Confuzia ia amploare: ce mai inseamna “stanga”?

0
7

 Cred ca am ajuns la momentul in care unele precizari "ideologice" n-au cum sa dauneze atunci cand incercam identificarea perspectivelor de interpretare a lumii de catre eseistii romani. Ne aflam intr-un moment in care, in loc sa ne intrebam: "Ce crede X despre evenimentul Z?", ne spunem: "X e de stanga" si am incheiat nedecis discutia. Momentul acesta coincide cu doua iesiri in spatiul public ale lui Alex. Cistelecan, autorul proaspetei antologii de eseuri Viata ca un film porno. Protocoalele Lacan (editura Aula, 2007) si autorul moral al unui numar recent din revista Vatra – unde suntem colegi, de altfel – dedicat, teribilist, "stangii". Voi porni de la aparitia cartii ei consideratiile pe care le voi face. De asemenea, am in vedere si primul articol consistent de intampinare a acestui volum, semnat de Alex. Goldis (cu titlul ironic Noua filozofie de partid) in numarul 4 al revistei Cultura.

 Asadar, iata faptele. Alex. Cistelecan semneaza de vreo doi ani pamflete critice, uneori savuroase, alteori mai imprecise ca pozitie, la adresa unor intelectuali romani notorii care-si permit, uneori, sa derapeze sau care filozofeaza cu aerul ca fac filozofie. Este vorba, se stie, de oameni din jurul editurii Humanitas: mai ales Mircea Mihaies si Gabriel Liiceanu s-au aflat in colimatorul tanarului eseist. Acelasi Alex. Cistelecan semneaza de mai multi ani eseuri – uneori prea sarjate, alteori neclare, dar de cele mai multe ori si din ce in ce mai savuroase – de "psihanaliza cotidianului". In aceste texte el isi pune in valoare, alaturi de inteligenta speculativa si talentul retoric, o formatie intelectuala pe care in Romania nu o poseda nimeni in aceasta combinatie, si anume: epistemologie lacaniana si deconstructie postmarxista. Aceasta pregatire a eseistului face ca el sa nu poata fi atacat pe teritoriul lui. A incercat, in urma cu cateva luni, tanarul filosof Vlad Muresan, dar a ratat miza.

 Or, care e miza? Miza teoretica in cazul scrierilor lui Alex. Cistelecan este punerea in evidenta a paradoxalului in ceea ce am putea numi "proces de subiectivare prin limbaj". Simplu spus: cine spune ceva ascunde, prin ceea ce spune, o absenta; cuvantul inlocuieste o prezenta, este semnul unei prezente, deci el, semnul, semnaleaza o absenta trimitand in acelasi timp la o prezenta "plecata", "ascunsa", "disparuta". Faptul ca spun, de exemplu, "gandesc, deci exist" exprima nu gandirea, in sensul indoielii, ci tocmai o vointa de afirmare. Pentru ca, atunci cand gandesc, nu pot conchide nimic. Rezumand, subiectul nu devine subiect decat in urma alienarii lingvistice sau, ca sa-l citez pe un prozator francez contemporan, "am fi pierduti daca nu ne-am pierde din cand in cand". Fireste, ca sa avem de unde sa ne regasim. O astfel de gandire se poate numi relativista, in sensul in care cel care o desfasoara accepta faptul ca nu poate controla tot ceea ce manifesta (ce spune, ce scrie, ce transmite, ce suscita etc.), tocmai pentru ca identitatea lui este dialectica, adica nu "este", ci "se face". Acum, sper sa nu-i fi alterat propozitiile lui Alex. Cistelecan, dar acesta e destinul oricarei idei, de a fi deturnata…

 Problema apare in momentul in care atitudinea eseistului fata de unele discursuri politice sau (pseudo-)teoretice facute, conjugata cu acest tip de relativism – judicios in esenta -, apare ca ilustrare a "stangii". Iata cum incepe articolul lui Alex. Goldis despre Viata ca un film porno din revista Cultura: "Interventiile lui Alex. Cistelecan din ultimii doi ani echivaleaza cu un soi de revolutie culturala in miniatura. (…) Generatiile mature au inceput sa acuze junimea de cinism, de reintoarcere la ideologia hard a comunismului si de lipsa de consideratie fata de suferintele bunicilor". Or, aici avem de-a face cu o eroare de perspectiva de tipul acelora care construiesc un cliseu dintr-un material inca necunoscut, extrapoleaza cliseul asupra intregului material, apoi arunca materialul si pastreaza cliseul. Adica: crosetezi niste interpretari ale cotidianului pornind de la Lacan, esti impotriva radicalismului moral afisat de Gabriel Liiceanu, de unde deduci: "esti de stanga". Te declari de stanga (care? comunista sovietica, maoista, latino-americana, hegeliana, revolutionar-franceza?), dupa care-ti urci in cap oameni care te acuza – spre satisfactia ta, de altfel – de pangarire a memoriei victimelor comuniste, de snobism criminal etc., etc. Este vorba, desigur, despre o confuzie. O confuzie intretinuta in primul rand de cel care, practic, lanseaza nada, surprins sa vada cat de bine prinde ea. Astfel ca putem citi, in articolul lui Alex. Goldis, aceasta sintagma: "actiunea subversiva a tanarului marxist" (fiind vorba despre autorul cartii). Scoasa din context, ea duce direct cu gandul la filmele lui Sergiu Nicolaescu, filme care, la randul lor, trimit direct la activitatea revolutionara a tanarului Nicolae Ceausescu.

