Klaus Iohannis contestă la CCR legea prin care MOF a fost trecut la Camera Deputaților

0
13

Președintele Klaus Iohannis a constat că Legea privind organizarea Monitorului Oficial, prin care era trecut în subordinea Camerei Deputaților, are mai multe prevederi neconstituționale și a trimis o sesizare în acest sens Curții constituționale.

 

 

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei prevede trecerea Monitorului Oficial din subordinea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputatilor.

 

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, "schimbarea autoritatii de tutela prin inlocuirea unei autoritati executive cu una legislativa, transpusa tehnic-legislativ prin substituirea sistematica a cuvantului Guvern cu sintagma Camera Deputatilor – fara a tine cont de diferenta de natura juridica dintre cele doua – conduce la incalcarea prevederilor art. 1 alin. (5) si ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) si (2) din Constitutie".

 

Astfel, analiza dispozitiilor din lege evidentiaza ca plasarea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputatilor "este declarativa, nicio dispozitie din aceasta lege neprevazand o atributie a Camerei Deputatilor cu privire la modul in care aceasta autoritate este exercitata".

 

Administratia Prezidentiala arata ca, in realitate, autoritatea asupra Monitorului Oficial se exercita fie de către secretarul general al Camerei Deputatilor, fie de biroul permanent al acesteia.

 

"Astfel, potrivit art. I pct. 9 din lege (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998), Biroul permanent al Camerei Deputatilor are competenta de a stabili tarifele de publicare a actelor in Monitorul Oficial al Romaniei, tarife ce se constituie intr-un element ce tine de functionarea Regiei Autonome 'Monitorul Oficial', activitate asupra careia Camera Deputatilor nu exercita niciun fel de control", se arata in document.

 

De asemenea, potrivit articolului II din legea criticata, secretarul general al Camerei Deputatilor poate numi consiliul de administratie, unde poate desemna un reprezentant propriu, insa in stabilirea componentei, Camera Deputatilor nu are niciun drept de decizie.

 

"Neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publica tutelara si regia autonoma transpare si din dispozitiile art. III alin. (1) din legea supusa controlului de constitutionalitate, ce prevad ca in termen de 7 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin hotarare a Guvernului se aproba organizarea si functionarea Regiei Autonome 'Monitorul Oficial'".

 

Presedintia arata ca legea este neclara si in ceea ce priveste situatia mandatelor membrilor actualului consiliu de administratie, "care este plasata sub semnul incertitudinii juridice ceea ce, de asemenea, contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie".

 

Un alt aspect neclar al legii, semnalat de Presedintie, este cel conform caruia "actele care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I si Partea a II-a, se inainteaza secretarului general al Camerei Deputatilor, in copie certificata, de catre autoritatile emitente, sub semnatura conducatorului acestora sau a loctiitorului sau".

 

Presedintia arata ca solutia legislativa "in realitate este lipsita de claritate si predictibilitate intrucat lasa loc arbitrariului si poate permite exercitarea acestei atributii cu exces de putere (asa cum de altfel s-a mai intamplat in trecut)".

 

"Transmiterea spre publicare a actelor normative nu poate fi tinuta de manifestarea de vointa a unui inalt functionar public. Chiar exercitata in limitele legii, aceasta atributie trebuie realizata neintarziat si corelata cu tipurile de acte destinate publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei", potrivit sesizarii.

 

Un alt articol al legii criticare (I, pct. 6) este "Retragerea actelor de la publicare se poate face numai de catre cel care a solicitat publicarea, cu incuviintarea secretarului general al Camerei Deputatilor si cu suportarea, de catre solicitant, a cheltuielilor aferente", despre care Administratia Prezidentiala evidentiaza ca incalca principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie.

 

Amintim ca, deputatii au aprobat, pe 11 aprilie, un proiect de lege care prevedea trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputatilor, dupa ce, in 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a decis trecerea acestei regii autonome in subordinea SGG.

 

In 22 ianuarie, presedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, dupa ce aceasta fusese adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, in 22 decembrie 2017.

 

In iunie 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a adoptat o ordonanta de urgenta care prevedea trecea Regiei Autonome Monitorul Oficial de la Camera Deputatilor la Secretariatul General al Guvernului.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!