Europarlamentare: Cu cine votăm

0
63

PSD, în marș spre Cotroceni

Cu doar o săptămână înainte de eu­ro­parlamentare, PSD este cotat în son­da­jele de opinie cu 40,7%, în creștere cu peste 3% față de ianuarie 2014, când încă se afla în USL (sondaj INSCOP). Victor Ponta, devenit semioficial can­didat la prezidențiale, se plasează ușor peste cota partidului, reușind la rân­dul său să crească de la 37,3%, în ia­nua­rie, la 38,7% în martie, până la 41,7% în mai. Ce arată aceste cifre? În primul rând, că ruperea USL nu a fost de­con­tată de PSD, o campanie mediatică agre­sivă și insistentă pe sloganul „USL trăiește“ a dus nu doar la conservarea propriului electorat, ci și la captarea unuia nou, de presupus din PNL, având în vedere prăbușirea masivă a acestui partid. S-a dovedit o strategie reușită. Electoratului i s-a vândut iluzia că „trădarea liderului PNL“ nu înseamnă că marea alianță a capotat, dar și că un scor bun pentru PSD îi va aduce îna­poi acasă, de preferat în genunchi, pe frații amăgiți de Antonescu. În al doi­lea rând, vedem că mesajul euro­scep­tic, cu conotații naționaliste – „mân­dri că suntem români“ (subliminal: nu ne lăsăm călcați în picioare) – și ne­gative – „apărăm România la Bru­xel­les“ (subliminal: răul vine de la UE) -, a avut rezonanța scontată. Acesta este unul dintre motivele pentru care PSD a evitat cu obstinație temele europene, care, odată aduse în dezbaterea pu­blică, ar fi impus o abordare pozitivă, în contradicție cu sloganul electoral. În fine, resuscitarea „antibăsismului“ prin războiul permanent și pe te­ma­tica diversionistă cu Băsescu, devenit principala temă de campanie a PSD, a reactivat memoria și ura, ducând la recoagularea electoratului USD și la menținerea acestuia în captivitate. În aceeași strategie, candidații la euro­parlamentare au fost trași în plan se­cund, oricum nu există printre ei o „lo­comotivă“, pentru a face loc lan­să­rii lui Ponta și a acestor mesaje prin­ci­pale.

 

 

Deși PSD a anunțat oficial că ținta sa este de 35% la europarlamentare, în mod evident un scor peste 40% (cel mai bun rezultat, cu excepția celui al FSN în 1990, a fost de 37,13% la ale­gerile parlamentare pentru Senat din 2004) ar valida candidatura lui Ponta la prezidențiale și ar deschide pers­pectiva acaparării complete a puterii. Ar mai arăta și că mașinăria de partid a funcționat bine, că nemulțumirile ba­ronilor generate de acțiunile DNA au fost aplanate, aceștia înțelegând me­sa­jul lui Ponta („răbdare, că se re­zol­vă“), ceea ce va motiva și mai mult ac­tivul pentru la toamnă.

La redistribuire, PSD ar putea lua aproa­pe jumătate dintre mandatele pe care România le va da în PE, ceea ce ar crește importanța partidului și în rân­dul socialiștilor europeni, într-un context politic regional complicat din cauza conflictului cu Rusia. Să nu ui­tăm că socialiștii, printre care și cei ai PSD, s-au opus în PE sancțiunilor eco­nomice față de Rusia. Aceasta este o miză nu atât din punctul de vedere al electoratului, cât al lui Ponta și al guvernului, care speră că vor găsi mai ușor pârghiile prin care să slăbească din presiunea pusă de Bruxelles pe res­pectarea independenței justiției, a sta­tului de drept și luptei anticorupție.

Și totuși, PSD știe că jocurile nu sunt făcute. Un scor de 40% la o prezență de 25% înseamnă în jur de 1,8 mi­li­oane de votanți. Rezultatele sondajelor arată că opoziția în totalitatea ei, deși mai puțin motivată din lipsă de lider și fărâmițare, scoate la urne cam tot atâția votanți.

 

 

