Joi, zi de doliu national in Franta

0
8

Joi a fost decretata”zi de doliu national” in Franta. Decizia a fost luata de autoritati in memoria celor 12 persoane ucise in atacul terorist comis, miercuri, asupra redactiei publicatiei franceze de satira “Charlie Hebdo”, potrivit Agerpres.

Președintele François Hollande a anunțat miercuri, într-o alocuțiune televizată, decretarea unei zi de doliu național, precizând că drapelele vor coborâte în bernă timp de trei zile și că "un moment de reculegere se va păstra joi la amiază în toate instituțiile publice".

"Toți cetățenii noștri trebuie să poată să se alăture acestui omagiu.Angajatorii au fost invitați să permită salariaților să participe", adaugă o circulară semnată de primul ministru Manuel Valls, publicată în Jurnalul oficial francez.

Catedrala Notre-Dame din Paris va trage clopotele, iar apoi o slujbă religioasă va avea loc, a anunțat dioceza.

Douăsprezece persoane au fost ucise, printre care personalități de marcă ale săptămânalului Charlie Hebdo, caricaturiștii Charb, Cabu, Wolinski, Tignous și Honore, în timp ce alte unsprezece persoane au fost rănite, între care patru grav.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!