Conflict deschis în CSM: opt membri acuză alți cinci că pun în pericol instituția

0
3

Opt magistrati din CSM își acuză cinci colegi ca prin refuzul de a participa la sedinta de miercuri au determinat voit lipsa de cvorum, pentru a putea amâna, deliberat, votarea unui raport de audit al Inspectiei Judiciare, care ar fi dus la schimbarea conducerii structurii.

 

 

 

 

 Efectul Tudorel Toader asupra Justiției. Opt membri CSM îi acuză pe alți cinci că au absentat intenționat pentru a împiedica, în urma unui audit, schimbarea conducerii Inspecției Judiciare. Conducerea Inspecției Judiciare din CSM este acea structură care-și anunța obediența față de Tudorel Toader, la scurt timp după ce acesta anunța că vrea să scoată Inspecția de sub puterea forului magistraților și să o treacă în subordinea sa, de ministru numit politic. Inspecția s-a ”predat” ministrului înainte ca însuși CSM – structura din care, încă, face parte – să fi apucat să aibă vreo reacție sau să se fi întrunit pentru a putea comenta propunerea ministrului, făcută publică odată cu celelalte modificări la legile Justiției.

 

 

Presedintele Inspectiei Judiciare, Lucian Netejoru si adjunctul acestuia, Gheorghe Stan, sunt puternic contestati chiar din interiorul institutiei, o buna parte din inspectori dorind revocara acestora din functii, au declarat pentru HotNews.ro surse din sistemul judiciar.

 

 

Inspectia Judiciara este structura care a salutat, imediat după lansarea în conferință de presă, propunerea avansata de ministrul justitiei, Tudorel Toader, de a trece Inspectia Judiciara de la CSM în subordinea sa, la Ministerul Justitiei. Actul de supunere a fost comis fără consultarea CSM și cu mult înainte ca CSM să formuleze un punct de vedere oficial față de propunerea ministrului. 

 

 

Mai multi magistrati au criticat propunerea pe motiv ca propunerea este de natura sa afecteze independenta justitiei, deoarece ministrul este numit politic si ar dispune astfel de un instrument de control asupra judecatorilor si procurorilor. Presedintele Inspectiei, Lucian Netejoru, a fost acuzat ca a facut parte din masonerie.

 

 

 

Cei cinci judecatori, in frunte cu presedintele Inaltei Curti, Cristina Tarcea, si-au motivat refuzul de a participa la sedinta in care urma sa se voteze raportul privind activitatea Inspectiei Judiciare prin faptul ca celor vizati de procedura de revocare nu li s-ar respecta dreptul la aparare. Cei cinci judecatori sunt Simona Marcu, Nicoleta Tint, Mirela Oprina si Lia Savonea si Cristina Tarcea.

 

 

 

  •  Comunicatul de presa dat de cele cinci judecatoare care au absentat de la ședință:

 

 

"In sedinta Comisiei nr.1 ale carei lucrari s-au desfasurat in data de 29 august 2017 s-a refuzat, in majoritate, sa se acorde Inspectiei Judiciare amanarea solicitata cu scopul de a pune la dispozitia Consiliului un raport complet privind stadiul implementarii recomandarilor raportului de audit, fiind exprimata neechivoc intentia de a pune in discutia Plenului de azi revocarea conducerii Inspectiei Judiciare ca urmare a raportului de audit, dar si a altor imprejurari de fapt exterioare acestuia. Subliniem pe aceasta cale ca art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum si numeroase decizii ale Curtii Constitutionale ne obliga sa respectam dreptul la aparare al oricarei persoane vizate de o procedura de revocare, cu atat mai mult cu cat este vorba de functii de conducere obtinute prin parcurgerea unor proceduri de concurs. Dat fiind ca nu este pentru prima data cand argumentul numarului majoritar al voturilor exprimate devine mai puternic decat cel al respectarii legii, refuzam ca prin asigurarea cvorumului de Plen sa cream astfel cadrul necesar pentru incalcarea unui drept fundamental. Ne-am asumat aceasta pozitie pentru a apara un principiu, chiar daca suntem constienti de faptul ca atitudinea noastra poate fi de natura sa aduca atingere interesului unor persoane, inclusiv colegi magistrati, carora le cerem, sincer, scuze".

 

 

 

In replica, alti opt magistrati din cadrul CSM sustin ca acest drept le-a fost respectat, dar conducerea Inspectiei ar fi incercat in mod nefondat sa amane sedinta.