PNL, prăbușit, dar cu asul în mânecă

Ieșirea liberalilor din USL pare să le fi fost fatală dacă analizezi sondajele de opinie. Cam toate dau o pierdere ma­xi­mă de 6 procente, de la peste 20% în ianuarie la 15% în mai. Dinspre PNL vin însă mesaje încurajatoare: scorul va fi peste 20%, iar Crin Antonescu nu va trebui să-și dea demisia din fruntea par­tidului, așa cum a promis. Miza es­te deci enormă și pe mai multe pla­nuri. În primul rând, Antonescu își joacă nu doar poziția de șef al PNL, ci și pe cea de candidat la prezidențiale. Altfel spus, își joacă chiar viitorul po­li­tic. Deși controlează bine partidul, do­vadă că a reușit să împiedice he­mo­ra­gia în momentul ruperii USL și a tră­dării lui Tăriceanu plecat cu misiune la PSD, Antonescu ar putea să fie mă­turat de nemulțumirea generată de un rezultat prost. Refacerea USL, vân­tu­rată sistematic de Ponta și Tăriceanu, ar putea să sune mult mai atrăgător pen­tru armata de directori și func­țio­nari rămasă până acum în posturi, dar căreia îi va fi clar că i-a sunat ceasul, în situația în care ea nu se va produce. Scenariul este însă puțin probabil. An­tonescu și liderii din jurul său au avut grijă să împingă atacurile la adresa lui Ponta și a PSD la extrem, până în punc­tul în care o împăcare ar deveni pro­blematică. Dar mult mai im­por­tant, PNL are în manșetă asul numit Johan­nis, candidatul la prezidențiale cu șan­sele cele mai mari într-un tur doi cu Ponta. Rocada Antonescu-Jo­han­­nis, de­și negată de cei doi, se pro­filează a fi soluția pentru ieșirea PNL dintr-o cri­ză a scorurilor proas­te, dar și pen­tru sal­varea lui An­to­nes­cu personal. De­si­gur, un rezultat de 20% l-ar re­va­lida pe Antonescu ca li­der și candidat și ar închide definitiv subiectul USL.

 

 

În al doilea rând, este vorba de po­zi­țio­narea partidului în raport cu celelalte forțe de opoziție. Campania i-a pus în fun­dal pe „eurocampionii“ partidului, dintre care oricum nu s-a detașat ni­ciu­nul de forță, desfășurându-se pe fron­tul războiului cu PSD și Ponta și mai puțin pe cel al cuceririi elec­to­ra­tului de dreapta, atât de necesar în cursa prezidențialelor. Cu toate șarjele oratorice împotriva fostului camarad din USL, Antonescu a ratat șansa de a deveni, dacă nu liderul opoziției, mă­car principala ei voce. Motivul: a fost acoperit mediatic de războiul Ponta-Băsescu și nu s-a delimitat de eve­ni­mentele din vara lui 2012, ceea ce a fă­cut ca mesajul anti-PSD să fie ne­cre­di­bil. Lucru valabil și pentru Johannis.

Șansele ca PNL să fie totuși vioara în­tâi pe „dreapta“ sunt destul de mari, in­diferent de numărul de procente care îl vor despărți de PDL și PMP. E pu­țin probabil ca PNL să se așeze la masa ne­gocierilor, pentru că, în ori­ca­re dintre si­tuații, scor peste 20% – can­didat An­tonescu, scor în jur de 16% – candidat Johannis, este avan­tajat. Atu­ul can­di­datului cel mai bine plasat în turul doi în lupta cu Ponta este unul de­ter­mi­nant și PNL nu va renunța să joace această carte. Profitând de fă­rămițarea celorlalte partide de opo­zi­ție și lipsa unui can­di­dat comun cu șan­se reale, An­to­nescu a lansat sem­nalul coagulării unui front anti-PSD încă din primul tur, evident, un jurul PNL. Acest scenariu depinde însă de sco­rurile PDL și PMP și de mo­dul cum se vor rezolva di­sen­siunile din­tre ele. De­și Antonescu pare că și-a ratat ca­riera de lider și can­di­dat, iar situația PNL nu este dintre ce­le mai roze, par­tidul rămâne fără dis­cuție în jocul ma­re, fie și măcar pen­tru faptul că nu poa­te fi ignorat în ni­ciunul dintre scenariile prezidențialelor.

 

 

PDL, forțat să aleagă a treia cale

PDL dă la aceste europarlamentare un test electoral decisiv, fiind în cea mai complicată situație din 2000 încoace. „Adio“-ul spus de Traian Băsescu, con­cretizat în ruperea efectivă a partidului cu doar 6 luni înainte de scrutin, se vede în sondaje: PDL a pierdut între 6 și 8 procente, ajungând undeva la 15-11%. Canibalizarea voturilor între PDL și PMP s-a produs, războiul fratricid fi­ind unul din ce în ce mai sângeros. Re­zultatele alegerilor, judecate în primul rând din perspectiva diferenței de scor dintre cele două partide, au o im­por­tan­ță covârșitoare pe mai multe pa­lie­re. În situația unui scor prost, sub 15%, și la o diferență de doar 2-3 procente de PMP, echipa Blaga ar putea fi mă­tu­rată, existând scenariul preluării de că­tre Boc a conducerii partidului, lucru care ar rezolva și relația cu PMP-Bă­sescu-Udrea. O cramponare de funcții ar putea însă declanșa un alt val de plecări spre PMP. La cât de puțin însă peste 15%, scor comparabil cu cel de la parlamentarele din 2012 al ARD, și la o diferență de minimum 5 procente de PMP, poziția lui Blaga rămâne to­tuși solidă. Va avea scuza despărțirii pro­vocate de Băsescu și a dezertării unor primari importanți, în frunte cu Emil Boc, a cărui capacitate de baleiaj – la mitinguri cu PDL și la întruniri cu PMP – rămâne una dintre cele mai ne­ga­tive surprize ale campaniei. Este pu­țin probabil ca, în aceste condiții, pe­deliștii, tot mai radicalizați în an­ti­bă­sism de atacurile grupării Udrea și an­tagonizați de furtul de oameni și in­fra­structură, să accepte să-l rejecteze pe Blaga. O confirmare a acestuia la con­du­cerea PDL ar închide defintiv por­țile unei viitoare fuziuni cu PMP.

