Consiliul National PSD. Victor Ponta si-a OFICIALIZAT candidatura la prezidentiale. Ponta: VOI SPRIJINI MODIFICAREA CONSTITUTIEI asa cum a propus-o USL, in 2012

0
7

Consiliul National al PSD, care reuneste, marti, la Craiova, in jur de 5.000 de social-democrati, a inceput sub sloganul "Romania puternica – schimbare pana la capat". La aceasta reuniune, liderul PSD, Victor Ponta, urmeaza sa solicite sprijinul colegilor sai pentru a candida la alegerile prezidentiale din toamna, conform Hotnews.

Participantii la eveniment au primit un material electoral prin care premierul promite "un model diferit de lider si de presedinte", precizand ca isi doreste sa fie un "garant al corectitudinii" si un "presedinte util Romaniei si cetatenilor ei".

Ziua de 29 iulie are o semnificatie simbolica, implinindu-se doi ani de la organizarea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu.

"Acum doi ani, pe 29 iulie, 7,4 milioane de romani au decis oprirea regimului Basescu. (…) Dar, desi cetatenii i-au spus in toate formele ca nu-l mai vor, Traian Basescu este acum mai aproape ca niciodata de o revenire la putere – direct si prin intermediari. Tuturor celor care s-au saturat de Basescu, dar si celor care s-au saturat de scandal, de razboaie politice si de umilinte, le spun ca exista o solutie, o Romanie schimbata in bine", spune Ponta, potrivit documentului amintit.

Consiliul National al PSD se desfasoara la Sala Polivalenta din Craiova.


Cele mai importante declaratii (preluare Hotnews):

Daniel Constantin (presedinte PC):

  • Valorile conservatoare nu se pot regasi nicaieri mai bine decat in programul candidatului Victor Ponta
  • Cine s-a fript cu Traian Basescu sufla si-n Iohannis

Gabriel Oprea (presedinte UNPR):

  • Suntem in fata unei oportunitati foarte importante: avem ocazia sa facem pasul decisiv catre o noua generatie, catre o noua etapa de prosperitate
  • Imi doresc sa avem un presedinte tanar. Imi doresc ca Victor Ponta sa fie presedintele Romaniei
  • Ponta va fi primul presedinte care va fi transpus masurile stingii, dar si ale dreptei, in masuri economice eficiente
  • Alegerile vor fi un punct de cotitura in ce priveste rolul Romaniei in regiune
  • Ponta a aratat ca se poate face politica cu cap, cu suflet si cu privirea orientata ferm spre viitor

Ecaterina Andronescu (PSD):

  • Nu mi-as fi putut imagina vreodata sa ma bucur ca dl Ponta nu e cu noi, dar ma bucur ca a ales ce e mai bine pentru oameni. Dl Ponta e acolo unde sint inundatii, unde oamenii sint in nevoi
  • Avem nevoie de un presedinte care sa sprijine scolile, nu de un presedinte care a pus scolile la colt
  • Il voi vota pe Victor Ponta presedinte pentru ca toti copiii nostri sa primeasca la scoala tot ce e necesar
  • Noi vrem sa fim la putere pentru ca vrem sa facem bine
  • Nu avem nevoie de un presedinte care sa ne dezbine, ci de unul care sa ne uneasca

Liviu Dragnea:

  • Sint foarte incarcat pozitiv pentru ca am fost cu Victor Ponta in cateva comune afectate de inundatii, si Victor i-a anuntat ca nu sint singuri, ca Guvernul e alaturi de ei
  • Victor a aratat ca este un om foarte hotarit. Am vazut politicieni care i-au cerut sa nu-si mai anunte candidatura azi. Victor Ponta  a decis sa tinem in continuare Consiliul National pentru a va cere sprijinul sa ajunga presedintele acestei tari
  • Nu exista victorie usoara in alegerile prezidentiale nicaieri in lume, si la noi in partid cu atit mai mult
  • Vanitatea e cel mai grav pacat. Am vazut multi candidati, inclusiv la noi, care s-au crezut prea repede presedinti. Victor Ponta va fi presedinte cind se va numara ultimul buletin de vot
  • Alegerile nu e cistiga la TV, se pot pierde la TV. Alegerile se cistiga discutind cu fiecare om
  • In 1-31 august va cer sa organizati adunari in fiecare localitate, astfel incit fiecare lider, militant sa-si cunoasca bine rolul in campanie. Fiecare militant trebuie sa-si ocupe locul lui in aceasta arhitectura electorala. 
  • Va cer tuturor de la PSD sa incheiati protocoale de colaborare cu partenerii de la PC si UNPR
  • Va cer un singur lucru: Victor Ponta nu candideaza doar pentru a fi el presedinte. Candideaza pentru o Romanie puternica. Succes si Doamne ajuta!

