Ce spune Serghei Lavrov despre aderarea Serbiei la UE

0
8

Bruxellesul nu trebuie sa subordoneze aderarea Serbiei la UE unei ruperi a relatiilor dintre Belgrad si Moscova, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit RIA Novosti, citata de Agerpres.

''Îi invităm pe partenerii noștri de la Bruxelles să se comporte corect și să nu lege negocierile privind aderarea (Serbiei la UE) de o rupere a relațiilor organice cu Rusia'', a declarat șeful diplomației ruse.

''În schimb, un dialog bazat pe respect reciproc și o cooperare constructivă între toate părțile interesate, inclusiv contacte între Moscova și Bruxelles, ar permite atenuarea tensiunilor inutile în interesul întregii lumi'', a afirmat Lavrov.

În opinia ministrului rus, autoritățile sârbe au făcut cunoscut că vor să adere la Uniunea Europeană menținând în același timp relații bune cu Rusia.

''Noi le spunem în mod deschis partenerilor noștri din Serbia și din UE că integrarea europeană a Belgradului nu suscită în principiu nici o ostilitate din partea noastră, cu condiția, desigur, ca aceasta să nu aducă atingere relațiilor ruso-sârbe și proiectelor noastre comune, cu atât mai mult cu cât ele nu reprezintă nici o amenințare pentru Bruxelles'', a subliniat Lavrov.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!