ICCJ da astazi verdictul final in dosarul privatizarilor strategice

0
7

Înalta Curte de Casație și Justiție va pronunța marți astăzi în dosarul privatizărilor strategice. În acest dosar au fost condamnați foștii miniștri Codruț Sereș și Zsolt Nagy. Magistrații ICCJ au amânat pe 21 ianuarie pentru 27 sentința în acest dosar, arată Hotnews. În martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis in judecată pe foștii miniștri Codrut Sereș și Zsolt Nagy, acuzați de aderare la un grup infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare prin transmitere de secrete.

 

Pe 17 decembrie 2014, procurorul de ședință a cerut pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege, fără a individualiza pedeapsa pentru fiecare inculpat. Tot la acea dată avocații au susținut pledoariile finale, care au continuat și pe 19 decembrie 2014, urmate de ultimul cuvânt al inculpaților, care și-au susținut nevinovăția.

 

Dosarul se află în faza de apel, după ce, în decembrie 2013, fostul ministru al Economiei Codrut Sereș a fost condamnat la șase ani închisoare cu executare, iar fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Zsolt Nagy, la cinci ani de detenție.

 

Sereș a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracțional și șase ani închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de șase ani.  În ceea ce-l privește pe Zsolt Nagy, acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru aderare la un grup infracțional.

 

Acuzațiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vânzarea unui pachet de 8% din acțiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA București și SC Avioane SA Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanță în vederea privatizării SN Radiocomunicații SA.

 

Ei mai sunt acuzați și de adjudecarea licitației pentru asigurarea consultanței în vederea restructurării și privatizării CN Posta Română, precum și selectarea prin licitație a consultantului internațional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acțiunile deținute de statul român la Romtelecom.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!