GANDUL Vile RA-APPS din centrul Bucurestiului, cumparate de PSD şi UNPR sub pretul pietei

0
6

Conform unui articol publicat de Gandul, PSD şi UNPR ar fi cumparat vile în centrul Capitalei vândute la preţuri mult mai mici decât cele cerute de RA-APPS altor cumpărători.

 

PSD şi UNPR sunt, din datele obţinute de gândul de la RA-APPS, singurele partide care au profitat până azi de noua lege prin care sediile formaţiunilor politice se pot cumpăra, în rate, fără credit bancar, direct de la stat. Pentru cele două clădiri din centrul Capitalei, PSD si UNPR ar fi platit mai puţin de 330 de euro pe metrul pătrat.

 

Partidele au obţinut preturi mai mici faţă de restul cumpărătorilor de la RA-APPS în aceeaşi zonă. Apartamentele pe care le-a vândut Regia pe Kiseleff s-au dat cu peste 1.600 de euro metrul pătrat. Pe 12 iulie 2013, la licitaţia la care s-a prezentat doar un cumpărător, un apartament cu 4 camere cu suprafaţă utilă totală de 203,60 mp şi o boxă  de 8,72mp, situat pe Şoseaua Kiseleff, într-un bloc doar două etaje construit însă pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, a fost cumpărat cu preţul de pornire stabilit tot de evaluatorii independenţi ai RA-APPS: 340.000 de euro.

 

Rata PSD: 24.000 de euro pe lună

 

Potrivit contractului, PSD s-a angajat să plătească 4.334.909,6 lei, echivalentul a 963.000 de euro cu un avans de 10%. Excluzând acest avans, achitat la încheierea contractului, partidul lui Victor Ponta a rămas cu o rată de 24.000 de euro lunar, timp de trei ani.

 

În ceea ce priveşte preţul, acesta nu depăşeşte cu mult valoarea de inventar a imobilului din Kiseleff care era, potrivit RA-APPS, de 3.514.421,98 de lei. Suprafaţa desfăşurată a imobilului nu este precizată de Regia de Protocol a statului, subordonată Secretariatului General al Guvernului. Datele RA-APPS indică însă o suprafaţă construită la sol de 876 de metri pătraţi. Cum clădirea are demisol, parter, etaj şi mansardă, toate funcţionale şi folosite de PSD ca săli de şedinţe sau birouri, se poate însă aproxima o suprafaţă totală de aproximativ 3500 de metri păstraţi. Un calcul aritmetic arată că PSD are de plătit, în aceste condiţii, aproximativ 1250 de lei, adică 275 de euro pe un metru pătrat construit.

 

UNPR ia o vilă de 340 de metri cu 110.000 de euro

 

Partidul vicepremierului Oprea a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu RA-APPS in 10 decembrie 2013. 

RA-APPS a precizat că "valoarea contractului este de 498.601,60 lei, sumă ce va fi plătită în 36 rate lunare".

Preţul depăşeşte cu doar 20.000 de lei valoarea de inventar a clădirii, stabilită la 471.847,12 lei şi aduce UNPR în situaţia de a achiziţiona o vilă în trei ani cu o rată lunară de 2770 de euro.

 

Cititi articolul integral pe Gandul.ro

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!