Ce vrea Ponta când cere disjungerea din dosarul Șova

0
10

Mimând graba de a rezolva cazul rapid, Victor Ponta nu face decât să mai slobozească o minciună, dublată de disperarea de a recupera prăbușirea imaginii sale după fuga în Turcia.

 

DNA cercetează un prim-ministru în funcție. Nu e ușor, cu atât mai mult cu cât premierul e și fost procuror, e drept, cu o scurtă și anos­tă experiență, dar aceasta este altă discuție. Aparent, Victor Ponta știe ce vorbește și mai ales ce vrea. Se găsesc destui care să-l cre­di­teze cu încredere și să-l căineze, indiferent ce acuzații i-ar aduce DNA.

A făcut tot posibilul să-l scutească de întâl­nirea cu procurorii pe Dan Șova, fostul său par­tener de afaceri la Turceni–Rovinari. L-a apă­rat, în mai, atacând în ședința PSD so­li­citarea procurorilor de încuviințare a arestării lui Dan Șova. „Eu nu găsesc nicio justificare, de­cât una politică, pur politică“, spunea atunci Victor Ponta. Urmarea am văzut-o la votul din Senat. Faptul că apărându-l pe Șova se apără pe sine a trecut de la speculație la rea­litate, în iulie, când primul ministru a fost pus sub urmărire penală pentru evaziune fis­ca­lă și spălare de bani chiar în dosarul lui Dan Șova. A dat bir cu fugiții, invocând o urgență me­dicală. Nici până azi nimeni n-a înțeles ce a urmărit cu asta. Parafrazând o expresie ame­ricană, de DNA și de moarte nimeni nu scapă, deci nici Ponta nu avea vreo șansă.

A pierdut controlul asupra partidului și con­tează politic din ce în ce mai puțin. Încercările sale de a se prezenta ca premier tehnocrat sunt ridicole și stârnesc râsul, în cel mai bun caz, nicidecum creșterea credibilității. Partidul a trecut deja în barca lui Dragnea, devenind de­suetă imaginea cu ambarcațiunea gon­fla­bi­lă trasă de jandarmi prin apa de câțiva ce­nt­i­metri, în care Ponta și baronul de Teleorman stăteau lipiți, ca doi guguștiuci pe sârma de telegraf. Acum, ei sunt despărțiți iremediabil de un ocean de motive. Răceala relației și-o transmit nu doar prin mesaje publice. Sforarul PSD rămas în rol principal, după arestarea lui Viorel Hrebenciuc, a fost și el detronat: Ilie Sâr­bu a primit promisiunea unui loc călduț la Curtea de Conturi drept premiu pentru „în­treaga activitate“, cu singurul scop de a eli­be­ra PSD de dinastia Ponta. Dragnea își ia par­tidul înapoi și pozează în sacrificat electoral pe rugul justiției.

Ancheta DNA în ce-l privește pe premier se apropie de final, schimbarea statutului de sus­pect în inculpat prevestind, cel mai adesea, în­tocmirea rechizitoriului și trimiterea imi­nen­tă în judecată. Ce ar mai putea face Victor Pon­ta într-o asemenea situație? Cum să-și mai salveze pielea? Victimizarea nu merge, n-a ținut nici la prima încercare. Pe măsură ce se agită, se afundă din ce în ce mai adânc în mlaștina propriei strategii. O retragere din funcțiile de premier și de șef de partid, înso­țită de o declarație de punere totală la dis­po­ziția justiției, i-ar fi salvat imaginea și poate chiar viitorul politic. Ar fi demonstrat că nu are nimic de ascuns și că în fața legii este egal cu orice alt cetățean român. Ar fi arătat că, odată cu el, PSD și-a schimbat atitudinea față de justiție și că reforma pe care a tot trâmbițat-o chiar funcționează. N-a ales ca­lea aceasta, ci pe cea mai proastă. S-a sus­pendat din funcția de președinte al partidului, lăsând moștenitoare pe Rovana Plumb, iar pe activiștii de partid – pradă batjocurii unei țări întregi. S-a lăsat implorat să se întoarcă în ța­ră și s-a încăpățânat să rămână departe trei săptămâni, ca un copil care dă din picioare că nu vrea să plece de la locul de joacă. În tim­pul acesta, Liviu Dragnea și-a strâns oastea și i-a dat speranțe că soluția vine din înfrun­tarea pe față a justiției, prin ignorarea opiniei pu­blice și prin acțiuni subversive în par­la­ment, unde se vor relua, cel mai probabil, ata­curile la adresa Codului Penal și ANI. Ponta rămâne singur, agățat cu ghearele de scaunul de prim-ministru până când propriul partid va decide dacă e mai bine să-l păstreze acolo ca pe o păpușă în geam sau să-l trimită la plimbare cu un șut bine plasat.

Încolțit în felul acesta, Victor Ponta se duce la DNA din proprie inițiativă și cere disjungerea din dosarul lui Dan Șova. „Pentru că nu are le­gătură cu dosarul mare, ca să se rezolve mai repede, într-un fel sau altul (…) interesul şi al meu, și al Parchetului, și al opiniei publice es­te să nu stea bucăţica mea în dosarul mare“, spune Ponta, de pe scările DNA. Ce înțelegem de aici? 1. Că dosarul lui Șova a devenit un „do­sar mare“, nu mai e o acțiune „pur po­litică“, așa cum afirma în luna mai. 2. Că Pon­ta vrea să scape de asocierea cu Șova și cu cazul Turceni–Rovinari.

Dacă voia ca ancheta să se termine cât mai re­pede, nu mobiliza coaliția să-l protejeze de urmărirea penală pentru conflict de interese, nu o tergiversa, invocând ba motive me­di­ca­le, ba concediu de odihnă, și nu-și trimitea avocata să studieze dosarul în fiecare zi, ci se ducea personal, o singură dată.

Mimând graba de a rezolva cazul rapid, Victor Ponta nu face decât să mai slobozească o min­ciună, dublată de disperarea de a recu­pe­ra prăbușirea imaginii sale după fuga în Tur­cia de sub nasul procurorului. De fapt, in­ten­ția lui Victor Ponta este să concentreze aten­ția publică doar pe zona prejudiciului de câ­teva mii de lei adus statului, nicidecum să o la­se liberă, în zona influenței pe care o exer­ci­ta în Gorj în obținerea contractelor grase pen­tru casa de avocatură a lui Dan Șova, din ca­re își lua tainul, așa cum îl acuză DNA. Crede că astfel oprobriul public va dispărea, iar el va apărea ca un Făt Frumos din spuma mării. În realitate, nu e decât personificarea min­ciu­nii, declarând senin că a spus „tot adevărul“.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!