Dilema Dăncilă

0
125

Dragnea n-are cum rezolva „dilema Dăncilă“ – dacă o schimbă cu cineva mai competent, va avea noi motive de suspiciune.

 

Sigur, d-na Viorica Dăncilă prim-ministru e „o vulnerabilitate pentru guvern“, după cum a spus președintele Iohannis. Ea reprezintă totodată o vulnerabilitate pentru țară, și asta-i, desigur, încă și mai grav. Însă ea e și o vulnerabilitate pentru Liviu Dragnea însuși și pentru ambițiile sale de putere absolută. Căci n-avem nicio îndoială: spre asta tinde Liviu Dragnea, la asta aspiră neîncetat.

 

Liviu Dragnea se află într-o mare dilemă: pentru a putea stăpâni partidul, parlamentul, guvernul, țara, are nevoie de oameni, de mulți oameni. L-ar avantaja să aibă de-a face cu roboți eficienți și supuși, dar așa ceva nu s-a inventat încă. Or, având nevoie de oameni, aceștia ar trebui să satis­facă două cerințe principale, pentru ca lucrurile să-i meargă bine Numărului Unu: să-i fie credincioși și să fie, cât de cât, eficienți acolo unde sunt puși, pentru a face ca statul să nu se poticnească, ceea ce ar putea conduce la o revoltă și la pierderea alegerilor. Respectarea ambelor cerințe concomitent nu e ceva ușor. Totuși, s-a dovedit în istorie posibil numai atunci când Numărul Unu avea personal o mare competență, ori o carismă specială, ori încarna, fie și pentru un timp scurt, un ideal revoluționar împărtășit de mulți – un singur exemplu: generalii și administratorii lui Napoleon Bonaparte. Într-adevăr, regula spune că Numărul Unu (mai ales dacă a uzurpat puterea și nu a primit-o în mod legal) nu poate avea încredere decât în cineva mai prejos în talent, în competență sau în viziune decât el însuși. Iar această superioritate trebuie să fie resimțită de toată lumea și acceptată ca atare. De aceea Numărul Unu va fi servit cu fidelitate și de oameni relativ competenți, numai dacă el însuși se află sus pe scara competențelor sau a unor calități.

 

Problema lui Dragnea este că el se află foarte jos pe această scară. În afară de talentul de intrigant, nu are nici competențe politice ori de alt fel, nici idei interesante, nici cultură (cum era cazul cu Adrian Năstase); carismă n-are deloc (precum Traian Băsescu), popularitatea sa este extrem de redusă, credibilitatea sa, din cauza condamnării și a proceselor, e nulă în străinătate. Ajuns mai mult din întâmplare în fruntea PSD, având beneficiul unui președinte al României inexperimentat și obsedat (cel puțin un timp) să facă mereu altfel decât Traian Băsescu, Dragnea s-a umflat nemăsurat, fiind el, totuși, prin capacitățile proprii, o cenușie mediocritate. Or, regula spune că oamenii săi, implicit miniștrii și primul ministru, trebuie să-i fie inferiori, dacă vrea să-i știe fideli. Micile răscoale ale lui Grindeanu și Tudose împotriva autorității sale l-au convins că nu poate avea încredere nici măcar în egalii săi; dar inferior propriului nivel, deja foarte coborât, nu poate fi decât cineva în vecinătatea lui zero. Și iată „problema Dăncilă“: un neant care trebuie să conducă o țară! Și lucrurile nu se opresc la primul ministru: toți miniștrii, toți cei din administrație, pentru ca Numărul Unu să aibă încredere în ei, trebuie să știe mai puțin decât el, să fie încă și mai lipsiți de cultură, de inteligență, de inițiativă, de creativitate, de responsabilitate.

 

Dar situația asta nu poate continua prea mult. Deja relațiile guvernului român cu Japonia au fost compromise după episodul „primirii lui Shinzo Abe“. Relațiile cu UE sunt și ele pe punctul de a fi compromise, după episodul „ambasadei la Ierusalim“, ca să nu mai vorbim despre problemele legate de justiție și statul de drept. Deocamdată, Statele Unite rămân critice față de campania anti-anticorupție. Vechile amiciții cu țările arabe vor intra și ele într-o fază critică, dacă guvernul va continua pe aceeași linie. Iar premierul Netanyahu, un lider capabil și cu multă experiență, va înțelege destul de repede, cred, că nu poate instala o relație stabilă cu acel zero care este d-na Dăncilă, cât și cu acel puțin-peste-zero care este d-l Dragnea.

 

Pe plan intern, la fel: mituirea electoratului a generat consecințe tot mai neliniștitoare – până una-alta, „revoluția fiscală“ a condus la amenințări cu greva generală în sănătate. Degeaba Dragnea acuză Banca Națională sau se strâmbă la multinaționale și la bănci; inflația roade veniturile abia mărite ale salariaților. Mai rău, creșterea vertiginoasă a deficitului de cont curent e amenințătoare: e nevoie numai de o ușoară recesiune în UE, pentru ca economia României să se scufunde, poate chiar mai rău decât în 2009-2010. Dacă Dragnea ar fi avut încredere în economiștii ceva mai competenți care prezic astfel de lucruri, i-ar fi lăsat pe ei să conducă și ar fi schimbat încet-încet politica economică. Dar nu are încredere, fiindcă ambițiile sale de putere l-au făcut suspicios pe oricine îndrăznește să-l contrazică sau dă impresia să știe ceva mai multe decât el însuși. Or, necazul este că el, personal, știe foarte puține.

 

Dragnea a bătut opoziția, e pe punctul să anihileze aproape toate independențele instituționale, se îndreaptă spre îngenuncherea justiției. Acum l-ar putea domina sau lipsi de prerogativele esențiale și pe președintele Iohannis. Nu va mai avea rival în exercitarea puterii. În zadar: n-are cum rezolva „dilema Dăncilă“ – dacă o schimbă cu cineva mai competent, va avea noi motive de suspiciune. Dacă o lasă, trimite țara în criză economică și îi distruge relațiile internaționale. Oricum va avea insomnii noaptea și zile grele. Problema lui Dragnea e propria limită, mult prea îngustă. Între zero și puțin-peste-zero, pur și simplu nu are marjă de manevră.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!