Elena Udrea vrea ca denunţătorii întârziați să nu mai beneficieze de clementă

0
6

Cei care denunţă fapte de corupţie pot scapa de răspunderea penală doar în condiţii foarte stricte. A fost ideea câtorva parlamentari, în frunte cu Elena Udrea, transpusă într-un proiect de lege. Este însă greu de crezut că Elena Udrea nu va fi acuzată că încercă să tranşeze şi o problemă personală, de vreme ce tot nişte denunţători au trimis-o în arest.

 

Pe scurt, conform iniţiatorilor legii, un denunţător poate fi lăsat în libertate doar dacă îşi recunoaşte fapta în cel mult trei luni de la comiterea ei. 

 

Aleşii au iniţiat şi un proiect de lege în acest sens. Analiştii spun însă că demersul ar afecta serios activitatea procurorilor.

În acest moment o persoană care dă mită sau cumpără influenţă poate scăpa de răspunderea penală dacă face un denunţ chiar şi după câţiva ani de la comiterea faptei

 

Pusă sub acuzare de procurori pentru fapte de corupţie, Elena Udrea spune că denunţătorul ar trebui să beneficieze de clemenţă doar în situaţia în care face denunţul în maximum trei luni de la comiterea faptei. În plus ar trebui să i se confişte şi sumele de bani obţinute ilegal.

„Experienţa din justiţia ultimilor doi ani care ne-a arătat că este posibil ca cei care au fost de foarte multe ori iniţiatorii unor acţiuni ilegale de pe urma cărora au beneficiat de zeci de milioane de euro au rămas şi nepedepsiţi de legea penală şi în acelaşi timp, şi cu toţi banii astfel câştigaţi la ei, la dispoziţia lor doar pentru că au făcut nişte denunţuri de multe ori nereale, mincinoase şi totuşi au avut acest avantaj”, a afirmat Elena Udrea, deputat independent, conform Digi24.ro.

 

În ultimii ani, în România, tot mai multe persoane publice printre care parlamentari, miniştri sau aleşi locali au fost puse sub acuzare de procurori în urma unor denunţuri făcute de oameni de afaceri sau colaboratori ai acestora.

 

Analiştii susţin că adoptarea unei astfel de modificări la Codul Penal ar îngreuna foarte mult activitatea procurorilor DNA şi nu numai.

 

„Ar fi o modificare legislativă cu totul şi cu totul inoportună în România contemporană… Toate aceste tentative de ajustare a legislaţiei în interesul eventualilor anchetaţi evident limitează câmpul de mişcare al instituţiilor de justiţie”, este de părere analistul politic Ioan Bogdan Lefter.

Propunerea legislativă a fost depusă la Parlament şi urmează să fie dezbătută în această toamnă.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!