Ioan Oltean (PNL): Motiunea de cenzura nu are nicio sansa

0
8

Opozitia liberala nu are nicio sansa sa treaca motiunea de cenzura la votul din Parlament, sustine deputatul PNL Ioan Oltean.

 

Copresedintele PNL Bistrita-Nasaud a facut declaratia vineri, intr-o conferinta de presa, el aratand ca:

 

"Vreti sa va spun dinainte rezultatul? Nu vi-l spun. Eu nu vreau sa ne imbatam cu apa rece. In general, nu m-am imbatat cu apa rece. Noi suntem realisti, suntem cu picioarele pe pamant si incercam sa prezentam cat mai corect pozitia noastra, cat mai motivat, sa-i sensibilizam pe cei care, in momentul acesta, sunt determinanti in ce priveste prezenta ca premier a lui Victor Ponta sau plecarea lui. Stim cu totii cine sunt. Eu, personal, cred ca nu avem nicio sansa, dar sa speram ca pana marti lucrurile mai pot fi schimbate", a spus Oltean, citat de Hot News.

 

Mai mult, cine nu voteaza motiunea de cenzura, martea viitoare, “se asociaza cu inculpatul Victor Viorel Ponta”, crede si celalalt copresedinte PNL Bistrita-Nasaud, deputatul Stelian Dolha.

 

Dolha crede, insa, ca, in eventualitatea in care motiunea de cenzura va cadea la vot, Victor Ponta nu ar mai fi premier dupa Congresul PSD.

 

"Spuneti-mi daca, dupa Congres, PSD mai are vreun interes sa-l tina pe Victor Ponta premier. Cand spuneam ca e o piatra de gatul PSD si al Romaniei, chiar nu vorbeam in necunostinta de cauza. N-are niciun interes, dupa Congres, sa-l mai tina premier, sa fie foarte clar, pentru ca scad procente in fiecare zi", a sustinut deputatul liberal.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!