Iohannis și politica mersului pe ouă

0
13

În criza refugiaților se simțea nevoia unei autorități general recunoscute. Președintele Iohannis a (semi)ratat momentul. Ca multe altele, de altfel.

 

Valul de refugiați este însoțit de o re­văr­sare de isterie, xenofobism, politicianism și iraționalitate care mătură în cale orice urmă de abordare echilibrată și analitică. România a intrat în con­vul­sii, deși nimeni nu a văzut deocamdată picior de re­fu­giat. Românul, de la pre­cu­peața în papuci spărgând se­mințe la scara blocului la tractoristul vânjos care ha­bar n-are cine ne sunt ve­cinii de la graniță, da­ră­mi­te unde-i Siria pe hartă, și până la păreriștii TV, veniți cu punctajul de la partid, toți până la unul au devenit experți în politică externă, re­fugiați, islam și Uniunea Europeană cu pro­ceduri cu tot. Rețelele de socializare plez­nesc angoasat de frica refugiaților, abun­dă în injurii, prostii și manipulări cu top­ta­nul, urechismul dă voios din coadă, com­plotul e unul planetar. Era de așteptat. Na­ția are doar certitudini. De un fel sau al­tul. Nu e loc de îndoieli, de nuanțe, de des­picat firul în patru, de citit presa stră­i­nă, analize sau cărți. Între emoția generată de imaginile înecaților în Mediterana, ale fu­garilor luând cu asalt trenurile sau stre­cu­rându-se în patru labe pe sub sârmele ghimpate ale lui Orbán și emoția generată de frica atentatelor, a potențialilor te­ro­riști infiltrați și a comunităților musul­ma­ne care refuză integrarea, vrând să schim­be Europa după chipul lor, e o prăpastie. Între „să stea dracului la ei acasa, că sunt refugiați economici“ / „să-i ia Merkel pe toți și să se spele cu ei pe cap“ / „să nu ne spună nouă Juncker și UE câți să pri­mim“ / „ăștia pun bombe, o să vedeți voi“ și abordarea umanitar-emoțională și europeană „solidaritate, principii și va­lori“ / „suntem parte a UE, avem deci și res­ponsabilități“ – nu prea există cale de mij­loc. Dialogul e cvasi-imposibil, ipo­cri­zia e de ambele părți, iar ci­nismul, dezgustător.

Sigur că era mai bine ca Eu­ropa și SUA să nu-și fi bă­gat capul în nisip în ultimii ani și să fi încercat să re­zolve problema Orientului Mij­lociu. Sigur că s-au fă­cut greșeli fatale al căror de­cont a venit – Obama și principalii lideri europeni, în cap cu Merkel și Cameron, sunt res­pon­sabili -, că acum e târziu și soluția mult mai complicată, dacă nu chiar imposibilă. Sigur că te îngrijorează faptul, dincolo de orice îndoială, că Europa nu va mai fi ce a fost, se schimbă sub ochii noștri până mai ieri indiferenți. Vedem acum că nu există un plan și o viziune – cotele lui Juncker și porțile deschise ale lui Merkel nu vor re­zolva problema nici măcar pe termen me­diu. De altfel, exact înaintea Consiliului JAI, Germania însăși a schimbat placa, re­introducând controlul la granițe – politica pripită a lui Merkel, pusă acum la stâlpul infamiei, după ce a fost ridicată în slăvi la uni­son, arătându-și slăbiciunile sub pri­mul tăvălug -, iar Austria își trimite ar­mata la frontiera cu Ungaria. De altfel, la JAI nu s-a ajuns la niciun acord, problema fiind amânată pentru 8 octombrie (la ora la care scriu, informațiile sunt încă vagi). Dincolo de asta, cred că situația de facto tre­buie gestionată, pe cât se poate, în acord cu valorile creștine și europene și că se impune rapid o decizie unitară, ra­țio­nală și coerentă, altfel situația riscă să se agraveze și să degenereze. Oricum, xe­no­fo­bia și violența nu sunt o soluție, pentru că, vrem, nu vrem, ne place sau nu, acești oameni și, probabil, mulți alții, vor fi prin­tre noi de acum înainte, vor trebui făcute eforturi de integrare.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1330/desene_perjo/22%20regugiati%20pora%20lat.jpg

Răbufnirea de izolaționism și an­tieu­ro­pe­nism de la nivelul societății românești nu are suport: deocamdată suntem feriți de refugiați tocmai pentru că suntem cum suntem – săraci în primul rând, cu fobia străi­nului, prea puțin empatici și generoși. Mai e însă ceva foarte important: lipsa pâ­nă acum a unui discurs oficial bine ar­ti­culat și argumentat, a unui lider care să dea direcția și certitudinea că ține situația sub control și știe ce vorbește a atârnat greu în balanță. În criza refugiaților – în mod evident, cea mai amplă din ultimii ani – se simțea nevoia unei autorități ge­neral recunoscute. Îl scot pe Ponta din dis­cuție, nu ai ce aștepta de la el, devine pe zi ce trece tot mai irelevant, dar pre­șe­din­tele Iohannis a (semi)ratat momentul. Ca multe altele, de altfel. Ieșirea tardivă în care a anunțat eliptic, „contabilicește“ și ne­susținut de argumente valabile numărul de 1.785 (???) refugiați nu a prea folosit. Ba din contră, a lăsat discuția publică să de­rapeze grav spre un antieuropenism ca­re, dacă prinde aripi, va fi decontat din greu. Degeaba spui că nu e bine să „de­ve­nim isterici și xenofobi“, dacă nu explici de ce și care sunt consecințele, dacă nu tai din scurt macaroana populiștilor și ară­tătorilor de mușchi. Datoria unui șef de stat e să fie prezent în astfel de momente-cheie. Iohannis nu a fost, cel puțin până la conferința de presă de luni, când, pre­sat de jurnaliști, și-a precizat și nuanțat po­­ziția, intrând în detalii importante. Ca o ironie, singurul discurs coerent, însă vin­dicativ, manipulator, populist și jenant în multe locuri – refuz total al refugiaților, în răspărul UE și ca răspuns la neprimirea în spațiul Schengen – a fost al lui Traian Bă­sescu. Iohannis a chibițat de pe mal, aș­tep­tând parcă barca (gonflabilă) care să-l treacă dincolo, în zona bărbaților de stat.

Și nu e singurul exemplu. În timp ce ge­ne­ralul „interesului național“ umflat cu pom­pa reprezenta România la Consiliul JAI (ce rușine!), președintele Iohannis cu­vânta ge­neralități lemnoase despre re­for­ma edu­ca­ției și o dădea cotită („nu intră în atri­buțiile președintelui“) cu plagiatul și școa­la de doctorate copy-paste inau­gu­ra­tă de (protejatul său?) Gabriel Oprea. Ma­re de­z­i­lu­zie, această politică a mersului pe ouă.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!