 

În acest conflict, PDL are două atuuri ma­jore: mașinăria de partid – activată de campania în teritoriu – și un can­di­dat „locomotivă“ – Monica Macovei – una­nim apreciată pe dreapta datorită ex­celentei prestații la Bruxelles și a re­zultatelor în anticorupția internă, care reușește să reducă transferul elec­to­ra­tului spre partidul lui Băsescu. PDL are însă și două vulnerabilități majore: lipsa unui candidat cu potențial pen­tru turul doi – Predoiu este un eșec sub acest aspect, cota lui netrecând de 10% – și o comunicare obosită și ne­con­vin­gătoare, în care se simte ab­sen­ța unui lider, ceea ce îi decredibilizează opo­zi­ția pe care o face. În condițiile acestor slăbiciuni evidente, PDL a fost nevoit să lupte în campanie pe două fron­turi, cu Băsescu-Udrea și cu PSD-Ponta.

Indiferent de scor, PDL va fi obli­gat să se așeze la masa negocierilor pen­tru a nu fi acuzat că obstruc­țio­nea­ză coag­u­larea dreptei, reproș venit dins­pre PMP. Chiar și la un rezultat bun, nu-și va pu­tea impune însă can­di­datul în fața PMP, din simplul motiv că Predoiu nu are șanse reale. În ace­lași timp, un re­zultat oricât de slab nu-l va putea de­termina să o accepte pe Elena Udrea drept candidat al drep­tei, împotriva că­reia poate folosi cu ușu­rință ar­gu­mentul notorietății ne­ga­tive și al son­dajelor pentru pre­zi­den­țiale, care o arată într-o poziție la fel de proastă ca Predoiu. PDL va fi pro­babil forțat să alea­gă o a treia cale. Fie susținerea lui MRU, plasat bine în cursă împotriva lui Ponta, chiar dacă rezultatele la eu­roparlamentare nu-i vor fi favorabile, fie susținerea can­di­datului PNL. Dacă acesta va fi Johannis, so­luția nici nu ar în­tâm­pina prea multă opoziție în in­teriorul partidului. În func­ție de re­zultat și de modul în care va ști să ges­tioneze situația post-ale­geri, PDL își joacă existența pe scena politică.

 

 

PMP, unificare prin dezintegrare

Partidul lui Băsescu a avut o creștere spectaculoasă, în doar 6 luni a sărit de la 4,1% la 10,2%. Era previzibil. Înscri­e­rea la tribunal și in­trarea Elenei Udrea în PMP au pus capăt perioadei ro­man­tice a Fundației Miș­carea Populară, cu in­telectuali, prin­cipii și promisiuni de partid „altfel“. Par­lamentari PDL, ba chiar și din PNL, nume nu tocmai ono­rabile, au migrat la PMP, primari im­portanți, precum „Pinalti“, Boc, Fal­că, plus alte câteva zeci din orașe mai mici, s-au înscris în Fundație, iar ba­ro­nași și afaceriști lo­cali de toate culorile au luat calea „pro­iectului Băsescu“. Se putea altfel? Pro­babil că nu în Ro­mâ­nia și într-un timp atât de scurt. Trans­ferul de electorat s-a produs însă în mo­mentul în care Bă­ses­cu a început să dea semnale clare de susținere a noului partid, apogeul pro­ducându-se, firesc, în campania pen­tru europarlamentare. În frunte cu ine­puizabila furnizoare de știri Udrea, prin mesaje și acțiuni cool, dând do­va­dă de mai multă fantezie, uneori de-a drep­tul debordantă, decât restul com­pe­ti­to­rilor, dar mai ales cu un lider de ca­li­brul lui Băsescu pe post de lo­co­mo­ti­vă, PMP a urcat lună de lună, pro­cent cu procent. Ce câștiga pe de o par­te PMP pierdea pe cealaltă PDL. Nu a existat ni­ciun moment de time out, timpul pre­sa, așa încât tandemul re­du­tabil Bă­ses­cu-Udrea a fost obligat să lup­te tot pe do­uă fronturi. Războiul cu Pon­ta a aco­perit prin intensitatea so­­no­ri­tă­ții sce­na publică, adversarii fi­ind bine ca­li­fi­cați pentru tăvăleala în „mo­­cir­lă“, cel cu Blaga pă­rând, prin com­­pa­rație, o luptă cu flo­re­ta. Cert es­te că strategia a dat rezultate.

