Despre relația cu Rusia, numai de bine

0
9

Relația cu Rusia merită mai multă atenție din partea establishment-ului românesc.

Spre deosebire de București, unde a fost pe larg comentat, însă doar într-o cheie de po­litică internă, interviul acordat postului de ra­dio Vocea Rusiei de președintele Băsescu n-a stârnit prea mare interes din partea presei moscovite.

Cheia interviului este afir­ma­ția președintelui Băsescu că nu a fost „niciodată un ad­versar al Federației Ruse“. Mai adaugă d-l Băsescu că și-ar dori să găsească do­me­nii în care cele două țări ar pu­tea colabora.

Pe scurt, d-l Băsescu afirmă că România își urmărește obiec­tivele sale de securitate națională când se aliază cu SUA, că participarea la scutul an­tirachetă nu este îndreptată împotriva Rusiei, pe care Bucureștiul nu o percepe ca „un risc de securitate națională pentru România“, că reacordarea cetățeniei române celor din Re­publica Moldova și Ucraina nu ascunde in­ten­ții expansioniste, că administrația de la Bu­cu­rești dorește integrarea Republicii Moldova în UE, și nu forțarea unificării cu aceasta și că, în ciuda absenței unor contacte la nivel înalt, investițiilor rusești în România le merge foar­te bine.

Adevărul este că relația bila­te­rală nu este atât de proastă pe cât se crede. Nu doar în le­gătură cu Kosovo, pozițiile Ro­mâniei și Rusiei sunt „si­mi­lare“, cum spune d-l Bă­ses­cu, ci și în alte dosare de po­litică internațională. Faptul că partea rusă a redus con­tac­tele politice importante, după februarie 2009, la o întâlnire între Baconschi și Lavrov (septembrie 2011, New York) nu înseamnă că la niveluri mai mici ele nu au loc. Consultările viceminiștrilor de Externe, vizita la București a emisarului rus pentru Transnistria, reluarea după o în­tre­rupere de mulți ani a reuniunilor Comisiei Mix­te economice interguvernamentale, în octom­brie 2011, semnarea Parteneriatului pentru modernizare, un document cu un potențial in­suficient utilizat în relația bilaterală, nu indică vreun blocaj în relația dintre București și Mos­cova.

Dar nici nu anunță o relație foarte bună. O su­mară comparație cu Ungaria, Cehia sau Bul­garia, țări mai mici, membre NATO și UE, ca și România, scoate în evidență slăbiciunea po­liticii externe românești. România se indi­vi­dualizează în tot acest tablou central-est-eu­ropean prin faptul că nu a gestionat rațional relația cu Republica Moldova și cu Ucraina. În relațiile internaționale nimic nu este mai de­testat ca impredictibilitatea. Vinovată este în­treaga clasă politică de la București, care s-a complăcut în dublul discurs, pe de o parte, nu are pretenții teritoriale, pe de alta, util­i­zează electoral emoția stârnită de nostalgia după România Mare, sugerând politici re­vi­zioniste față de Republica Moldova și Ucraina. În momentul în care ministrul Baconschi a pus accentul într-un mod credibil pe in­te­gra­rea europeană a Republicii Moldova și apro­pierea Ucrainei de Occident, în ciuda de­ra­pa­jelor democratice de la Kiev, și Moscova a devenit mult mai atentă la mișcările Bu­cu­reștiului de pe flancul estic (analiștii ruși, prin­tre care și influentul Serghei Jilțov de la Aca­demia Diplomatică de la Moscova, au con­semnat aceste evoluții). Dacă declarații ne­inspirate sau insuficient nuanțate n-ar fi per­turbat atmosfera din relația bilaterală, acu­mulările din acești ultimi doi ani în relațiile dintre București și Moscova ar fi fost, cu si­guranță, mai consistente.

Relația cu Rusia merită mai multă atenție din partea establishment-ului românesc. Nu pen­tru că actori esențiali pentru securitatea Ro­mâniei, precum SUA, au impus moda resetării relației cu Rusia. Ci pentru că interesele na­ționale ale României în politica regională vor fi mai bine promovate printr-o politică clară, coerentă, predictibilă, în concordanță cu evo­luțiile de pe scena internațională și care să aibă susținerea majorității responsabile a cla­sei politice de la București. //