Delegatia FMI vine la Bucuresti

0
4

O vizita a Fondului Monetar International (FMI) va avea loc la Bucuresti, in perioada 27 ianuarie-10 februarie. Pe agenda discutiilor se afla situatia economica a tarii, potrivit Romania Libera.

"Delegaţia va avea întâlniri şi cu reprezentanţii sectorului privat, ai sindicatelor, asociaţiilor de afaceri, partidelor politce şi ai organizaţiilor societăţii civile, iar vizita se va încheia cu o conferinţă de presă", a spus reprezentantul FMI Guillermo Tolosa.

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri de pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Acordul, care este însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar încheierea unui acord flexibil, de tipul celui pe care îl are Polonia, nu strică şi nu costă, el adăugând că negocierile în acest sens vor avea loc după încheierea "cu bine" a acordului existent.

FMI şi Comisia Europeană anticipează că România va înregistra în acest an o creştere economică de 2,5%.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!