Fisura logică și strategică din cotele lui Junker și Merkel

0
14

În problema refugiaților și a imigranților din Orientul Mijlociu, chestiunea cotelor obligatorii ar fi trebuit să fie o grijă marginală. Nu problema sprijinului umanitar e vulnerabilitatea, ci întârzierea, iar acum lipsa unui plan de a stopa problema la sursă. Când fluxul care vrea să forțeze porțile Europei va crește mult peste ce ne vedem în prezent, oare câți eroi ai cotelor de azi vor mai rămâne pe metereze?

Uciși,  torturați, vânați, traumatizați psihic pentru tot restul vieții și pentru încă o generație, respectiv goniți de la casele lor în direcții – unele nesigure, altele aproape imposibil de atins -, astfel trăiesc de patru ani și șase luni milioane de sirieni. Jumătate din populația de peste 20 de milioane de suflete a Siriei și-a părăsit casele, iar o altă jumătate din această jumătate și-a părăsit țara. La rândul lor, tot mai mulți libieni și yemeniți au pe zi ce trece motive vitale să pună renunțarea la patrie în capul listei lor de priorități. E o chestiune de timp și, în cazul Yemenului, de geografie până când pribegia chinuită le va îndrepta în număr încă și mai mare pașii, asemeni sirienilor, spre tărâmul european al făgăduinței. 

De altfel, unde altundeva să se ducă? În Arabia Saudită, în Qatar și în alte asemenea monarhii din Golf, pe cât de business friendly, pe atât de primitive și lipsite de compasiune? Nu, pentru că ele, numitele monarhii din Golf, ca și Polul Nord sau Stația Orbitală Internațională (fiecare din motive diferite, e drept) nu primesc refugiați, deci cap compas tot Europa rămâne. 

Și de ce ai condamna o familie din Libia sau din Yemen pentru o asemenea opțiune? După demolarea dictaturilor, cele două state au plonjat în tenebrele necunoscutului, au eșuat teribil și sunt astăzi teatrele unui haos și ale unor masacre greu de descris, terenuri de luptă pe care își dispută cinic supremația regională și confesională alte state (de la Arabia Saudită, la Iran), dar și grupări teroriste, unele dintre ele afiliate dementei gloate numită Stat Islamic.

Prin urmare, dacă ar fi să vorbim rotund despre perspectivele fenomenului refugiaților, despre potențialul exodului și nu doar despre actualizarea lui (atenție, doar despre exodul refugiaților de război, nu și al imigranților economici), fluxul migrator care a forțat azi porțile Europei și care este format în prezent din 50% sirieni, e tot mai probabil că se va îngroșa cu libieni, cu yemeniți. Dar și cu tot mai mulți sirieni, cu tot mai mulți irakieni, nemaivorbind de alte categorii, precum cetățenii cu adevarat năpăstuiți din țări africane în care jihadul, sărăcia extremă și lipsa oricărui orizont pe cel puțin o generație fac nebănuite ravagii. Dacă va fi așa, fiți siguri că tot ceea ce vedem azi că se petrece la granițele și pe teritoriile unor țări precum Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria sau Germania ni se va înfățișa la un moment dat drept o banală joacă de copii. Și va fi imposibil de digerat!

Pentru ca aceste previziuni să se și adeverească este nevoie doar de un lucru: ca în următoarele câteva luni, poate până la un an, UE și Obama să mai piardă o dată startul și să facă același balet pe care îl execută de la debutul războiului din Siria. Un balet irelevant din perspectiva soluționării crizei din Orient, jalnic din punct de vedere umanitar și de neînțeles cât privește urmărirea propriilor interese. Iar dacă e să vorbim despre interese legitime, ei bine, cel mai mare pericol pe care liderii UE, ca și Administrația Obama ar fi trebuit să îl anticipeze și să îl cântărească pornind de la esența sa viza tocmai problema exodului. 

Întrebările erau simple, frizau chiar banalul. Erau de felul următor: 

*Ce se poate întâmpla dacă criza din Siria se prelungește pe ani de zile? Unde vor căuta adapost, în final și în masă, milioanele de oameni goniți de teroare? S-au bazat liderii UE pe faptul că vor rămâne musulmanii și creștinii alungați din Orient suspendați în taberele de pe teritoriul Turciei, în proximitatea graniței cu țara de origine, sperând, ca ultimii naivi, că totul e un vis urât care se va sfârși până spre dimineață, acceptând ei să ducă o viață de nălucă tocmai cand au ajuns pe pământ european, la o aruncătură de băț de partea bogată a Bătrânului continent? Da, probabil că multe cancelarii s-au bazat și pe asta, ca și pe faptul că turcii nu vor deschide veac robinetul pentru a arăta Bruxelles-ului pisica, atunci când va fi cazul și neapărat ca parte integrantă a eternului joc geopolitic dintre Ankara și capitalele Vestului. 

*Ce va ține în loc organizațiile teroriste care au ca platformă-program răspândirea shariei în toată Europa, laolaltă cu exterminarea "infidelilor" chiar în casa lor să profite de numărul de proporții epice de refugiați pentru a se răspândi ușor ca bună ziua în orașelele și în capitalele europene, eventual primind și drept de azil, și ajutoare sociale, și casă, și masă, și compasiune? Ce i-ar opri pe măcelarii și pe strategii Statului Islamic, deci, de la așa ceva? Frica subită, jena inexistentă, remușcările last minute? Cum vei ține sub control potențialul exploziv al amenințării teroriste care s-ar propaga astfel și care s-ar adăuga pericolului terorist deja existent și încarnat de tineri musulmani de generația a doua, născuți în Occident și îmbrăcați sport în haine de firmă, dar virusați iremediabil, fie la moscheile din orașele occidentale, fie direct în Siria sau de la distanță, via internet?

