Masacru și umilință în tăcere

0
10

Trăim un moment istoric periculos. Vladimir Putin înaintează pe un drum care poate coti oricând spre război. Occidentul e pus în fața unui pariu existențial elementar. Putin repetă vechea întrebare sovietică: noi ne putem trimite oamenii la moarte, voi puteți?

Multă lume aflată prea departe sau năs­cu­tă prea târziu s-a obișnuit să creadă că Ru­sia a demisionat. Cândva, trecutul a exis­tat, dar istoria s-a oprit și ne-a făcut o fa­voare concediind răul. Pe terenul par­fu­mat și nivelat al acestei epidemii de bu­nă­voință au înflorit clișee subțiri și albe ca bas­toanele pentru orbi. Într-o zi, Vladmir Putin, un om cam smucit, dar încolțit de ex­pansionismul UE, a pus capăt idilei. Sau, poate, nu? Rebelii ruși din Ucraina au do­borât un avion civil malaezian și au ucis aproape 300 de oameni care putrezesc și acum pe un câmp, în bătaia soarelui. Pu­tin nu e străin, dar nici vinovat. Acest fel de a pregăti disculparea lui Vladimir Putin e parte, și nu soluție a problemei. Când știi ce mână a ținut arma, nu mai contează ce deget a apăsat trăgaciul. Rebelii proruși au fost, din prima zi, bine conduși și ex­celent înarmați. De unde au venit ins­truc­torii și armele? Nu din Andorra.

După 1945, în vremuri de pace sau război, seria crimelor în masă cu premeditare a fost perfecționată fără răgaz de oamenii for­te ai demnității de stat ruse. Pe fun­da­ția îngropată alături de 14.000 de polo­nezi, în 1940, la Katyń, au fost construite masacrele uitate, masacrele „rezonabile“ și masacrele ascunse ale demnității de stat sovieto-ruse. În ianuarie, se vor împlini 70 de ani de la eliminarea a 9.000 de re­fu­giați germani înecați în Baltica de un sub­marin sovietic. Și avionul coreean doborât în 1983 cu 269 civili la bord, a rămas tot o comemorare. În 1986, explozia de la Cer­nobîl a fost ascunsă de restul lumii. Echi­pele de intervenție au fost trimise la moar­te sigură. În 1999, cineva a aruncat în aer blocuri de locuințe din Moscova. Cel ce a pus masacrul în sarcina regimului Putin a fost asasinat, în 2006, la Londra, de agenți ruși, cu o doză generoasă de plutoniu. În 2010, avionul cu care călătorea pre­șe­din­tele Po­lo­niei s-a prăbușit la Smolensk, pe te­ri­to­riu rus. Cauzele nu sunt clare nici astăzi.

Această recapitulare sinistră și parțială nu omagiază gustul pentru teoria conspirației. Istoria stă la îndemâna tuturor, inclusiv a instituțiilor și oamenilor de stat care pro­iectează gândirea strategică a Occi­den­tu­lui. E bine să știi cu cine stai de vorbă. E și mai bine să înțelegi cu cine faci par­te­neriate. Fărădelegea din Donețk e, din ne­fericire, o coproducție. De partea occi­den­tală, iluziile și ignoranța au luat puterea și au pregătit terenul pe care zac sfărâmate toate temele și zonele politice externe ma­jore: Orientul Mijlociu, Siria, Estul ca par­te a Europei Unite. Tragedia a început în no­iembrie anul trecut, la Vilnius, cu summit-ul ratat care urma să reconecteze la civilizația occidentală fostele colonii so­vietice dintre Kiev și Tbilisi. Presupunerea profund estetică de la care a plecat Uni­unea Europeană a fost că Rusia va aplau­da, iar Ucraina, Moldova și Georgia vor face pasul decisiv sub cer senin. Eroarea e încă vie, după opt luni de șantaj, război ma­scat și propagandă. Replica Occi­den­tului e o supă în care plutesc cereri for­mu­late la telefon și sancțiuni angelice. Punc­tul cheie e energia. Europenii n-au avut tă­ria să scape de Gazprom. Dar, pentru a-l lovi pe Putin la capitolul energetic, liderii europeni au decis să îi ia boii de la bici­cletă. Dacă mai lipsea ceva, atunci pro­blema a fost rezolvată de Jean-Claude Junc­ker, viitorul președinte al Comisiei Eu­ro­pene, care a ținut să garanteze că ex­tin­derea UE va fi înghețată pentru cel puțin cinci ani. D-l Juncker a vorbit. Răspunsul Moscovei la politețurile și promisiunile Occi­dentului e neschimbat: ei și?

Luptător pro-rus păzește o parte dintre rămășițele avionului de pasageri

Cele două clișee sacre care au pensionat strategia occidentală trebuie puse, măcar acum, în discuție. Mai întâi, mistica soft power. Adevărul e că mesajul a fost des­cifrat corect la Moscova: soft power e un eufemism pentru slăbiciune. Vechea în­tre­bare legată de diviziile Papei s-a mo­di­ficat: câte seminarii mai poate organiza Occidentul? Al doilea clișeu e adagiul du­pă care comerțul elimină războaiele. Pro­motorii acestui aforism nu știu că ultimele livrări sovietice de grâu către Germania nazistă au trecut granița în seara zilei de 21 iunie 1941. Mai nou, Rusia a folosit pro­verbul citat invitând afaceri occidentale care fac acum oficii de ostatic. De aici, po­ziția penibilă a Italiei care pare să fo­lo­seas­că președinția UE doar pentru a pro­teja contractele industriei italiene în Ru­sia. Ger­mania face același joc, sub pre­siu­nea a 100 de miliarde de euro investiții și tran­zacții în Rusia.

Trăim un moment istoric periculos. Vla­di­mir Putin înaintează pe un drum care poa­te coti oricând spre război. Occidentul e pus în fața unui pariu existențial ele­men­tar. Putin repetă vechea întrebare so­vie­ti­că: noi ne putem trimite oamenii la moar­te, voi puteți? Occidentul e incapabil să știe ce vrea, pentru că a suprimat ideea du­pă care răul există și a instaurat dogma după care istoria e rațională (într-adevăr, stalinismul pre- și post-Stalin e o formă de realism demonic).

Între timp, o trupă de brute bete face le­gea cu automatul în mână la marginea unui câmp în care se descompun cadavre. După masacru, umilință. După umilință, tăcere.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!