 

 

Un scor de peste 10% și o diferență mi­că față de PDL poziționează PMP ca ju­că­tor semnificativ pe scena politică, cu o bună capacitate de negociere pen­tru viitorul candidat la prezidențiale al opoziției, dar mai ales îi dă un atu în ra­port cu tabăra Blaga. Chiar și un re­zultat de peste 7% validează PMP ca ac­tor politic, să nu uităm, la eu­ro­par­lamentarele din 2007 PLD (desprins din PNL) a obținut 8%, ceea ce l-a fă­cut suficient de atractiv pentru o fu­ziune cu PD. Tot ceea ce este de la 7% în sus va arăta că proiectul este o reu­șită, validând-o inclusiv pe Udrea ca viit­or președinte al PMP, ce este sub acest procent ar scoate practic din joc PMP, cu principalii lui actori cu tot.

Riscul deloc neglijabil al întregului de­mers, chiar și în condițiile unui re­zul­tat peste așteptări, este însă pentru Tra­ian Băsescu. Întrebările fundamentale care se vor ridica imediat după aflarea rezultatelor sunt dacă electoratul „bă­sist“ se reduce la 7-11%, dată fiind iden­­tificarea totală a președintelui cu partidul, și dacă războiul continuu cu Ponta nu a consolidat celălalt elec­to­rat, cel antibăsist, umflând pro­cen­tele PSD. Răspunsul va fi aflat doar în func­ție de capacitatea lui Băsescu de a se așe­za la masa negocierilor pentru sta­bi­li­rea unui candidat. De capa­ci­ta­tea de cedare. În momentul de față, nu este clar dacă susținerea acordată de pre­șe­dinte Elenei Udrea chiar mer­ge în di­rec­ția impunerii ei drept can­di­dat la pre­zidențiale, în pofida de­cla­ra­țiilor des­pre „potențialul de creștere“, abi­litățile de luptătoare, curaj sau ca­li­tă­ți­le de politician. Poate fi doar un si­mu­lacru. Ca și PDL, PMP va fi obligat în fața propriului electorat să meargă pe calea coagulării și a compromisului re­zonabil. Altfel va rămâne un jucător mă­runt, căruia i se va reproșa mereu că a dezbinat în loc să adune.

 

 

MRU, gloria sau neantul

Partid de buzunar, construit în jurul unui singur om, Forța Civică se află la limita lui 5%, sondajele arătându-l pe un ușor trend crescător. Explicația faptului că Mihai Răzvan Ungureanu, unul dintre candidații cei mai bine plasați într-o confruntare în turul doi cu Victor Ponta, nu a reușit să tragă partidul după el rezidă probabil în lip­sa infrastructurii, greu de construit când pleci de la zero, și a incapacității de a se poziționa ca lider, deși așteptări au existat. Cu o listă mai mult decât onorabilă, dar cu o campanie aproape invizibilă, partidul fostului pre­mier ar putea depăși pragul electoral, ceea ce l-ar re­pune pe MRU pe harta politicii. Situația este însă ușor ciudată, Ungureanu este singurul candidat care a de­cla­rat apriori că va lăsa locul altuia de pe listă, în situația în care va deveni europarlamentar.

Sigur, declarațiile erau făcute în vremea în care MRU în­cerca diferite com­binații cu PDL, PMP sau PNȚ, ima­ginându-se doar în calitate de prezidențiabil. Teoretic, un scor sub 5% ar trebui să-l arunce de pe orbita jocului prezidențial, mai ales că nu este prea agreat nici de liderul PMP, Elena Udrea, nici de PDL, care îi re­proșează pierderea gu­ver­nării și faptul că nu s-a înscris ulterior în partid.

Cu toate acestea, penuria de candidați cu șanse reale și son­dajele care arată că MRU are potențialul de a aduna su­ficiente procente care să-l propulseze într-un tur doi, unde ar putea deveni un adversar periculos pentru Pon­ta prin simplul fapt că dreapta s-ar încolona fără mari rezerve în spatele lui, îl va menține în cărți, chiar și la un rezultat sub linia roșie.

 

 

Barometrul INSCOP realizat la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1 – 7 mai 2014

 

Dvs. intenţionaţi să vă prezentaţi la alegerile europarlamentare care vor fi organizate pe data de 25 mai 2014? (% din totalul populaţiei)

 

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri europarlamentare cu candidaţii cărui partid sau alianţă aţi vota? (% din totalul voturilor – 65% din eşantion)