Exodul și chibițul

0
14

Trebuie să ne pună pe gânduri explozia numărului nefericiților care, din cauza războiului și a crimelor monstruoase comise de ISIS, nu mai pot trăi în țara lor. Lor o mare parte din lumea liberă și prosperă nu pare pregătită să le ofere azil.

 

Asistând (bineînțeles, din fața televizorului) la exodul refugiaților din Orientul Mijlociu și la dramele care au loc în fiecare zi (ma­șina frigorifică cu cei 71 de refugiați uciși prin asfixiere fiind doar cea mai teribilă), co­mentatorul român face, în general, ceea ce știe el mai bine: să chibițeze. E o ocu­pație agreabilă și fără răspunderi, mai ales că România însăși deocamdată stă deoparte, ocolită de valul nefericiților, originari mai ales din Siria și Irak, ce călătoresc cum pot din Grecia direct spre nord, prin Ma­ce­do­nia, Serbia, Ungaria, Austria, sperând să ajun­gă pe drumul cel mai scurt în noua „Ța­ră a făgăduinței“ – Germania.

Chibițul, așadar, îi ceartă înțelepțește pe „ju­cători“: spre deosebire de aceștia, el știe și ce ar fi trebuit făcut de către Europa, și când anume, și în ce fel. Faptul că nu i s-a cerut părerea e, deci, regretabil, mai ales că e tobă de sfaturi luminoase. Adesea nu are îndoieli în a cere măsuri aspre îm­po­tri­va „imigrației ilegale“ de natură economică (deși știe bine că cel puțin un milion dintre conaționalii săi din străinătate sunt în aceas­tă situație, dar, de, ei sunt „euro­peni“, nu-i așa?). Altminteri, deplânge „de­cadența Oc­cidentului“, se arată îns­păi­mân­tat de Islam și știe ce ar trebui făcut cu „imi­granții“. Uneori, dacă e ceva mai sub­til, furnizează exem­ple istorice. Și le gă­seș­te, unde alt­un­deva decât în sfârșitul Im­pe­riului Roman și migrațiile goților!

Nu vreau să polemizez cu chibițul, care nu e decât bine intenționat. Dar, dacă tot sun­tem la comparații și exemple din istorie, fie-mi permis să fac și eu o referință la istorie – mai recentă –, fără a uita partea de relativ pe care asemenea comparații le au întotdeauna.

Pentru majoritatea oamenilor, „Évian“ este numele unei ape minerale și al unei localități turistice franceze. Acolo, în 1938, a avut loc o conferință internațională, ini­ți­a­tă de președintele Statelor Unite, F.D. Roo­se­­velt. Scopul era să se găsească o so­lu­ție umanitară pentru sutele de mii de evrei din Germania și Austria (recent anexată de Ger­mania), disperați să părăsească Reich-ul unde își pierduseră drepturile cetățenești și erau în cel mai mare pericol. Hitler se ară­tase dispus să-i lase să plece pe „ticăloși“, ba chiar să-i îmbarce pe „vapoare de lux“, numai să existe țări care să-i primească. Or, la Évian, unde s-au strâns re­pre­zentanți din 32 de țări, s-au spus mul­te vorbe frumoase, dar angajamentele efective au fost neînsemnate. Statele Uni­te, unde opinia publică era do­mi­nată de izolaționism, s-au ferit să ac­cepte mai mulți așa-numiți „refugiați politici“ decât prevedeau cotele foarte mici, fixate cu mult înainte. Marea Britanie a refuzat să-i admită în Pa­lestina, declarând totodată că insula bri­tanică este prea mică pentru un aflux major de refugiați. Australia a susținut că nici nu are, nici nu dorește să importe „probleme rasiale“. Ca­na­da nu voia să accepte decât fermieri (majoritatea evreilor germani fiind oră­șeni); Columbia n-a oferit decât vor­be nobile de consolare; Venezuela, prin reprezentantul său, a spus că nu intenționează să strice „echilibrul de­mo­grafic al țării“. Nici Danemarca și Olanda n-au prea fost primitoare. Sin­gura ofertă generoasă a venit din par­tea micuței Republici Dominicane. În esență, conferința de la Évian a fost un eșec major, sugerându-i lui Hitler că „lumea civilizată“ nu este cu ade­vă­rat preocupată de soarta evreilor, de ca­­re, în consecință, poate dispune du­pă plac. Chaim Weizmann, cel dintâi președinte al viitorului stat Israel, a spus cu această ocazie: „Lumea s-a îm­părțit în două – în țări unde evreii nu pot să trăiască și în țări unde evre­ii nu pot să intre“. Ceea ce a ur­mat se știe.

Repet: comparațiile istorice sunt re­la­tive. Din fericire, lumea este alta în 2015 decât în 1938, de n-ar fi decât ro­lu­rile opuse jucate de Germania în am­bele cazuri. Și totuși, trebuie să ne pu­nă pe gânduri explozia numărului ne­fe­riciților care, din cauza războiului și a crimelor monstruoase comise de ISIS (care cultivă o nouă formă de to­talitarism), nu mai pot trăi în țara lor. Lor o mare parte din lumea liberă și prosperă nu pare pregătită să le ofere azil. (Marea excepție, pentru sirieni, pare a fi tocmai Germania.) Nu știu ce va face România în această situație și mă întreb dacă e dispusă la puțină ge­nerozitate. Mă refer nu numai la gu­vern, ci și la reacția opiniei publice și a presei. Deja Slovacia și Ungaria au de ce să fie criticate.

O notă de subsol: România nu a par­ti­cipat la conferința de la Évian.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!