 

 

Cei opt magistrati isi acuza colegii care au amanat sedinta CSM de azi prin neparticipare ca refuzul de a participa la sedinta “reprezintă o presiune de neacceptat în oricare instituţie oficială de tip colegial, constituind un precedent deosebit de periculos pentru buna funcţionare a acesteia.”

 

 

 

 

  •  Comunicatul celor opt membri CSM care-și critică colegii pentru absentare, pe care o asimilează cu presiuni asupra instituției pentru menținerea unei conducerei obediente ministrului:

 

 

"Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a putut întruni azi în şedinţa Plenului, deşi avea pe ordinea de zi un număr de 24 de puncte de importanţă deosebită pentru sistemul judiciar, datorită refuzului unui număr de cinci membri de a participa la şedinţă.

Doamnele judecător au condiţionat prezenţa lor la şedinţa Plenului de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct, ce viza discutarea Raportului final privind auditul extern al managementului Inspecţiei Judiciare pe anul 2016.

Subliniem ca raportul de audit trebuia întocmit, la cererea exclusiva a Inspecţiei Judiciare, potrivit art. 68 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, până la sfârşitul lunii martie 2017. În fapt, acesta a fost întocmit doar ca urmare a solicitării Consiliului, în baza contractului încheiat între Inspecţia Judiciară şi auditorul indepedent, din data de 10 aprilie 2017 şi a fost depus la registratura Consiliului inca din data de 5 iulie 2017.

În data de 29.08.2017, membrii Consiliului au fost convocaţi la şedinţa Comisiei nr. 1, având pe ordinea de zi şi Raportul în cauză. La această şedinţă, a fost invitată şi conducerea Inspecţiei Judiciare, care nu s-a prezentat, trimiţând o cerere de amânare, pe motiv că este în imposibilitatea de a pune la dispoziţia Consiliului un raport complet privind stadiul implementărilor recomandărilor auditorilor, ca urmare a faptului că directorul Direcţiei economice şi administrativ şi coordonatorul compartimentului IT se află în concediu de odihnă, iar lipsa acestora nu poate fi suplinită pentru furnizarea informaţiilor respective, informaţii care nu au fost solicitate, Raportul de audit vizând perioada de referinţă 1.01.2016-21.12.2016.

Comisia a decis, cu majoritate, că cererea de amânare nu este fondată, urmând ca inspectorii şefi să fie invitaţi în şedinţa Plenului, transmisă online, la care să aibă acces toţi judecătorii şi procurorii, precum şi societatea, pentru a prezenta raportul şi a răspunde, dacă este cazul, întrebărilor membrilor Consiliului pe marginea acestuia. Cinci colege judecător şi-au exprimat poziţia în cadrul comisiei în sensul că, dacă nu se aprobă cererea de amânare, se vor ridica şi vor părăsi şedinţa Plenului, indiferent de prezenţa sau absenţa inspectorilor şefi invitaţi.

Astăzi, înaintea şedinţei de Plen, unde nici de această dată inspectorii şefi nu au dat curs invitaţiei, aceleaşi colege judecător au condiţionat prezenţa lor la şedinţă, pe toate cele 24 de puncte, de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct şi retrimiterea la Comisia 1, deşi aveau posibilitatea de a participa măcar la celelalte puncte de pe ordinea de zi din respect pentru colegii judecători şi procurori vizaţi.

Acest refuz este cu atât mai grav cu cât obligaţia de participare este una anume prevăzută de lege, iar colegele judecătoare nu s-au prezentat în sedinţă Plenului, transmisă online şi urmărită de colegii judecători şi procuror care ne-au ales, pentru a expune public şi transparent în faţa acestora motivele deciziei lor şi a acorda posibilitatea celorlalţi colegi din Consiliu, prezenţi, să-şi expună, la rândul lor, argumentele.

Refuzul de participare la orice şedinţă pentru a determina amânarea acesteia pentru lipsă de cvorum până când se va lua o decizie în sensul dorit de o minoritate reprezintă o presiune de neacceptat în oricare instituţie oficială de tip colegial, constituind un precedent deosebit de periculos pentru buna funcţionare a acesteia."

 

 

Comunicatul a fost asumat de opt magistrati din CSM:  judecator Andrea Annamaria Chis, judecator Mihai Bogdan Mateescu, judecator Mihai Andrei Balan, procuror Codruţ Olaru, procuror Cristian Mihai Ban, procuror Florin Deac, procuror Nicolae Andrei Solomon, procuror Tatiana Toader.

 

 

Presedintele CSM, Mariana Ghenea, nu s-a pozitionat in acest conflict intern.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!