E drept ca traim in postistorie, dar e foarte bine sa stim in ce fel de postistorie traim. Traim intr-una in care un simplu "joc de limbaj", lyotardian vorbind, produce un diferend mai puternic decat disputa, simplu de transat, dintre creationisti si evolutionisti, sau traim intr-o postistorie in care ne intereseaza sa terminam travaliul de doliu dupa istorie, pentru a ne concilia in jurul unei nerealizari a istoriei dupa ce am cazut de acord, in prealabil, asupra a ce nu s-a realizat? Intrebarea mea e legitima, dar iata de ce nu poate primi raspuns.

 Daca Alex. Cistelecan si-ar calca pe inima si ar recunoaste ca, de fapt, in ceea ce priveste regimul comunist, opiniile sale consuna cu cele ale lui Gabriel Liiceanu, si-ar taia craca de sub picioare. Lacanismul lui n-ar mai fi "de stanga", ci lacanism pur si simplu. Cand scrie: "Daca psihanaliza nu mai are nici efect terapeutic concret (…) nici relevanta sociala (…) in schimb, ea devine filtru privilegiat din care poate fi privit totul". Goldis pare si el convins de faptul ca eticheta de "stangist" nu spune nimic despre ceea ce scrie Alex. Cistelecan. Si totusi, isi incepe articolul cu ea. Pe de alta parte, disputa sa-i spunem politica a lui Alex. Cistelecan cu "Sistemul" n-ar mai fi neaparat una dinspre stanga, asta in masura in care, antineoliberal, Alex. Cistelecan nu e, desigur, adeptul economiei planificate de stat. Iata un punct comun cu Horia-Roman Patapievici, a carui explicitare i-ar submina primului pozitia. Nimanui nu-i trece prin cap cu adevarat sa identifice psihanaliza cu "stanga" si, eventual, cognitivismul cu "dreapta".

 Dar isi pune cineva intrebarea ce are, de fapt, discursul lui Alex. Cistelecan, in substanta lui, de stanga? Nu, pentru ca nimeni n-are rabdare, pentru ca nimeni n-are chef sa vorbeasca despre stanga sau sa reia niste lecturi horribile (e inca traumatic). Pentru ca nu exista sustinatori ai unui demers academic de interpretare a lui Marx, pentru ca simplul fapt de a aduce in discutie "stanga" ultragiaza visceral, a priori. Pe acest fel de reactie se bazeaza "stangismul" lui Alex. Cistelecan. Asta exploateaza el. Cinic, ce-i drept, si cu asta nu sunt de acord. Cu faptul ca un eseist foarte inteligent ca el actioneaza, intr-adevar, subversiv, adica nu deschis. Goldis se contrazice in acest punct, pacalit din nou: fie Cistelecan este "subversiv", fie isi asuma deschis optiunea ideologica si atunci joaca cu cartile pe masa. Or, impresia mea este ca eseistul joaca cu cartile pe masa, dar intoarse pe dos. Daca e vorba despre tactici avangardiste, atunci ele sunt reusite, valoarea lor estetica (din perspectiva esteticii nietzscheene a dizarmoniei) fiind neindoielnica. Si aici nu e vorba de nicio stanga – sau ar fi pacat sa fie vorba, atunci cand ne referim la literatura. Dar se pune problema comunicarii. Pana la urma, eseistul este absolvent de filozofie. Desi Hegel scrie dupa Kant si, prin intermediul lui Kojève, seduce atatea minti luminate franceze de dupa 1930, poate ca, totusi, nici Kant n-a spus numai prostii. Fireste, asta nu-i scuza cu nimic pe cei care-i aduc acuze lui Alex. Cistelecan exact din perspectiva care-i convine lui de minune.