Cine sunt europarlamentarii romani cu cea mai scazuta prezenta in PE

0
7

O analiza a organizatiei VoteWatch arata ca 20 de europarlamentari au participat la mai putin de jumatate din voturile desfasurate in Parlamentul European (PE), in perioada iulie-decembrie 2014. Dintre acestia, trei sunt romani, potrivit Romania Libera.

E vorba de Cătălin Ivan, Cristian Buşoi şi Daciana Sârbu; acestia au participat la mai puţin de jumătate din voturile prin apel nominal din Parlamentul European, în timp ce eurodeputaţii români în ansamblu au luat parte la 84,6 la sută din voturi.

Pe primele locuri se află eurodeputaţii Brian Crowley (Irlanda) şi Thomas Handel (Germania), care nu au participat la nici un vot prin apel nominal în PE, ei având probleme de sănătate. Europarlamentarul român Cătălin Ivan, care a participat la 27,3 la sută din voturile prin apel nominal, se află pe locul al optulea, el fiind urmat de Cristian Buşoi (33,69 la sută din voturi) şi Daciana Sârbu (36,17 la sută).

Cei trei politicieni români au lipsit în special din cauza campaniei electorale din România. Potrivit sursei citate, Daciana Sârbu, soţia premierului român, "a fost ocupată cu campania prezidenţială eşuată a soţului său".

Europarlamentarii beneficiază, pe lângă salariul de aproximativ 8.000 de euro, de mai multe indemnizaţii (pentru cheltuieli generale, de şedere, de călătorie), de rambursarea cheltuielilor de deplasare, precum şi de un buget maxim anual de circa 254.000 de euro pentru angajarea asistenţilor.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!