Familia? Despre ce familie vorbim?

0
6

Discuția despre familie se întemeiază prea adeseori pe falsuri și nerecunoașterea unor crime seculare.

 

Cetățenii obișnuiți sunt îndemnați să sprijine o organizare socială bazată pe familia „tra­dițională“, pe o căsnicie durabilă, pe respectul tradițiilor religioase și pe creșterea copiilor cu frica lui Dumnezeu. Așa să fie… din păcate, nu prea am vă­zut o poziție curajoasă din partea profesioniştilor să­nă­tății mintale (sau, poate, nu citesc eu destul). Realitatea este că noi, cei care am lu­crat sau lucrăm în acest do­meniu, știm sau ar trebui să știm că prea adeseori con­ceptele sănătoase acoperă realități putrede.

 

Dacă familia tradițională ar fi ceea ce ne în­chipuim noi că este, nu ar fi existat tragedia greacă antică. Ea descrie sacrificarea copiilor unei voințe zeiești, incest, asasinat al soțului, paricid, matricid. Tot ceea ce Eriniile ur­mă­resc cu îndârjire. Dacă ar fi prezentat doar as­pecte sporadice sau întâmplătoare, tragedia nu ar fi avut același succes milenar. Pă­gâ­nis­mul a fost înlocuit de creștinism, s-au pro­pus alte principii de viață mai umane, mai res­pec­tuoase pentru femeie, pentru copil, dar omul a rămas păgân în fundul sufletului, iar fa­mi­lia, potențial, un loc echivoc: al iubirii și al bu­nei creșteri, dar și al abuzului și tiraniei. Al ta­tălui protector și exemplar, dar și al pă­rintelui abuziv și pervers. Chiar dacă extremitățile es­chilee nu sunt atinse, familia este locul în ca­re prea ade­sea, în cursul istoriei, până azi, brutalitatea și arbitrariul, incestul sau ati­tudinile in­ces­tuale, falsele vir­tuți și ade­văratele vicii as­cun­se au ju­cat un rol cu mult, mult prea mare.

 

Da, familia poate fi acea co­mu­nitate bazată pe iubire, pe educație, pe sacrificiul consimțit, pe o pe­da­go­gie a soli­da­ri­tății; ceea ce, însă, vedem prea adeseori în jurul nostru este o familie des­compusă, su­ferindă, spartă, recompusă câ­teodată cu mai mult sau mai puțin noroc, succes. Este ade­vărat, niciodată nu s-a di­vor­țat atât în lume, niciodată familiile mono­pa­rentale nu au fost atât de numeroase. Lumea și-a pierdut re­perele. De un secol și mai bine, războaiele mondiale, comunismul, nazismul, ge­nocidele, terorismul au răsturnat toate va­lo­rile. Re­zultatul: nu mai ne este permisă nicio iluzie. „L’homme n’est ni ange, ni bête et le mal­heur veut que qui veut faire l’ange fait la bête“, omul nu este nici înger, nici fia­ră, dar cine face (vrea să facă) pe îngerul fa­ce (de fapt) pe fiara, a spus Blaise Pascal, filozoful creștin din secolul al XVII-lea. Pri­mej­dia este aceasta: cine vrea să facă pe îngerul (adică adoptă gesticulații pioase) încurajează de fapt bestialitatea. În loc să încurajăm fa­mi­lia ca atare, fie ea și creștină (ca și cum fa­mi­liile ne­creștine ar fi neapărat vicioase, nu ar exista familii bune musulmane, budiste, evre­iești sau atee), trebuie să ne punem problema va­lo­rilor individuale. Nu există mântuire decât individuală, nu se mântuiește nici un neam, nici o familie. Fiecare om este singur în fața lui Dumnezeu, răspunde pentru sine. Si­milar, omul laic răspunde în fața propriei sa­le con­științe morale, care îl luminează lăun­tric, la fel cum îl luminează și cerul înstelat deasupra creștetului, spune Kant.

 

În lumea noastră răvășită de conflicte, mi­ze­rie, abuzuri, copii ai canalelor și străzii, copiii fără doi părinți, adesea fără niciun părinte, fără cămin, fără protecție și educație sunt ne­numărați. Să ne oprim un moment în lumea noastră românească, cu milioanele care au ple­cat din țară, lăsându-și copiii de izbeliște, pur și simplu pentru a supraviețui, fiindcă oli­garhia nu le dă de lucru și de mâncare și să ne preocupăm măcar de ei. Dar noi? Noi fa­cem pe îngerii și de fapt suntem fiare. Nu vrem să vedem realitatea și propunem un ideal pe care puțini pot să-l atingă. În urma acestor falși profeți rămân victimele. Dacă fiecare om și-ar face examenul de conștiință (da, există examenul de conștiință), ar putea să ajute.

 

Dar să mergem un pic mai departe. Europa es­te asaltată de emigrați din Asia și Africa, go­niți de conflicte și foamete. Printre ei se află mulți, mulți copii. S-a articulat, timid, un nu­măr infim de refugiați care s-ar putea instala la noi, fie numai și pentru a munci în această țară devastată de emigrarea autohtonă. Se gândește cabala gânditorilor cuvioși la copii sirieni, irakieni, câțiva, care ar putea primi, aici, un ajutor? Neam.

 

Sunt convins că familia bună este cadrul dez­voltării omului bun. Dar să nu fim falși îngeri, răspândind ideea că, mergând duminica la bi­serică, vom deveni o familie mai bună; ade­vărul este altul, anume că orice bunăvoință și orice conștiință trebuie mobilizată în lumea actuală, fără frontiere, din ce în ce mai sfâ­șia­tă și mai puțin solidară. Conservatorii (printre ei pot fi oameni virtuoși) cred că la situații noi pot fi aplicate soluții vechi. Totuși, cineva a spus: dacă pui vin nou în burdufuri vechi, vi­nul fierbe și burdufurile crapă. Pentru vin nou trebuie burdufuri noi (Matei, 9, 17). 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!