Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, efectueaza o vizita in Ucraina

0
8

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, efectueaza astazi prima sa vizită la Kiev, pentru a asigura Ucraina ca poate conta pe sprijinul Occidentului. Stoltenberg va deveni primul secretar general al NATO care asistă la o ședință a Consiliului de Apărare și Securitate Națională al Ucrainei.

 

'Această vizită este o bornă. În perioada sovietică, eram pregătiți pentru un atac din partea Occidentului. Realitatea demonstrează acum că amenințarea vine dinspre Est'', a declarat, pentru Reuters, actualul ambasador al Ucrainei la NATO, Ehor Bojok, citat de Agerpres.

 

Stoltenberg consideră situația din estul Ucrainei drept cea mai complexă dintre numeroasele crize din Europa și susține acordul de pace în 11 puncte semnat la Minsk în luna februarie. În plus, secretarul general al NATO vede un rol al Alianței Nord-Atlantice limitat în principal la ajutarea reconstruirii forțelor armate ucrainene, menționează agenția de presă britanică.

 

În 2010, pentru a nu antagoniza Moscova, Ucraina a renunțat la cererea sa de aderare la NATO, dar acum susține că aderarea la această organizație este singura modalitate de a-și proteja teritoriul.

 

Rusia se opune oricărei extinderi a NATO către estul și sud-estul Europei, parte a luptei pentru influență între Bruxelles și Moscova aflate în centrul conflictului din Ucraina. ''Mă tem că situația se poate deteriora. Trebuie să evităm acest lucru, pentru că situația este destul de solicitantă'', afirma Jens Stoltenberg în luna iulie, referindu-se la conflictul din estul Ucrainei, soldat până acum cu circa 8.000 de morți.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a avertizat că decizia rebelilor separatiști de organizare a propriilor alegeri ar putea invalida întregul plan de pace. Poroșenko se află sub presiunea europenilor, care îi cer reforme rapide în schimbul eventualei primiri a miliarde de euro drept donații. ''Lista lucrurilor pe care Ucraina trebuie să le facă este infinită. Mereu poți face mai mult. Pe de altă parte (Rusia), lista nici nu a început să fie completată'', a explicat un diplomat european a cărui țară este printre cele mai critice față de acțiunile Moscovei, conchide Reuters.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!