii trebuie sa si le asume. Cea mai sigura situatie este cand iei creditul in lei si atunci aceste riscuri pot fi indepartate", a declarat presedintele Senatului.

Tariceanu considera ca "exista in momentul de fata o serie de abordari care merg in zona populista. Trebuie sa acceptam ca nu guvernele controleaza preturile sau ratele de schimb ale valutelor si, ca atare, o interventie care sa salveze situatia celor care au credite in franci elvetieni din partea Guvernului sau a Parlamentului nu o vad posibila."

Evolutia brusca a francului elvetian a provocat reactii in mediile politice romanesti.

Astfel, Alina Gorghiu, co-presedinte al PNL, a cerut convocarea in sesiune de urgenta a Parlamentului pentru adoptarea proiectului legii insolventei persoanelor fizice.

"Legea insolventei persoanelor fizice ofera clientului, care nu mai poate achita ratele, o solutie de reesalonare a ratelor si pozitia corecta de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obtine", arata Alina Gorgiu intr-un comunicat de presa.

Catalin Predoiu ceruse, saptamana trecuta, Bancii Nationale sa convoace de urgenta o intalnire cu sefii institutiilor bancare cu expunere mare pe creditele in franci elvetieni pentru a gasi solutii urgente pentru clienti, una dintre ele fiind o derogare de la plata ratelor. 

De altfel prim-vicepresedintele PNL, Andreea Paul, solicita Comisiei de buget-finante a Camerei Deputatilor sa-l convoace la o audiere pe guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, in care acesta sa prezinte masurile pe care BNR le are in vedere privind protejarea persoanelor ce au contractat credite in franci elvetieni, ca urmare a aprecierii bruste acestei monede.

Francul s-a apreciat, luni, atingand astfel un nou maxim istoric. Banca Nationala a Romaniei a afisat un curs oficial de 4,4716 lei/unitate, in crestere fata de cotatia de vineri, care a fost de 4,4228 lei/unitate. Moneda a inregistrat o crestere record pe 15 ianuarie 2015, de la 3,74 lei la 4,74 lei, in urma deciziei Bancii Nationale a Elvetiei de a renunta la plafonul minim de schimb valutar, considerand existenta acestuia nejustificata.

Marti, francul a scazut cu 0,8%, la 4,4354 lei, potrivit cursului anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

CITESTE SI:

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!