Lia Olguta Vasilescu:

  • Ponta m-a sustinut neconditionat
  • Ii sustine si pe alti tineri, are incredere in mine si altii care nu am fost comunisti
  • Ii multumesc pentru ca se bate in fiecare zi pentru Romania, pentru ca ne face mandri cand ne reprezinta in afara tarii, pentru ca a transformat Romania in tigrul Europei
  • Ii mai multumesc pentru ca nu a construit terenuri de sport in panta si telegondole care nu duc nicaieri

Victor Ponta:

  • Va multumesc pentru primire, am sustinut-o pe Olguta, nici nu aveam de ales si bine am facut
  • Sintem intr-o regiune care are mult de suferit si are nevoie de noi
  • Eram cu totii pregatiti ca azi sa-mi anunt candidatura. Eu mi-am lansat deja candidatura putin mai devreme la Novaci, la Bengesti, alaturi de oameni din Romania adevarata, alaturi de citiva eroi salvamontisti, de jandarmi, politisti, pompieri
  • Mi-am lansat candidatura alaturi de romani, de cei care au nevoie
  • Romania adevarata e cea pe care toti o cunoasteti. Stiti ca digurile nereparate de 50-60 de ani trebuie reparate de noi, stiti ca oamenii nu si-au reparat casele dupa inundatiile din 2005 si le reparam noi
  • Cred ca si azi ne facem datoria fata de oameni
  • Ma intreb daca doamnele de la PNL sau PMP au dat din Monte Carlo comunicatele despre inundatii
  • Am convingerea ca in noiembrie o sa cistigam, dar mai am si convingerea ca asa va arata si mandatul meu de presedinte, ca si ziua de azi: alaturi de oameni, cu necazuri, cu probleme
  • Va cer sprijinul pentru acest proiect national. Cred ca este un proiect national de care Romania are nevoie dupa 10 ani de ura, de dezbinare
  • Nu intimplator acest proiect national e lansat azi, dupa 2 ani de la votul in care 7,4 milioane de romani au vrut sa puna capat unui regim corupt
  • Doi ani din viata acestei tari au fost furati, vreau si va rog sa fiti alaturi de mine ca urmatorii 5-10 ani sa fie schimbarea votata de oameni
  • Putem face schimbare si dreptate pina la capat prin schimbarea regimului Basescu
  • Daca in noiembrie vom cistiga, vreau ca presedintele sa fie al oamenilor, nu al unui birou, al unor institutii
  • Nu-mi imaginez o viata in alta parte decit Romania. Cred ca obligatia noastra e sa-i facem pe cei mai multi romani ca pot sa aiba aici o sansa egala
  • Am fost 6 ani procuror, am lucrat in Justitie si am incercat sa aplic legea. Sint de 10 ani deputat de Oltenia, de Gorj – un judet care ma face sa fiu mindru si sa inteleg mindria oltenilor. Am fost de 2 ori ministru si cel mai tinar premier din istoria statului roman si va multumesc
  • Stiu foarte bine cum putem face institutiile statului sa lucreze pentru interesul national si pentru cetateni
  • Avem cel mai performant laser din lume, dar nu avem spitale
  • Mergeti si le spuneti oamenilor ca am facut multe schimbari. Si politice
  • Traian Basescu mai are 100 si ceva de zile la Cotroceni, e sfirsitul lui
  • Viitorul presedinte al Romaniei sa nu fie al 3-lea mandat al lui Basescu, fara Basescu
  • Sint acel candidat care vrea sa fie presedinte al romanilor, nu un nume la Cotroceni
  • Stiu Cotroceniul, va trebui sa scoatem spiritele rele de acolo
  • Ne-am tinut de cuvint: nu doar am schimbat PDL-isti, am relansat economia, am dat inapoi salarii si pensii, am reformat sectorul energetic, am redeschis spitale si – imi garanta Livu Dragnea – vom deschide 300 de scoli lasate in paragina
  • Am angajat imediat dupa absolvire pe toti cei care au terminat invatamintul militar
  • Am vorbit despre Romania ca o tara demna si un aliat serios in toate capitalele unde am fost. Cei din Romania care va spun ca Romania e rea va mint
