Klaus Iohannis s-a intalnit la Casa Alba cu vicepresedintele SUA, Joe Biden

0
27

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni, la Casa Abă (Washington), cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.
Vicepreşedintele SUA a apreciat lupta anticorupţie din România, iar Iohannis l-a invitat pe oficialul american la un eveniment NATO în România.

O întâlnire foarte bună, foarte caldă, o întâlnire care a durat mai mult de o oră, în cadrul căreia am avut ocazia să discutăm foarte multe probleme care ne preocupă pe toți", a declarat Iohannis, la finalul întâlnirii de la Casa Albă, într-o conferință care a avut loc la ambasada României în SUA.

"Am avut, evident, în primul rând, discuții despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente și am convenit să încercăm să lucrăm și pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanțială.

În al doilea rând, am discutat despre situația din România, evident. Vicepreședintele Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției, și-a exprimat încrederea în continuarea acestui demers.

După care, am evaluat împreună unele chestiuni legate de securitate, securitatea în special a României, sigur, având în vedere că suntem plasați într-o zonă cu probleme. Am discutat despre situația din Ucraina, am discutat însă și despre noua bază de la Desevelu, care va fi dată în funcțiune probabil încă în cursul acestui an. Avem o colaborare în acest domeniu foarte bună.

Am discutat evident și despre criza în care ne aflăm acum în Europa, despre numărul mare de refugiați care vin în Europa și modul în care vom gestiona această criză. Am discutat despre situația din Moldova și, în final, i-am spus Vicepreședintelui Biden că noi organizăm la București, în noiembrie, un mini-summit NATO și l-am invitat, în măsura în care, sigur, îi permite timpul, să participe la acest mini-summit.

În concluzie o întâlnire foarte bună, cu rezultate foarte bune, lucru care, cu siguranță, poate să ne bucure", a mai precizat preşedintele.

Dupa intalnirea cu Biden, Iohannis se va intoarce la New York, unde va participa la o receptie oferita de presedintele SUA, Barack Obama, pentru presedintii prezenti la Adunarea Generala ONU.

Klaus Iohannis a ajuns la Washington de la New York, unde a participat la Adunarea Generala ONU si la alte intalniri bilaterale in marja evenimentului principal. De asemenea, presedintele a avut intalniri si cu membri ai comunitatii de afaceri din New York.

Şeful statului efectuează începând de joi până miercuri o vizită oficială în SUA, cu ocazia summitului ONU.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!