*Dacă un exod generat de o criză prelungită în Siria, secondată de o destabilizare generală a Orientului Mijlociu, va genera un flux masiv de refugiați, și el dublat de un flux consistent de imigranți economici, cum îi vor putea asimila țările europene pe toți? 

Or, azi, e tot mai limpede, începem să vedem și să palpăm adevaratele proporții a ceea ce până mai ieri putea fi încă tratat  în termeni strict de potențialitate.

În luna aprilie, când Comisia Europeană punea problema ca statele membre să preia solidar refugiații și imigranții, conform unui sistem de cote obligatorii, numărul avansat era de 40.000. Azi, când cotele au fost date publicității, totalul oficial și imediat de care vorbește Bruxelles-ul atinge 160.000, în timp ce date din surse credibile urcă numărătoarea spre 350.000 sau chiar mai sus, spre 400.000.

Vedem, deci, că UE se confruntă de fapt cu o dinamică, nimic nu e fix, definitiv și reductibil la ceea ce poate părea clar astăzi. Și era de așteptat să fie așa, din moment ce numai Turcia găzduiește circa două milioane de refugiați și imigranți (alte câteva milioane se adăpostesc, în condiții de trai extrem de dificile, în Liban, Iordania, Egipt). 

Prin urmare, având în vedere această dinamică, sistemul de cote obligatorii dorit de Comisia Junker și sprijinit cu toată forța de Germania prezintă cel puțin cinci slăbiciuni fundamentale:

– nu este dublat de un plan serios sau măcar de un minim plan care să țintească (în paralel cu sprijinul imediat ce trebuie acordat acestor oameni, din rațiuni umanitare) stoparea la sursă a problemei; un plan despre cum se poate rezolva problema de fond, anume încheierea conflictului sirian, implicit înfrângerea Statului Islamic și reconstrucția post-razboi;

– nu se referă limpede la ce poate fi peste doar câteva luni; nu i-am auzit pe Jean Claude Junker, nici pe Angela Merkel, nici pe François Hollande prezentând viziunea lor despre ce se va întâmpla atunci când numărul celor ce vor să se stabilească în Europa va fi de un milion, apoi de două milioane; poate de trei, mai încolo și de patru milioane…; atenție, sunt cifre care, dacă Doamne ferește se va ajunge la ele, pot pune în umbră, în multe state europene, cea mai timidă brumă de spirit umanitar!

– chestiunea cotelor obligatorii nu a fost discutată cinstit și transparent cu toate statele membre UE, iar decizia a fost împinsă incorect în formatul JAI, probabil pentru ca susținătorilor cotelor obligatorii sa le fie mai simplu a-și impune punctul de vedere.

– a trecut din nou pe sub radar jocul pervers al Rusiei; speculând indecizia și fragmentarea din interiorul UE, Moscova și-a lărgit raza de acțiune în Siria tocmai în zilele în care europenii se chinuiau să răspundă "adecvat" presiunii pusă de mulțime pe gardul de la granița sârbo-ungară, din gara budapestană Keleti, de pe frontiera Ungariei cu Austria și de pe autostrăzile austriece care duc spre Berlin; profitând ca de pe urma unei ambuscade, Putin și-a trimis la Damasc trupe terestre, avioane, nave de război și contacte noi pentru legăturile cu iranienii; cu alte cuvinte, în timp ce Bruxelles-ul caută să impună cotele obligatorii, gândind un mecanism care nu atinge fondul problemei, dar catalizează apariția unor falii periculoase în sânul Uniunii, Kremlinul deschide în nou front contra Occidentului în acest nou Război Rece, având totodată grijă să păcălească opinia publică internațională și să-și îndobitocească și mai mult poporul cu privire la adevăratele sale intenții. 

– nu oferă o necesară lămurire celor care se întreabă cum rămâne cu rețelele transnaționale de trafic de persoane; care ar fi planurile UE pentru contracararea lor, pentru identificarea și desființarea interacțiunilor dintre grupările clasice care operau deja în Europa și ISIS, de exemplu; dar există, oare, vreun plan sau vreo schiță de plan în acest sens?; și dacă ar exista așa ceva, oare chestiunea cotelor obligatorii nu ar fi trebuit măcar să fie însoțită de prezentarea unor perspective cât mai amănunțite în acest sens?

Privind, deci, lucrurile din perspectiva expusă mai sus ar trebui să fie limpede că problema refugiaților și a imigranților din Orientul Mijlociu nu se poate reduce numai la factorul izolat al unei reacții occidentale din rațiuni umanitare. Problema e cu mult mai complexă decât acceptă azi o parte a elitei europene să o prezinte și să i se adreseze. 

În ciuda tuturor slăbiciunilor ei, România însăși ar fi suficient de puternică să primească chiar și 10.000 de oameni fugiți din calea războiului. Da, nu 1785, nici 6300, ci chiar 10.000. Sigur, asta ar presupune un efort financiar și logistic mai mult decât consistent (guvernamental, social, ca și pe linia serviciilor de informatii). 

Doar că problema de față nu se va putea reduce la asta, ci la cu totul altceva: la faptul că nimeni în UE nu poate spune, azi, ce vor însemna, mâine, în cifre absolute, cotele pe care le doresc Bruxelles-ul și Berlinul. 

Si le e imposibil asta pentru că nu au un plan clar pentru a rezolva problema de fond.

Fără sprijinul vital al Americii, locomotivele UE nici nu s-ar putea gândi la așa ceva.

Iar cât timp America nu ia în considerare scenariul boots on the ground în Siria, ori rămâi cu cotele lui Merkel și Junker, ori le respingi și presezi Berlinul și Bruxelles-ul să tot preseze Washington-ul.

 

Articol preluat romanialibera.ro

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!