„Izolaţi în România”, proiecţie Cinema Muzeul Ţăranului

0
3

2017 / 08 / 28

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează luni, 28 august 2017, de la ora 19, la Cinema Muzeul Ţăranului, proiecţia episoadelor 6 şi 10 ale serialului Izolaţi în România, realizat de Dite Dinesz. Intrarea este liberă.

 

Episodul 6, HUNEDOARA

În Costeşti Deal trăiesc aceiaşi oameni ca acum 10 ani. Fia este primul om din seria Izolaţi în România, care după 10 ani nu se bucură că ne revede, pentru că ne-a spus atunci că vrea să se mute jos în sat. Întâlnirea cu noi e pentru ea certitudinea faptului că n-a reuşit să îşi schimbe viaţa.

În Ludeştii de Sus ne reîntâlnim cu Ana care se teme, ca şi acum 10 ani, că va rămâne doar pădure şi animale sălbatice în locul caselor din cătun. N-a fost niciodată aici biserică, iar oamenii îi îngropau pe cei dragi la capătul grădinii.

La Străuţi mai locuiesc patru familii şi toate s-au înţeles să plece la toamnă la copii. O biserică de 200 de ani va rămâne ca şi acum, doar un adăpost pentru păsări.

Deşi ajungem greu, pe un drum ce-a fost cândva potecă, acum înghiţit de pădure, zărim, spre seară, cătunul Dragu Brad în care nu mai locuieşte nimeni de peste 5 ani. Case în care au locuit familii ani întregi, sunt acum deschise şi îşi aşteaptă în zadar oamenii…

 

Episodul 10, VRANCEA

După 10 ani, mă reîntâlnesc cu Miuţa. Pentru ea timpul nu a trecut în zadar în Poiana Stoichii. A înfiat o fetiţă, deşi n-a fost uşor să coboare de zeci de ori la oraş pentru a se întâlni cu fata ei şi mai apoi pentru a completa toate hârtiile pentru adopţie.

Fiica ei, Elena, îşi doreşte să fie alături de părinţii ei toată viaţa şi e convinsă că Poiana Stoichii e cel mai frumos loc din lume.

Peste munte, într-un alt cătun, pe Valea Reghiului, e Măriuţa, care la cei 80 de ani ai săi îşi aminteşte cum a înfiat-o pe fiica ei acum mulţi ani. Nu putea să aibă copii şi s-a rugat mult să nu rămână singură pe lume. Fata ei e acum în Grecia, iar ea, din casa fără curent, se gândeşte în fiecare seară să-i fie bine.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!