Domnişoara japoneză de la Sacré Coeur

0
11

Pe 15 august, Yurika Masuno, o studentă japoneză în vârstă de 20 de ani, a fost acostată la sosirea pe Aeoroportul Otopeni de către Nicolae Vlad, care a dus-o într-o pădure din apropiere, unde a jefuit-o, a violat-o şi a ucis-o. Criminalul este recidivist.

Motivul care m-a determinat să dau un semn de viaţă prietenilor mei din România nu este canicula Ponta-Antonescu, ci ca­zul foarte special al studentei japoneze ca­re a fost omorâtă recent de un român în apropierea Ae­roportului Otopeni, ime­di­at după sosirea sa. Un caz foarte nefericit atât pentru ro­mâni, cât şi pentru ja­ponezi.

Ce m-a mâhnit profund în această împrejurare este pră­pastia uriaşă între in­ten­ţia curată şi frumoasă a vic­timei, aceea de a fi apre­ci­ată în România, şi intenţia ucigaşului doar de a o ucide pe tânăra fată, fără să-i pese deloc de ce venise ea de la mii de ki­lo­metri. E o discrepanţă abisală. În aceeaşi perioadă a fost ucisă în Siria şi jurnalista Mika Yamamoto, aflată la faţa locului ca să transmită fotografii ale crâncenelor lupte de acolo. Despre această jurnalistă ucisă în Siria se vorbeşte mult mai mult în mediile japoneze decât despre tânăra ucisă lângă Otopeni şi, deşi cazul din Siria e trist şi regretabil, el este totuşi foarte diferit de cel din România. Eu, care cu­nosc bine atmosfera aceea extrem de ne­plăcută de pe Aeroportul Otopeni, mă tot întreb: cum se face că nimeni nu s-a gân­dit să vină s-o întâmpine pe tânăra ja­poneză şi să-i organizeze în siguranţă călă­toria până la Craiova, unde era aşteptată ca să predea limba japoneză celor de aco­lo? N-am aflat nimic despre toate astea, după cum n-am aflat nici de ce taxi­me­tristul nu a avut nimic de spus când a văzut persoana ucigaşului în compania unei tinere japoneze.

În 2007, un tânăr japonez, un „stalker“ (urmăritor) pe lângă profesoara lui de engleză, care era chiar o englezoaică, a urmărit-o, a violat-o şi a ucis-o. Pro­ce­sul s-a terminat anul aces­ta, iar sentinţa a fost în­chisoare pe viaţă, deşi pă­rinţii victimei ceruseră pe­deapsa cu moartea. Pro­babil a contat că agresorul nu era recidivist. În cazul ucigaşului român, după cum relatează presa, sen­tinţa nu va fi mai mare de 25 de ani de închisoare. Rămâne discrepanţa despre care aminteam mai sus. Şi mai rămâne faptul că autorităţile române vor trebui să ia măsuri serioase faţă de toţi acei dubioşi taximetrişti care pândesc în salonul de aşteptare al aeroportului.

Cazul tinerei japoneze ucisă sălbatic lângă Otopeni mi-a amintit de moartea prie­te­nului meu Hajime Hori, muşcat de un câi­ne vagabond, în ianuarie, 2006, la Bucu­reşti. Era înaintea venirii mele pentru a pa­tra oară în România. D-l Hori, di­rec­to­rul companiei Koyo Seiko, era persoana ca­re salvase uzina electrică din Ale­xan­dria, lăsată de comunişti într-o mare pa­ragină, şi, de pe urma acestei uzine puse pe picioare de d-l Hori, alexandrenii au be­neficiat de ani buni de încălzire. Salvată de japonezi a fost şi fabrica de rulmenţi din Alexandria şi tot d-l Hori fusese în centrul acestei acţiuni. Din păcate, d-l Ho­ri nu şi-a putut citi soarta, cum că va mu­ri în Bucureşti, muşcat de un câine al stră­zii…

Mă întorc la tânăra japoneză, violată şi ucisă lângă Otopeni: era studentă la o mult respectată universitate catolică, „Sa­cré Coeur“„Seishin Daigaku“, una din­tre cele mai bune universităţi pentru fe­mei din Japonia, care a dat societăţii ni­po­ne multe demnitare. Universitatea a în­ce­put în 1915, ca liceu (Sacré Coeur) pen­tru fiicele diplomaţilor aflaţi la Tokyo şi pen­tru cele ale familiilor japoneze bogate. Pri­mul dascăl român care a predat limba ja­po­neză în România, Ioan Timuş (1890-1969), a stat în Japonia din 1917 până aproa­pe de marele cutremur de 8,5 grade pe scara Rich­ter din 1923, care a făcut din Tokyo o ruină. Dacă romanul sau Ogio-san (Dom­ni­şoarele) este o autobiografie, atunci el în­­suşi a lucrat ca professor de muzică chiar la Liceul Sacré Coeur Sei­shin, pre­mer­gă­torul universităţii de azi. Lucrările lui Ioan Timuş despre Japonia au fost apre­ciate chiar de Nicolae Iorga. Ro­manul său Ogio-san evocă, nostalgic pen­tru mine, scene cotidiene din trecutul vie­ţii noastre. Prin talentul d-lui Timuş, domnişoarele noas­­tre de la Seishin prind din nou viaţă. Da­că s-ar fi putut, aş fi vrut să-i vorbesc d-lui Timuş despre intenţia fru­moasă a dom­­nişoarei de la Sacré Coeur din Ja­po­nia.

* Kanji Tsushima este fost ambasador al Japoniei în România.