Conclavuri rosii cu scriitori

0
3

 Ceausescu critic literar* poate fi ori un titlu senzationalist, ori unul persiflant, iti vine sa spui, tinand in mana noua editie alcatuita, adnotata si escortata de un competent studiu introductiv de universitarul clujean Liviu Malita. De fapt insa, titlul e aproape descriptiv. El incearca sa surprinda cu cat mai multa acuratete postura asumata, din timp in timp, de dictatorul celui din urma tip de comunism romanesc in vremea deceniului al optulea – depasit doar o data, in 18 septembrie 1981 -, in raport cu scriitorii romani. Si, intr-adevar, la drept vorbind, ceea ce a incercat omul din Scornicesti la cele patru intalniri cu condeierii patriei socialiste a fost, nici mai mult, nici mai putin, decat "sa indrume, sa critice si sa indrepte "; actiuni de rutina in sedintele de demascare si chiar de autodemascare staliniste, dar si principalele demersuri ale criticii de directie, de la Titu Maiorescu incoace.

 Ceausescu in descendenta lui Titu Maiorescu? Desigur, poate suna cinic. Dar, tehnic vorbind, tocmai despre asa ceva este vorba. Si se prea poate – ba nu, e mai mult ca sigur! – ca Maiorescu insusi nu a avut o autoritate similara. "Marele carmaci" avea de partea lui nu doar cenzura, ci si politia secreta, Securitatea, gata sa neutralizeze in fel si chip indezirabilii.

 Perplexitatea in fata apropierii tipologice si la nivelul demersurilor nu este o premiera. In cea mai buna analiza a ei de pana acum, Marta Petreu demonstra, referindu-se la demersul lui E.M. Cioran din Schimbarea la fata a Romaniei, ca, printre atatea alte surse si tendinte, una esentiala era inraurirea modelului… lovinescian. Iata ca, daca aceasta sustinere are temei, intentiile si demersurile democrate si tolerante de asanare etica si estetica provenind din cea mai distinsa traditie a criticii noastre pot fi preluate si deturnate intr-un sens contrar.

 Rolul de papa al culturii romane scrise l-a asumat Ceausescu in cateva intalnirii cu floarea condeierilor romani in decursul anilor ‘70 ai secolului trecut. Volumul alcatuit de Liviu Malita transcrie rundele din 4 august 1971, din 21 septembrie acelasi an, din 4 februarie 1972 si din 2 aprilie 1975. Suficiente pentru a surprinde vremea primului cincinal al revolutiei culturale de tip chino-vietnamez, model mai apt sa raspunda apetitului inovator de socialism real al lui Ceausescu, dupa ce experimentul renovarii de tip cehoslovac se dovedise extrem iritabil pentru sovietici. Interesanta dispunere in timp a chemarilor la ordine a scriitorimii, care grupeaza primele trei intruniri in sase luni calendaristice, dandu-le un aer de runde pugilistice, in care sparing partner-ul "celui mai iubit fiu al patriei" este ba activul, ba conducerea Uniunii Scriitorilor, ba scriitorii membri si membri supleanti ai CC al PCR. Este limpede, conform viziunii despre disciplina de partid si a principiului abordarii ierarhice a chestiunilor organizatorice, Ceausescu vorbeste cu diferitele "troici" ale breslei, oameni verificati, in principiu, cu dosare in regula. La fel face si in 1975, cand formula este, iarasi, exclusivista (biroul Uniunii Scriitorilor). Ritualul se petrece, asadar, numai printre "initiati". La curte este chemata nomenclatura scriitorimii. S-a dus vremea cand demolarea "tovarasului" Camil Petrescu se facea de catre alti scriitori si activisti, mai mici in grad, dupa cum stim din transcrierea publicata la Biblioteca Apostrof, in Cluj. Nu era nici sinistrul tête-à-tête dintre Gh. Gheorghiu-Dej si Gh. Calinescu, publicat cu putin timp in urma de Romania literara. Pe vremea aceea, in anii ‘50, oricat de brutala si de discretionara ar fi fost, puterea politica mai juca inca rolul gestionarii colective a tarii. Portretele conducerii PCR mai erau inca un sir, nu ipostaze unice ale aceleiasi figuri. Si nu se rupsese inca iremediabil – fie si in parte – pactul dintre instanta decizionala si reprezentantii legitimi ai Partidului printre scriitori si ai scriitorilor in Partid, cum urma sa se petreaca in deceniul al noualea (vezi Marin Radu Mocanu, Scriitorii si puterea. Documente, Bucuresti, 2006). Deocamdata, complicitatea era, in linii mari, intacta, in pofida vociferarilor. Dovada este ca, dupa ce N. Breban ramanea, in august 1971, la Paris, pronuntandu-se public impotriva revolutiei culturale, in sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, scriitorul era acuzat ca "si-a prelungit sederea in strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decat pentru o perioada limitata" si se propunea excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si din randurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din randurile membrilor PCR. In aceeasi zi, in sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile bonzilor literari erau supuse aprobarii plenarei Comitetului Central. Era, in fapt, doar o recapitulare izbutita pentru procedura de urgenta in neutralizarea indezirabililor, pe care primavara lui 1977 si cazul Goma o gaseau, de-acum, bine pusa la punct.

Lui Liviu Malita i se datoreaza, astfel, prin acest volum – nu fara precedent in cariera lui de editor – recuperarea unui Ceausescu lider literar incontestabil. Dar si aducerea la cunostinta publicului a unor scene de neuitat din seria audientelor aulice pentru uzul scriitorilor din vremea regimului rosu. Si ar mai fi si posibilitatea de a-i auzi pe scriitori si altfel decat prin intermediul paginilor beletristice publicate de ei insisi ori a documentelor mizerabile din dosarele lor de Securitate. Nu pe toti, desigur, dar pe destui dintre cei care au contat in acel moment in literatura noastra; fiindca isi permiteau sau pentru ca o meritau. Dar ma tem ca abia de aici inainte vom putea decide in mai buna cunostinta de cauza. Noi si cei care vin dupa noi. Caci functiile, maririle de atunci si regimul politic si politienesc ce le dadeau consistenta sunt acum de domeniul trecutului. Raman cartile si ies la iveala documentele. Unele despre altele spun putin si tac mult. Dar o judecata in cunostinta de cauza face mai multi bani decat una cu ochii legati.

 

 * Ceausescu critic literar, Bucuresti, ed. Vremea , 2007, 276p.