Darius VALCOV, ministrul FINANTELOR: Romania NU VA MAI AVEA acord cu FMI anul viitor

0
8

Darius Valcov, ministrul Finantelor, a declarat ca Romania nu va mai avea un acord cu FMI anul viitor si ca discutiile despre un nou Cod Fiscal vor fi purtate dupa expirarea actualului acord. FMI a inceput ieri o nouă misiune în ţara noastră, pentru a verifica dacă Romania respecta obligatiile celui de-al treilea acord stand-by, încheiat în toamna anului 2013. Printre temele aflate pe lista discutiilor cu membrii guvernului se afla managementul privat la companiile publice, proiectele legislative privind insolvenţa persoanelor fizice, stabilitatea sectorului financiar, privatizările unor companii importante precum CNL Oltenia sau Hidroelectrica, reformele structurale şi ajutoarele de stat, relateaza ziare.com


"Astept sa decurga totul asa cum trebuie la intalnirea cu reprezentantii Fondului si sa nu fie niciun fel de probleme. Nu sunt pe agenda niciun fel de majorari, discutiile pe Codul Fiscal sunt pentru anul viitor, cand Romania nu va mai avea un acord cu Fondul Monetar International", le-a spus Valcov jurnalistilor.


Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor se intruneste din nou, miercuri, pentru a discuta despre criza francilor elvetieni, iar la discutii participa si reprezentantii FMI. "Decizia este la Parlament, nu la FMI", le-a mai spus Valcov reprezentantilor mass-media.

 

CITITI SI: Premierul Ponta, despre un nou acord cu FMI: In toamna decidem daca si in ce forma il mai facem


Oficialii FMI au discutat marti cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, despre criza monedei elvetiene si legea insolventei persoanelor fizice. Intre timp, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a anuntat ca 6 banci s-au aratat dispuse sa converteasca imprumuturile din franci in lei la cursul din decembrie 2014.

 

Andrea Schaechter, sefa misiunii FMI in Romania

 

FMI a cerut anterior un studiu de impact pentru a evalua efectele pe care le-ar avea legea falimentului personal, care ar putea veni in ajutorul romanior cu credite in franci elvetieni, afectati de aprecierea cu peste 20% a monedei din Tara Cantoanelor. "FMI sustine eforturile autoritatilor de a promova o legislatie in domeniu, dar suntem profund ingrijorati ca adoptarea legii insolventei fara un studiu de impact adecvat, fara consultarea asociatiilor implicate, ar putea sa nu isi atinga obiectivele.

 

Daca nu este planificata cu atentie, bine structurata si bine implementata, o astfel de lege poate avea un impact negativ pe piata financiara", se arata intr-o scrisoare a FMI transmisa ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc, guvernatorului Bancii Nationale, Mugur Isarescu, si presedintelui Comisiei juridice din Camera Deputatilor, Bogdan Ciuca. 

 

Ministrul Valcov nu mai vrea sa fim "ghidati"

 

La finalul anului 2014, ministrul Finantelor Publice sustinea ca nu vede o prioritate intr-un nou acord cu FMI. Darius Valcov spunea la acel moment ca Romania este suficient de stabila pentru a se descurca “si fara a fi in continuare ghidati”. “Actualul acord expiră în septembrie. Am înțeles că domnul prim-ministru va dori un alt tip de acord. Va trebui să discutăm. Eu mi-am exprimat de mai multe ori punctul de vedere.Cred că România este suficient de stabilă și are destul de mulți profesioniști astfel încât să putem să avem această pretenție de la noi înșine că ne descurcăm și fără a fi în continuare ghidați, pentru că nu întotdeauna ghidajul care merge într-o țară se aplică și în România”, a spus Valcov.


“Sub nicio forma nu e o prioritate”

 

Valcov a menționat că, în opinia sa, acordul cu FMI nu este o prioritate pentru Bucuresti. Acest acord cu FMI sub nicio formă nu este o prioritate. Eu, când am jurat la învestire, și ca ministru al Bugetului și ca ministru al Finanțelor Publice, am jurat pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, nu am jurat pentru acord cu FMI sau euro în 2019”, a mai spus Darius Valcov.

 

CITITI SI: Noua MISIUNE FMI in Romania. Pe lista discutiilor: MANAGEMENTUL PRIVAT la companiile publice, INSOLVENŢA persoanelor fizice, PRIVATIZĂRILE companiilor importante

 

Ministrul a mai aratat ca: “Acestea pot fi consecințe, dar noi trebuie să gândim și să ne concentrăm pe ceea ce ne-am propus și pe ceea am jurat și pe ceea ce ne-am asumat. Dacă acest lucru ne-am asumat, hai să vedem care e calea. Dacă această cale coincide cu un nou tratat, cu toate aceste condiționalități, sunt de acord, dar haide să vedem care sunt toate variantele și toate mijloacele prin care putem ajunge un popor mai dezvoltat”, a subliniat Darius Vâlcov.

 

Actualul acord stand-by este cel de-al 10-lea acord încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat de România Fondului, de la declanșarea crizei economice, în 2009.

 

Aranjamentul se derulează pe 24 de luni și are o valoare de aproximativ 1,98 miliarde de euro (1,75 miliarde DST — Drepturi Speciale de Tragere — n.r.) pentru România. Primul acord de după decembrie 1989 a fost încheiat în 11 aprilie 1991, potrivit paginii de Internet a instituției financiare internaționale.

 

CITESTE SI:

 

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!