John Kerry, optimist: Noi oportunitati pentru solutionarea conflictului sirian

0
9

Secretarul de stat american John Kerry s-a declarat sâmbătă, înaintea unei întâlniri cu ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, optimist în privința unor progrese în ceea ce privește încheierea războiului civil din Siria, relatează Reuters. Noua abordare are în vedere cooptarea Rusiei.

Kerry vrea să lanseze o nouă iniţiativă în vederea găsirii unei soluţii politice la conflictul sirian, care a căpătat o nouă dimensiune din perspectiva mobilizării militare a Rusiei în susţinerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a crizei refugiaţilor care s-a revărsat în Europa.

Noua abordare americană, despre care oficialii citaţi au subliniat că se află într-o fază incipentă, ar putea aduce Rusia, un aliat major al lui al-Assad, alături de ţări precum Arabia Saudită, Turcia şi Qatarul, care susţin grupări ale opoziţiei siriene faţă de al-Assad.

"Eu consider această săptămână drept o oportunitate majoră pentru orice ţări care vor să joace un rol important în încercarea soluţionării uneia dintre cele mai dificile probleme din Orientul Mijlociu", le-a spus el unor jurnalişti, în timp ce poza alături de Zarif.

"Este necesar să obţinem pacea şi o cale înainte în Siria, în Yemen, în regiune", a declarat Kerry. "Eu cred că există oportunităţi săptămâna aceasta, prin aceste discuţii, în vederea unor progrese", a adăugat el, citat de Reuters și preluat de România Liberă.

Zarif a spus că prioritatea sa în această întâlnire este să discute despre implementarea acordului de la 14 iulie, prin care Iranul a convenit să adopte măsuri în vederea limitării programului său nuclear în schimbul anulării sancţiunilor economice care i-au paralizat economia.

"Sperăm ca prin implementarea totală (a acordului), cu bună-credinţă, să (punem capăt) unei anumite neîncrederi care a existat timp de multe decenii", le-a spus Zarif jurnaliştilor.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!