  • Sintem un model de succes pentru vecini – Ucraina, Serbia, Georgia, dar mai ales pentru fratii nostri de peste Prut, pentru care in sfirsit Romania a facut ceva concret: gazoduct, gradinite reparate din banii Romaniei
  • Cred ca am facut foarte bine si trebuie sa sprijinim Biserica si cultele religioase. Biserica si Armata merita sprijinite
  • Sint ortodox, majoritatea romanilor sint ortodocsi
  • Trebuie sa sprijinim toate cultele religioase
  • Nu cred ca un candidat la presedintia Romaniei trebuie atacat daca nu e ortodox, e dreptul lui
  • Nu vreau sa ma acuze nimeni sau sa spuna ca e un defect ca sint ortodox in tara mea. Cred ca trebuie sa fiu respectat pentru asta
  • Mi-am propus sa eliberam justitia de sub controlul lui Basescu, ca oamenii care au votat la referendum sa nu mai fie luati de-acasa
  • Dar cred ca niciodata vreun om politic nu mai trebuie lasat sa stapineasca justitia
  • Am fost crescut, in facultate, cu ideea ca justitia trebuie sa fie egala pentru bogati si saraci, pentru puternici si slabi
  • Vreau sa fiu un presedinte util societatii. Ce ramine dupa 10 ani de mandate ale lui Basescu? Ura, dezbinare, vieti distruse
  • Cred ca ceea ce am facut in 2 ani si jumatate ne arata ca schimbarea e posibila, ca putem sa fim mindri de tara noastra
  • Nu cred ca presedintele trebuie sa aiba multa putere. Va anunt de pe acum ca voi sprijini modificarea Constitutiei asa cum a proprus-o USL in 2012, care sa stabileasca atributiile institutiilor
  • Am o situatie speciala, eu cred ca e un avantaj: sint primul candidat despre care stiti absolut tot, nu am nici un secret. Trebuie sa-i multumesc lui Basescu si propagandei sale. Au scotocit toata viata mea. Probabil vor gasi pina in noiembrie si ce am facut rau inainte sa ma nasc
  • Am un mare avantaj: nu mai poate nici Basescu, nici altcineva, sa ma santajeze si sa ma sperie cu ceva.
  • Cel mai greu si mai greu a fost atunci cind a fost atacata familia mea. Dar cea mai mare putere si energie mi-a venit tot de la familie. Aveam 14 ani cind mama mi-a spus ca trebuie sa fiu capul familiei, sa am grija de ea si de doua surori
  • I-am convins si pe copiii mei, Andrei si Irina, sa ma sustina sa fiu presedinte, pentru ca i-am spus ca un presedinte sta mult mai mult cu copiii sai decit un premier
  • Avem de sarbatorit 100 de ani de la Unire
  • In 2019 Romania va avea presedintia UE. Bucuresti va fi pentru citeva zile capitala Europei.
  • Putem fi mindri, sintem cetateni europeni de rang unu, nu de rang doi
  • Vreau sa le multumesc lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, care nu sint azi aici
  • Vreau sa va multumesc ca in 2010 nu v-ati temut ca sint prea tinar, m-ati ales intr-un moment greu pentru partid. Impreuna cu Liviu Dragnea si cu toti de aici am facut o echipa formidabila, am cistigat toate alegerile de atunci.
  • Sa nu va asteptati sa filmez un mesaj de adio la perdeluta, sa-mi fac alt partid pentru mine, pentru favorite, sa dau insigna celui mai mic dintre voi. Nu voi face asa ceva. Sint convins ca veti merge pe drumul pe care-l aveti
  • Am raspunsul la intrebarea de ce vreau sa fiu presedinte. Un contracandidat pe 20 februarie 2013 a fost intrebat de ce s-a inscris in PNL si a raspuns "Pentru o functie!". Eu nu vreau inca o functie, am o functie deja foarte dificila. Am invatat ca o functie nu inseamna nimic fara un proiect. De aceea vreau sa va cer sprijinul pentru un proiect pentru toti romanii
  • E tara in care vreau ca toti romanii sa aiba un viitor
  • As avea nevoie in incheiere de Tudor Gheorghe, numai el ar putea spune mai bine decit mine "Aicea-i neamul meu cel romanesc, Aici as vreau sa mor si sa traiesc!

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!