Elena Udrea spune că NU are nicio APASARE în privința izolării PMP pe scena politică

0
7

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Elena Udrea, a declarat miercuri, la Timișoara, că nu-și face griji pentru faptul că formațiunea pe care o conduce este tot mai izolată pe scena politică românească, considerând că este esențial ceea ce îți propui să faci în politică.

"Mă și uit cum ne izolează (celelalte partide politice — n.r.). Cred că și PSD ne va izola în curând. N-am nicio apăsare, pentru că depinde ce vrei să faci în politică, cu cine vrei să te asociezi. Dacă o să-mi spuneți că o să ne izoleze și Dan Diaconescu, iarăși o să spun că nu sunt deloc îngrijorată", a declarat Elena Udrea, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor.

Ea a explicat că PMP a pornit ca un proiect politic diferit, care să nu aibă nicio legătură cu "compromisurile făcute de celelalte partide politice în ultimii 25 de ani". Elena Udrea a declarat că, personal, se consideră "omul politic nou", care în ultimii zece ani nu a făcut politică "după rețeta partidelor".

"Mi-aș dori foarte mult să nu mă dezic de lucrurile pe care le-am susținut până acum (…) sau să fiu alături de cei care le-au călcat în picioare acum doi ani", a explicat Elena Udrea.

Șefa PMP a mai afirmat că se implică foarte mult în consolidarea partidului și a celui mai important obiectiv în orizontul următoarelor patru luni, când vor avea loc alegerile pentru Președinție.

"Partidul are nevoie să-și vadă liderii, să primească energie de la liderii de la centru. Eu am tăcut vreo două săptămâni și dispăruse PMP. Sincer, aș pleca și eu în concediu. După zece ani de politică greu făcută — la mine nimic nu a fost ușor (…), sunt ținta tuturor atacurilor, și de pe Stânga și de la foștii colegi", a spus Elena Udrea.

În ceea ce privește o eventuală rundă de negocieri cu PDL și PNL în proiectul de unificare a Dreptei, Elena Udrea spune că sunt, de fapt, aceiași oameni politici care vor doar să pară altfel.

"Dacă eu, de mâine, m-aș face brunetă, ați zice că sunt altcineva? (…) Marea majoritate a oamenilor ar spune că e tot Elena Udrea. Este chestia cu lupul care-și schimbă părul. (…) Văd acum teoria 'să lăsăm trecutul să fie trecut'. Eu nu condamn un partid întreg pentru acțiunile de moment ale liderilor lui, dar când vorbim despre oamenii aceia care au pus partidul în situația în care a fost pus PNL în 2012, sigur că pe aceia îmi este greu să-i cred că se schimbă dintr-o dată. Mă așteptam de la domnul Crin Antonescu să spună că regretă că a fost alături de Victor Ponta în acțiunea aceea de decapitare a statului, care a dus la suspendarea președintelui, în 2012", a arătat Udrea.

În ceea ce privește declarația recentă a lui Teodor Baconschi, Elena Udrea a declarat că PMP nu a condiționat candidaturile de sprijinirea financiară din partea candidaților, dovadă stând tocmai faptul că acesta a fost trecut pe locul trei la europarlamentare, "deși singur a recunoscut (Baconschi — n.r.) că 'nu a avut bani' pentru partid".

Elena Udrea a făcut la Timișoara o donație de circa 2.000 de euro pentru implantarea unei grefe unei adolescente care a suferit un accident în urmă cu 13 ani și de a cărei refacere a piciorului se ocupă cu succes medicul timișorean Jenel Pătrașcu, membru PMP.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!