In cautarea reformei pierdute

0
15

 In loc sa permita refacerea consensului in jurul reformei pierdute, referendumul din noiembrie 2007 a fractionat nu doar spatiul politic, ci si societatea romaneasca. Din cauza referendumului, consensul minimal in jurul unei formule electorale convenite in urma unor negocieri indelungate a fost abandonat. Partidele, sub influenta "conservatorilor", s-au regrupat in functie de noul context, propunand tactic si alte moduri de scrutin. Si, pentru ca o noua moda bantuie clasa politica romaneasca, reforma sistemului, a intrat in joc ca alternativa si modificarea Constitutiei. Ce sanse mai are in acest context reforma electorala? Suficiente pentru a putea fi realizata intr-o modalitate atenuata, dar minime pentru o formula radicala. Presiunea publica obliga partidele participante la negocieri la o abordare rationala, desi contraofensiva celor ce vad in orice schimbare a sistemului electoral o primejdie ramane inca puternica.

Mitul reformei – ca orice structura arhetipala care trimite la refondarea lumii – promite totul, dar ofera de cele mai multe ori putin. Departe de a fi remediul tuturor relelor politicii romanesti, schimbarea electorala ramane totusi o solutie pentru reconcilierea partiala a clasei politice cu societatea romaneasca. Nu la fel este insa cazul reformei constitutionale, chiar daca tema a fost preluata de majoritatea politicienilor. Caci, daca reforma electorala are elemente constitutionale, atat reflectia in jurul chestiunii, cat si actiunea in favoarea schimbarii sistemului electoral au deja o istorie lunga. Poate de aceea din ce in ce mai multi politicieni din toate taberele si de toate nuantele au devenit, cel putin declarativ, sustinatorii reformei. In schimb, mai mult decat reforma electorala, reforma constitutionala nu se poate realiza fara consensul larg al partidelor. Cele doua treimi necesare oricarei modificari constitutionale in parlament obliga la consens. Or, la acest nivel nu au inceput niciun fel de consultari si, fara o baza consensuala minimala, reforma constitutionala risca sa fie compromisa.

 Ca sistemul electoral in functie din 1990 s-a uzat si a produs derapaje e, cel putin pentru publicul larg, un truism. In acest sens, presiunea pentru reformarea sistemului electoral a fost una de jos in sus. Nu acelasi lucru se intampla cu modificarea Constitutiei. Desi ideea ca in textul Constitutiei se gasesc cauzele crizelor politice succesive prin care a trecut Romania este sustinuta de tot mai multi, schimbarea la acest nivel e promovata mai ales de oamenii politici. Si, chiar daca argumente pentru o schimbare constitutionala s-au adunat – confuzia privind modul de guvernare, pierderea sensului conflictului politic, problemele definirii suveranitatii in contextul integrarii europene, politizarea administratiei, toate incununate de absenteismul masiv -, nu este chiar atat de sigur ca toate aceste maladii au doar o origine constitutionala. Dupa ce, in 2002, Romania pornea pe drumul revizuirilor constitutionale, absenteismul de la referendumul din octombrie 2003 punea sub semnul intrebarii intregul proces. Morala referendumurilor succesive dovedeste ca lipsa de apetit a electoratului este direct proportionala cu tipul de consultare electorala realizat. Si, cata vreme referendumul de initiativa populara nu va fi reglementat si la nivel national, romanii nu vor fi motivati sa participe la evenimente referendare organizate de politicieni, oricat de populari ar fi acestia. Oricum, faptul ca reforma constitutionala nu e suficienta pentru a stabiliza viata politica il dovedeste chiar modificarea constitutionala din 2003. Dar nici acest fapt, nici absenteismul de la referendumurile din 2007 nu au temperat efervescenta reformatoare a politicienilor.

Dificultatile politice prin care trece Romania trimit, mai mult decat la o criza de regim politic, spre o tensiune structurala in insesi fundamentele democratiei romanesti. Nu mai este vorba de o disfunctie episodica a sistemului, ci de incapacitatea structurala a institutiilor "democratice" de a se acorda cu problemele romanilor. Si daca a reforma nu e o virtute in sine, iar a conserva nu e neaparat un viciu, succesul oricarei incercari de acest gen depinde de sensul, obiectivele si mijloacele puse in joc. Or, simpla reforma constitutionala nu dispune, cel putin in acest moment, nici de un sens, nici de obiective si nici macar de instrumente de realizare. Mult mai precisa si mai usor de realizat, reforma electorala ar avea avantajul de a oferi un santier partidelor romanesti. Si daca, stimulate de acest fapt, partidele vor incepe procesul de reformare interna, multe dintre problemele politicii romanesti isi vor gasi rezolvarea.