Catherine Ashton, Inalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, nu vine la Reuniunea diplomatiei romane de la Bucuresti. MAE: Nu ii permite agenda

0
14

Dupa ce ministrul de Externe francez, Laurent Fabius, si-a manat pe o durata neprecizata vizita in Romania, Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, nu va veni la Bucuresti, la Reuniunea diplomatiei romane de saptamana viitoare, relateaza HotNews.ro.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a tinut sa precizeze, pentru Mediafax, ca participarea ei nu este permisa de alte angajamente din agenda.


Vizita oficialului la Bucuresti la inceputul lunii septembrie fusese anuntata in urma cu o luna de fostul ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga, care precizase ca a primit o confirmare a vizitei din partea acesteia.

"MAE a initiat demersuri pentru participarea Inaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, Catherine Ashton, la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane (RADR). Deoarece agenda oficiala a Inaltului Reprezentant prevedea, pentru acea perioada, angajamente si activitati stabilite anterior – inclusiv reuniunea sefilor de delegatii ale UE – participarea nu a putut fi realizata", se mentioneaza intr-o precizare transmisa joi de MAE la solicitarea Mediafax.


De asemenea, MAE evidentiaza ca "nu a existat o confirmare scrisa a participarii oficialului european la RADR, fiind exprimat doar un acord verbal de principiu".

Pe de alta parte, MAE mai mentioneaza ca desfasoara, in continuare, "discutii pentru perfectarea unei vizite in Romania a Inaltului Reprezentant, pentru o data care va fi stabilita de comun acord".

 

Reuniunea diplomatiei romane, si fara ministrul de Externe francez

Fostul sef al diplomatiei, Andrei Marga, declarase in luna iulie ca a adresat invitatia de a veni la Bucuresti, la Reuniunea Diplomatiei, si ministrului francez de Externe, Laurent Fabius, adaugand ca si din partea acestuia a primit o confirmare a participarii.

MAE a informat vineri, 24 august, ca Fabius a anuntat inca din 3 august ca nu poate fi prezent pe 3 septembrie la Bucuresti, fiind amanata astfel vizita pe care o convenise de principiu cu fostul ministru Marga.

La Reuniunea Diplomatiei care va avea loc saptamana viitoare, in perioada 3-4 septembrie, vor participa ca invitati speciali Lamberto Zannier, secretarul general OSCE, Grigol Vashadze, ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, si Oleg Efrim, ministrul justitiei din Republica Moldova.

 

Socialistii europeni si-au mutat si ei congresul de la Bucuresti la Bruxelles

Partidul Socialist European (PES) si-a mutat congresul care trebuia sa se desfasoare la Bucuresti, ingrijorat de "legitimitatea democratica a premierul roman, Victor Ponta",  a relatat ieri portalul Euractiv.com, preluat de HotNews.ro, care citeaza surse din PES care au preferat sa-si pastreze anonimatul.

Potrivit acestor surse, care au vorbit sub protectia anonimatului, doar "cativa lideri" socialisti afiliati la PES si-au confirmat participarea la congresul de la Bucuresti, restul parand sa fie reticenti la ideea de a fi gazduiti de Victor Ponta, puternic atacat in presa de la preluarea functiei de prim-ministru, afirma Euractiv, citat de HotNews.ro.


In momentul in care s-a luat decizia de a organiza congresul la Bucuresti, anul trecut, Victor Ponta se afla in opozitie. In conditiile in care in aceasta toamna se vor organiza alegeri parlamentare, organizarea congresului la Bucuresti urmarea sa intareasca imaginea internationala a fortelor de opozitie.

Intre timp, Victor Ponta a devenit premier iar scena politica romaneasca a fost marcata de lupta dintre presedintele de centru-dreapta Traian Băsescu si incercarile USL de a stabili controlul asupra sistemului judiciar, al Curtii Constitutionale si a presei – atragand un val de acuzatii legate de afectarea echilibrului democratic in general, scrie EurActiv.