DNA a retinut un barbat care a cerut 20.000 de euro pentru a interveni la DIICOT Bacau

0
10

Procurorii anticorupție l-au reținut pentru 24 de ore pe Vasile Lazăr, acuzat de trafic de influență, după ce a pretins de la un denunțător suma de 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror de la DIICOT Bacău.

 

Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie – decembrie 2008, Vasile Lazăr, împreună cu agentul de poliție în cadrul Inspectorului de Poliție al Județului Galați Irina Lucia Bologa, a pretins de 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul DIICOT Bacău, astfel încât acesta să dispună o soluție de netrimitere în judecată față de denunțător.

 

Intervenția urma să aibă loc într-un dosar penal în care denunțătorul avea calitatea de învinuit fiind cercetat pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism și aderare la un grup infracțional organizat.

 

"Ulterior, din banii pretinși, Irina Lucia Bologa a primit de la denunțător suma de 16.000 de euro. Cu toate acestea, denunțătorul a fost trimis în judecată", se arată într-un comunicat al DNA.

 

La 4 septembrie 2014, Irina Lucia Bologa a fost condamnată definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă de trei ani închisoare și interzicerea mai multor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!