Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal: Acordul cu FMI a deraiat. Daca Guvernul nu incearca sa-l salveze, va fi un esec

0
4

Reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale au venit la București pentru a discuta cu Guvernul despre reformele fiscale prevăzute în Codul Fiscal, cum ar fi reducerea TVA, planul de măsuri de reformă în economie si alte angajamente prevăzute în programul cu instituţiile financiare internaţionale, relateaza Romania Libera.

 

Experții nu au tras insa nicio concluzie, așteptând de la Guvern un răspuns prin implementarea măsurilor care trebuie adoptate până la finalizarea acordului, în septembrie.

 

CE și-a exprimat deja îngrijorarea în legătură cu prevederile din noul Cod Fiscal, dar și cu reducerea TVA. Executivul comunitar a avertizat România că va reintra în procedura de deficit excesiv după intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal și a recomandat finalizarea programului de asistenţă financiară cu FMI, care pare abandonat de Guvern.

 

Țara noastră mai are acord cu FMI și CE până în septembrie. Guvernul ar trebui ca în lunile rămase să salveze ce se mai poate salva din acest acord fiindcă în ultimele luni acesta a deraiat. Dacă nu reintrăm rapid în acord FMI-CE, acesta va fi un eșec. Ar trebui ca în lunile rămase să mai îndeplinim măcar o parte din obiectivele propuse“, declarat Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal. Acesta spune că, anterior, Consiliul Fiscal a arătat că prin introducerea prevederilor noului Cod deficitul sare de 3%, România încălcând astfel pactul de stabilitate și reintrând în procedura de deficit excesiv.

 

Temerile Comisiei Europene

 

Au o îngrijorare mare vis-a-vis de promisiunile de relaxare fiscală cuprinse în Codul Fiscal pe care îl propune Guvernul Ponta. Au remarcat două probleme mari. Decuplajul real între veniturile şi cheltuielile publice care nu sunt conforme cu promisiunile de relaxare fiscală anunţate public şi cheltuirea ineficientă, foarte gravă a banului public”, a declarat deputatul PNL Andreea Paul după întâlnirea cu membrii misiunii tehnice.

 

A. Paul considera ca există o diferență între angajamentele asumate de Guvern în fața instituțiilor internaționale și modul în care acestea sunt puse în practică : Una scrie în programul de convergenţă unde sunt prezentate obiectivele fiscale pe termen mediu şi lung, alta promite în spaţiul public în zona relaxării fiscale şi altceva face concret la votul pe legile din Parlament. Acest decuplaj este periculos şi alimentează nu doar neîncrederea oamenilor, a mediului de afaceri din România, ci şi neîncrederea CE, a FMI şi a Băncii Mondiale”.

 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat recent că Executivul ar putea lua în calcul continuarea parteneriatului cu instituțiile financiare interna­ționale dacă actualul acord se încheie cu succes în toamnă, însă ar dori unul mai flexibil, pe modelul polonez. Întrebat dacă, în urma discuțiilor nu se va ajunge la un acord cu cei de la FMI pe Codul Fiscal, Guvernul va sacrifica acordul cu FMI sau Codul Fiscal, Teodorovici a spus că Executivul nu sacrifică nimic și că trebuie să “facă ceea ce face pentru binele economiei naționale”.

 

Al treilea acord încheiat cu instituţiile financiare internaţionale în 2013, de tip stand-by, în valoare de 4 miliarde euro, expiră pe 27 septembrie, cu slabe șanse ca România să încheie toate reformele la care s-a angajat, iar acordul să fie unul de succes. O nouă misiune FMI – CE – Banca Mondială este așteptată la București în luna iulie.   

 

Delegatie FMI-Banca Mondiala-Comisia Europeana, la Palatul Victoria

 

O delegatie a Fondului Monetar International (FMI), Bancii Mondiale si Comisiei Europene a fost primita, luni, la Palatul Victoria. Discutiile cu premierul Victor Ponta si ministrul de Finante Eugen Teodorovici au durat aproximativ o ora. Misiunea internationala a ajuns in 19 mai la Bucuresti, delegatia avand in vedere discutii tehnice cu privire la Codul Fiscal si stadiul aplicarii masurilor cuprinse in programul semnat cu institutiile financiare internationale, potrivit Agerpres.

 

Potrivit ministrului Finantelor, a fost vorba despre “o misiune tehnica” : “Eu sper sa fie o misiune de succes la final, astfel incat sa putem readuce in discutie programul cu FMI, Comisia Europeana si cu Banca Mondiala. Am avut chiar saptamana aceasta la Bruxelles o participare la Consiliul de Ministri ai Finantelor, ECOFIN, unde am reiterat faptul ca Romania este angajata ferm in a readuce in discutie acest program si a-l inchide cu succes in septembrie”, spunea Eugen Teodorovici.

 

Oficialul roman a mai subliniat nevoia de relaxare fiscala in economia romaneasca, precizand ca scopul misiunii e de a discuta fiecare masura din Codul Fiscal.
 

Privatizarile si politica fiscala, pe agenda discutiilor

 

Misiunea tehnică a FMI și a Comisiei Europene s-a întâlnit sâmbătă cu miniștrii Transporturilor și Economiei și alți reprezentanți ai Guvernului Ponta, pentru a discuta întârzierile din programul de privatizare asumat și impactul scăderilor de taxe şi impozite propuse în noul Cod Fiscal.

 

"Din punctul meu de vedere, Ministerul Transporturilor nu are probleme decât rezonabile, să spunem. Nu am finalizat procesul de privatizare al CFR Marfă, suntem într-o nouă procedură, avem alte angajamente vizavi de arierate, vizavi de creanţe, cum le rezolvăm, dar lucrurile cred că sunt până în acest moment pozitive. Am discutat chestiuni legate de privatizări, am stabilit şi nişte tinte mai largi, dar urmează ca aceste lucruri să le fixăm la sfârşitul lunii iunie complet", a declarat  Ioan Rus, la finalul întâlnirii cu reprezentanții FMI. 

 

Una dintre principalele probleme discutate la București de echipa FMI – CE – BM, a fost aceea a impactului pe care noul Cod Fiscal îl avea asupra veniturilor la bugetul de stat, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, fiind cel care trebuie să îi convingă delegația creditorilor internaționali că Executivul poate acoperi ”găurile” produse de aceste măsuri.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!