Cehov 100%!

0
29

In 1982, Antoine Vitez evidentia similitudinea intre regie si traducere; sintagma traduttore – tradittore circula deja ca un lucru comun; pasul la regizor – tradator vine de la sine si pune in discutie nevoia legitima a regizorului de a propune o lectura proprie a textului dramatic. Cat de larga e libertatea pe care si-o asuma creatorul de spectacol si cat de recognoscibil ramane autorul e un subiect infinit disputat, reprosul puristilor fiind acela ca ceea ce se ofera spectatorilor nu mai sunt piesele lui Shakespeare, Racine sau Caragiale, ci viziunile personale ale unor oameni care se substituie autorilor. Nu intarzii o clipa asupra felului in care se imparte dreptatea in aceasta confruntare, ma rezum la a-mi exprima convingerea ca, in galeria marilor autori de teatru, Cehov a fost si ramane cel mai provocator si cel mai deschis variilor interpretari. Daca in cazul pieselor clasice, versiunea scenica exprima "look"-ul cu care un regizor se simte indreptatit sa vina in fata spectatorilor, cu Platonov lucrurile stau altfel, in sensul ca textul original il obliga pe autorul spectacolului la o plastie severa, pentru a reduce obezul material literar la datele unui product scenic.

Scrisa in ‘80-’81, Platonov este prima incercare dramaturgica a lui Cehov. Nu a vazut-o reprezentata scenic si nici tiparita si din punctul de vedere al autorului, a fost inregistrata ca un esec, motiv care explica timpul indelung scurs pana la urmatoarea tentativa teatrala. Obiectiv vorbind, insatisfactia era doar partial motivata, si asta daca ne oprim strict la aspectul tehnic, formal al scriiturii. Sigur, suntem, mai curand, in fata unui roman "dialogat" decat a unei piese cu o arhitectura bine definita si laxitatea debordanta a textului face imposibila reprezentarea lui pe durata unui singur spectacol. Dar esential de retinut este ca, in aceasta magma fierbinte, ce a irupt cu o forta incredibila din sufletul adolescentului de numai 20 ani, gasim risipite toate temele si toata galeria tipologica, unica si inconfundabila, a ceea va fi universul teatrului cehovian. In functie de cheia in care au tratat scriitura, piesa s-a jucat sub diferite denumiri: Piesa fara titlu, Un Hamlet de provincie, Don Juan in maniera ruseasca. Nutresc speranta ca vom apuca ziua in care vom vedea si Voiniteva, spectacolul care, eliberat de complexe si misoginism, va recunoaste celui mai fascinant personaj feminin din dramaturgia cehoviana ponderea pe care o merita.

"Plictiseala" si "rinocerita erotica" sunt diagnosticele la care s-a apelat cel mai frecvent in cautarea codului care sa permita accesul la personajele lui Cehov, in general, si la lumea care bantuie casa Anei Petrovna Voiniteva, in special. Sigur, plictisul e un virus care a infestat pana la maduva tot ce pare viu in aceasta lume, dar el nu este decat un semnal, forma de exprimare a raului infinit mai grav, caruia putini, atat de putini ii vor supravietui. Este vorba de timpul in care traiesc, de acel fin du monde, din care va izbucni primul razboi mondial, si Revolutia din Octombrie, si Sfarsitul! Ca niste animale prinse in capcana, cu simturile in stare de explozie, oamenii lui Cehov se zbat intr-o disperare care, dincolo de suportabil, ajunge sa fie… plictisitoare. "Cred ca Platonov este cel mai bun reprezentant al incertitudinii contemporane. Prin incertitudine inteleg starea de lucruri din societatea noastra. Se afla intr-un impas, e dezorientat, nu stie ce sa faca, nu intelege. Si uite, aceasta incertitudine o si exprima inteleptul nostru Platonov. E sanatos?" Totul trebuie bine inteles, indoielile nu-si au loc, Cehov pune diagnosticul celui mai dotat dintre toti cu o limpezime ce ingheata. Din aceasta paralizie in fata unei lumi care le fuge de sub picioare si din incapacitatea de a-i prinde urma, se naste disperarea teribila sub semnul careia agonizeaza Platonov & comp. Intr-un asemenea colaps general, ultimul lucru care ar putea lipsi ar fi erotismul. Numai ca el nu mai apare, asa cum ii e rostul, ca un joc suav al simturilor si al sufletului, ca o eterna desfatare si un sublim chin – el este perceput si fortat sa devina singura cale de rezistenta impotriva vidului unei vieti zdruncinate din temelii. Sunt invocate legiuni de "idealuri", se face apologia "omului nou" si se inchina ode "muncii". Dar totul se reduce la un potop de vorbe care spala memoria, chiar din clipa in care sunt rostite. Intr-o asemenea stare, ce poate fi mai accesibil si reconfortant decat "o iubire pe viata si pe moarte"? Dar adevarul e altul si "Generaleasa" il rosteste implacabil: "Nu iubesti! Ai facut-o din plictiseala!". Replica ii e aruncata in fata lui Platonov, dar e perfect valabila pentru toti cei din jurul lui, chinuiti peste poate de acelasi delir al "iubirii". Trei mi se par calitatile majore ale spectacolului lui Vlad Massaci, pe scena Teatrului Nottara: masura, onestitatea, arta lucrului cu actorii. Iti trebuie un gand extrem de limpede si o mana foarte sigura sa configurezi un Cehov in care spectatorul sa-l recunoasca pe autor, dar sa sesizeze inca din prima scena si faptul ca regizorul este un contemporan al lui si ca lucrurile cele mai teribile trebuie luate cu o anumita seninatate, ca, Slava Domnului, nici noi nu ne-am nascut azi-ieri si am mai inteles cate ceva. Massaci nu-si propune sa-l demoleze pe Cehov si sa ne arate arogant muschii lui, se multumeste doar sa-si petreaca, cu respect si afectiune, o mana pe sub bratul inegalabilului Anton Pavlovici si sa ne spuna impreuna o poveste pe care o urmaresti cu incantare, cu un ochi ce-ti rade, iar celalalt plange. Nu l-am mai vazut pe Adrian Vancica, nu stiam ca exista, in urma cu cateva zile mi-am pus a n-a oara Piesa neterminata, mi-era dor de Kaleaghin – bravo, d-le Vancica, aveti de ce sa-i multumiti lui Dumnezeu si lui Vlad Massaci: Platonovul dvs. este o frumoasa izbanda! Victoria Cocias e absolut splendida. Haiduc face un rol mare. As vrea sa-i enumar pe toti care merita indelung aplaudati, vai!, depasesc spatiul alocat.

In Cursurile de literatura rusa, Nabokov scria: "Va recomand calduros sa cititi cartile lui Cehov cat mai des. Intr-o era a unor Goliati nemernici, este foarte folositor sa citesti despre Davizi delicati". Parafrazandu-l pe tatal Lolitei, va rog calduros duceti-va la intalnirea cu Cehov, pe care vi-o da Vlad Massaci, pe scena la Nottara.