Marko Attila, deputatul UDMR refugiat la Budapesta: Autoritatile maghiare nu ma vor ABANDONA. Condamnarea mea este nedreapta, fiind vorba despre DISCREDITAREA unui cetatean maghiar

0
15

Marko Attila, deputatul UDMR care a plecat in Ungaria, in urma anchetarii sale de catre DNA, a declarat, intr-un interviu acordat unui radio maghiar, ca a fost condamnat pe nedrept in Romania si ca vrea sa inceapa o viata noua in Ungaria. Attila considera ca anchetarea sa nu este altceva decat o incercare de discreditare a unui cetatean maghiar, relateaza ziare.com

 

Marko Attila a afirmat ca el nu a facut altceva decat sa aplice o decizie a Guvernului si ca nu are de ce sa fie condamnat. El considerca ca justitia romana si procurorii DNA sunt un instrument folosit pentru a bloca procesul de retrocedare a bunurilor confiscate abuziv si pentru a nationaliza din nou bunurile restituite.


Attila a mai spus ca nu se teme un mandat european sau international de arestare pe numele sau deoarece autoritatile ungare i-au promis ca nu il vor abandona, pentru ca "Guvernul ungar considera, de asemenea, ca nu exista nicio infractiune in acest caz", ci este vorba despre "discreditarea unui cetatean maghiar".
 

Eugen Iordachescu, avocatul lui Marko Attila, a declarat, marti, ca deputatul si-a stabilit domiciliul in Ungaria si ca faptul ca Marko nu vrea sa se intoarca in Romania reprezint "un fel de a refuza o jurisdictie pe care nu o considera ca fiind echidistanta".
 

Marko Attila a demisionat din functia de deputat in 1 aprilie, iar deputatii au luat act ieri de demisia sa.
 

Marko Attila a fost trimis in judecata de DNA in 9 aprilie, alaturi de Horia Georgescu, fostul sef al ANI si de deputatul Theodor Nicolescu, pentru ca au aprobat despagubiri pentru imobile supraevaluate la ANRP.

 

Attila a plecat in Ungaria in decembrie 2014, dupa ce deputatii au votat in favoarea arestarii sale preventive in dosarul ANRP, si nu a mai revenit in Romania.
 

In noiembrie 2014, Marko Attila a fost condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu, intr-un alt dosar privind restituirea unor imobile.

 

DNA, noua cerere de arestare pe numele deputatul Marko Attila

 

DNA a cerut retinerea si arestarea preventiva a deputatului Marko Attila, trimitand catre procurorul general referatul dosarului, pentru sesizarea Camerei Deputatilor in vederea ridicarii imunitatii parlamentare in acest caz. Attila este cercetat pentru trei infractiuni de abuz in serviciu. 

 

Camera Deputatilor a incuviintat deja arestarea preventiva fata de Marko Attila pentru abuz in serviciu, intr-un dosar din care a fost disjuns actualul caz privind trei presupuse infractiuni de abuz in serviciu. Potrivit anchetatorilor DNA, Marko Attila ar fi emis in cazul a trei dosare, in cursul anului 2008, titluri de despagubire supraevaluate cu suma de 75 de milioane de euro.

 

Disputa diplomatica Romania-Ungaria

 

Attila a parasit teritoriul Romaniei, plecand la Budapestea, unde ar beneficia de protectia premierului Viktor Orban. El ar fi plecat chiar in ziua in care colegii sai incuviintau cererea de arestare preventiva formulata de DNA. Deputatul nu a revenit in Romania

 

CITESTE SI: Gyorgy Frunda, consilier al premierului Ponta, critica DNA: Sunt impotriva arestarilor pe banda rulanta

 

"Deocamdata se afla in Republica Ungara, la Budapesta. El a primit protectie din partea premierului ungariei Viktor Orban, deci el se regaseste pe teritoriul statului maghiar. S-a apreciat ca in ceea ce-l priveste pe domnul Marko Attila demersurile judiciare sunt de natura a provoca o puternica reactie de stat ca s-a incalcat dreptul de proprietate si dreptul la un proces echitabil si de aceea s-a decis sa i se acorde protectie”, a explicat avocatul deputatului.

 

Marko Attila a ramas fara imunitate pe data de 3 decembrie, cand parlamentarii au votat in favoarea primei solicitarii a DNA de arestare preventiva in dosarul Bica. Totusi, el nu s-a prezentat nici in fata Comisiei juridice, cu o zi inainte, nici in plen, pentru a-si sustine punctul de vedere, transmitandu-le colegilor ca este plecat din tara.

 

Deputatul UDMR nu a mers nici la audierile procurorilor anticoruptie in dosarul Bica, din 4 decembrie, desi fusese citat, pentru ca se afla la Budapesta, unde participa la o intalnire a maghiarilor de pretutindeni, a explicat atunci avocatul sau, Eugen Iordachescu.
 

Budapesta, "socata" de condamnarea lui Attila

 

In noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploiesti l-a condamnat pe deputatul UDMR Marko Attila la trei ani de inchisoare cu suspendare. Decizia este definitiva si a fost luata intr-un dosar privind retrocedarea unor imobile.

 

In prima instanta, deputatul UDMR primise aceeasi pedeapsa, dar cu executare. Judecatorii l-au gasit vinovat de abuz in serviciu. In hotararea pe care pronuntat-o, Curtea de Apel din Ploiesti a confirmat in parte o hotarare prin care Biserica Reformata va fi deposedata de titlul de proprietate a proprietatii restituite.Imobilul in care functioneaza colegiul, la fel ca alte proprietati bisericesti, au fost confiscate in timpul regimului comunist din Romania.

 

CITESTE SI: Deputatul UDMR, Marko Attila, condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare. Budapesta se declara SOCATA si acuza Guvernul roman de RENATIONALIZARE

 

Ulterior, Guvernul ungar s-a declarat “socat” sa afle sentinta data in cazul lui Marko Attila, potrivit vicepremierului ungar, Zsolt Semjen.Eforturile Guvernului roman de renationalizare a unor proprietati restituite unor organizatii ecleziastice, inclusiv Colegiul Szekler Miko din Sfantu Gheorghe, in cazul lui Marko Attila, sunt inacceptabile”, a declarat Semjen.
 

Reactia autoritatilor romane

 

Ministerul roman al Afacerilor Externe (MAE) a considerat “nepotrivite” si “neadecvate” declaratiile lui Semjen, potrivit unui comunicat de presa : "Apreciem ca fiind cel putin nepotrivit si neadecvat gestul unui inalt oficial politic ungar de a se pronunta asupra unei decizii definitive judecatoresti a unei instante romane. Infractiunea de abuz in serviciu se pedepseste, conform legii penale romane, indiferent de apartenenta politica sau originea etnica a celui in cauza”, transmite MAE roman.

 

CITITI SI : MAE roman, despre declaratia vicepremierului ungar privind condamnarea deputatului UDMR Marko Attila: Un gest nepotrivit si neadecvat. Deciziile Justitiei trebuie respectate FARA EXCEPTIE


Ministerul de Externe de la Bucuresti mai transmite ca: “Independenta Justitiei este un principiu fundamental al oricarui stat european de drept, iar deciziile Justitiei trebuie respectate fara exceptie, de catre toti.Mai mult decat atat, nu pot fi facute conexiuni intre acest dosar penal si procesul de retrocedare a unor bunuri imobile apartinand minoritatilor nationale, in care statul roman a solutionat in numar semnificativ cererile depuse", se mai arata in precizarea MAE.

 

CITITI SI: Gyorgy Frunda despre cazul Marko Attila: Vinovatia sa trebuie dovedita

 

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!