Gabriel Oprea: Peste 100.000 de persoane s-au inscris in UNPR, in ultima perioada

0
6

Gabriel Oprea, a declarat sâmbătă că formațiunea politică pe care o conduce nu va vota moțiunea de cenzură, pentru că Executivul a avut rezultate economice foarte bune, și a anunțat o nouă sintagmă pentru ce ar descrie orientarea UNPR: „patriotism pozitiv european”.

"Mergem cu actuala coaliție de guvernare, nu vom vota moțiunea de cenzură. Considerăm că actualul guvern este un guvern bun, care are performanțe economice pentru România", a spus Oprea, într-o conferință de presă.

Liderul UNPR a adăugat că președintele Klaus Iohannis va fi sprijinit în continuare de UNPR pe problemele de securitate națională:

"Îl sprijinim pe președintele Klaus Iohannis, este mare nevoie în momentul de față, mai ales în Parlamentul României, să îl sprijinim pentru ceea ce înseamnă securitatea națională în România. Am făcut-o și o vom face în continuare", a precizat Oprea.

El a spus că acea creștere înregistrată de partid în sondaje se reflectă și în numărul de noi membri, care a urcat spectaculos în utlima vreme: "Noi am crescut în sondaje și pe faptul că am fost primii care am vorbit de acest interes național al României. Am fost priviți cu zâmbete la început, acum cinci ani, cu neîncredere. Acum, toți liderii politici, mai mari, mai mici, vorbesc de interesul național, noi vorbim de patriotismul pozitiv european, ne ținem de cuvânt, de aceea peste 100.000 de români au venit către UNPR, în ultimul timp", a spus Oprea.

***

UNPR va participa la alegrile parlamentare de la anul pe liste proprii, fără să mai facă alianțe cu vreun partid, a anunțat vineri preşedintele organizației de Maramureş a acestei formațiuni, deputatul Nuţu Fonta.

Până acum, UNPR nu a mers niciodată pe cont propriu la alegeri, ci pe listele PSD sau USL, la ultimele scrutinuri.

'Ne găsim într-o etapă de consolidare a organizaţiei judeţene pe toate palierele, atât cel urban, cât şi cel rural, iar în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare din anul 2016, dorim să fim cât mai bine situaţi şi cu un număr de membri care să ne permită o excelentă desfăşurare. Cert e că la alegerile locale UNPR va merge pe liste singur, fără a opta pentru o posibilă alianţă politică. În acest moment putem spune că alegerile locale de anul viitor pentru organizaţia din Maramureş vor constitui proba de foc într-o nouă formulă politică. Consider că avem capacitatea să dobândim rezultate bune atât în competiţia pentru locale, cât şi la parlamentare", a spus Nuţu Fonta într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

UNPR are în judeţul Maramureş peste 5.000 de membri.

***

Motiunea de cenzura depusa de PNL a fost citita miercuri, in Parlament.

Cu titlul “Alege intre Romania si Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”, motiunea a fost semnata de 180 de parlamentari.

Liberalii au citit motiunea de cenzura in plenul Parlamentului. Blaga: Vom discuta cu UNPR

Partidul National Liberal a decis sa depuna, de indata, aceasta motiune de cenzura impotriva Guvernului pentru ca situatia actuala, cu un premier trimis in judecata, compromite o natiune intreaga. In orice alta tara din UE premierul si-ar fi dat demisia in momentul urmator inceperii urmaririi penale, adica acum mai bine de trei luni de zile”, se arata in textul motiunii de cenzura.

Liberalii mai sustin ca principiul prezumtiei de nevinovatie nu trebuie folosit pentru discreditarea functiei prim-ministrului Romaniei.

Astfel, “Victor Ponta trebuie sa plece din fruntea Guvernului pentru ca:

  • Un premier acuzat de fals in inscrisuri nu poate semna acte normative ale Romaniei;
  • Un premier acuzat de complicitate la evaziune fiscala in forma continuata nu poate gira bugetul Romaniei;
  • Un premier aflat in fata judecatorilor pentru spalare de bani nu poate avea pe mana taxele si contributiile romanilor;
  • Un premier acuzat de fapte legate de coruptie nu va putea garanta romanilor un scrutiny corect in 2016
  • Un astfel de premier va negocia cu FMI doar de pe treptele tribunalului, intre doua infatisari”.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!