Consiliul National al Elevilor critica amanarea concursului pentru directorii de scoli

0
7

Mai multe asociatii ale elevilor critica amanarea de catre Parlament a concursurilor pentru functiile de directori de scoli.

 

Consiliul National al Elevilor (CNE), Consiliul Tineretului din Romania (CTR) si Asociatia Elevilor din Constanta (AEC) critica "incercarile anumitor politicieni de a pastra inregimentarea politica a scolilor, bazata nu pe competente, ci doar pe interese politice", anunta Hotnews.

 

Conform sursei citate, asociatiile elevilor considera ca incercarea Ecaterina Andronescu, senatoare PSD, presedinte al Comisiei de Invatamant din Senat, "de a solidifica prezenta si puterea politicului in scoala romaneasca, invocand motive puerile si tendentioase reprezinta un atac la adresa dezvoltarii sistemului nostru de invatamant".
 

Elevii acuza partidele politice ca sunt partase la stagnarea sistemului de invatamant romanesc: "La opt ani de la ultimul concurs, directorii scolilor din Romania vor fi alesi pe criterii obiective, dupa ce isi dovedesc aptitudinile manageriale, concurs organizat conform Metodologiei elaborate de un grup de lucru din care au facut parte si reprezentantii elevilor care a fost aprobata de ministrul educatiei. Generatiile din ultimii ani au avut parte de directori numiti politic in baza unei ironice … Nu exista argumente temeinice pentru amanare concursurilor, avand in vedere ca era imperios sa se organizeze cu mult timp in urma si ca aptitudinile testate tin in mare masura de capacitatile manageriale dobandite in timp. Concomitent, trebuie avut in vedere faptul ca ipoteza imposibilitatii pregatirii pentru examen a directorilor actuali ar demonstra, implicit, ca acestia nu au asimilat cunostinte pe care trebuie sa le aplice din functia pe care o detin in prezent, si deci inerent ar trebui schimbati din functie…", mai transmit asociatiile elevilor, conform Hotnews.

 

Comisia de invatamant a Senatului, prezidata de Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, a introdus zilele trecute un amendament prin care amana pana in vara anului 2017 concursurile pentru functiile de director si director adjunct de scoala, care urmau sa aiba loc in luna octombrie a acestui an.

 

Daca acest proiect va fi votat astazi, in plenul Senatului, concursurile organizate pentru functia de director de scoala vor fi amanate pana in vara anului viitor. Ecaterina Adronescu nu a depus nicio motivare pentru justificarea acestei modificari.

 

Concursul pentru functia de director a fost anuntat de Mircea Dumitru, actualul ministru al Educatiei, pentru a inlatura politizarea concursurilor pentru directori si inspectori scolari. Proba scrisa a concursului s-ar fi desfasurat la nivel national, pe baza unor subiecte elaborate de minister. Ar fi existat de asemenea doua alte probe la nivel de judet, mai scrie Hotnews.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!