Ministerul EDUCAŢIEI: Metodologia de REVOCARE a titlurilor academice nu a fost finalizata. Exista trei cereri de RETRAGERE a unor titluri, in afara de cea a lui VICTOR PONTA

0
18

Ministerul Educaţiei a facut public, într-un răspuns la o solicitare a ziarului Adevărul, faptul ca nu a fost înregistrata in mod oficial nici o cerere de retragere a unor titluri academice, pe baza Ordonanţei de Urgenţă 94/2014. Cererile in acest sens pot fi depuse, chiar daca nu exista inca o metodologie aprobata prin ordin de ministru care sa permita punerea lor in aplicare.

 

Persoanele care doresc să-şi retragă titlul de doctor în conformitate cu reglementările făcute prin OUG 94 nu pot încă să depună cerere la Ministerul Educaţiei, "întrucât respectivele proceduri prevăzute de ordonanţă la art. 1 alin. 12, nu au fost încă elaborate şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, nu se poate da curs nici unei solicitări de acest fel", se arată în răspunsul transmis ziarului "Adevărul" de către Ministerul Educaţiei.

 

Astfel că, nici premierul Victor Ponta şi nici celelalte trei persoane despre care a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, că vor să-şi retragă titlul de doctor, nu pot face asta momentan. De altfel, Cîmpeanu a precizat acum două săptămâni, la Reuniunea Consiliului Naţional al Rectorilor, că nu poate retrage niciun titlu de doctor fiindcă nu s-a aprobat încă metodologia care reglementează modul în care se poate face asta, momentan existând numai o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

 

CITITI SI: Mircea MICLEA, despre noile MODIFICARI aduse LEGII EDUCATIEI: RETRAGEREA titlului de DOCTOR obtinut de Victor PONTA se putea face de catre Ministerul Educatiei, in baza art. 170 din Legea Educatiei Nationale

 

Metodologia urmează să apară pe la mijlocul lunii februarie. El a mai spus că, în afară de cererea de retragere a titlului de doctor a premierului Victor Ponta, mai sunt încă trei cereri cu aceeaşi temă. Este voba de o licenţă, un masterat şi un titlu postuniversitar (doctorat/postdoctorat). Niciunul dintre cei care au cerut retragerea titlurilor nu este persoană publică.

 

Ordonanţa plagiatului

 

În spiritul tradiţiei guvernelor conduse de Victor Ponta de a schimba Legea Educaţiei prin ordonanţe de urgenţă (OUG), la sfârşitul anului trecut a mai apărut o OUG prin care premierul îşi va putea retrage titlul de doctor. 

 

Practic, prin ordonanţa de urgenţă 94/2014, s-a adăugat un articol care va permite celor care deţin titluri academice sau ştiinţifice să renunţe la acestea în baza unei simple cereri adresate Ministerului Educaţiei. "Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.

 

Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice", scrie în Ordonanţă. Astfel, Victor Ponta va putea renunţa de bună voie la titlul de doctor, fără să mai fie nevoie ca retragerea titlului să fie fundamentată pe faptul că lucrarea a fost plagiată.

 

Universitatea din Bucuresti critica OUG 94

 

Universitatea din Bucuresti (UB) a criticat initiativa care permite detinatorilor unui titlu stiintific sa renunte la titlu printr-o simpla solicitare catre Ministerul Educatiei. "Universitatea din Bucuresti urmeaza sa se adreseze Avocatului Poporului, care, prin atributiile ce ii sunt conferite, poate sesiza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor", anunta Universitatea, intr-un comunicat de presa emis in 7 ianuarie.

 

Posibilitatea renuntarii de catre detinator la un titlu stiintific va genera un precedent ce arunca in derizoriu procesul educational si promoveaza un comportament iresponsabil si lipsit de etica fata de studiile universitare”, mai transmitea UB, la acel moment.
 

Context

 

Guvernul Ponta a adoptat pe 29 decembrie 2014 o Ordonanta de Urgenta care stabileste, printre altele, ca persoanele cu titlul stiintific de doctor pot sa renunte fara sa dea explicatii la acest titlu. Aceasta modificare legislativa nu a fost pusa in dezbatere publica, iar publicul a aflat de ea in momentul in care a aparut pe agenda sedintei de guvern, cu putin timp inainte sa fie adoptata.

 

CITITI SI: PETITIE depusa la Avocatul Poporului, contra OUG care permite persoanele cu titlul de doctor sa RENUNTE la acest titlu: Ordonanta este NEDEMOCRATICA si NECONSTITUTIONALA

 

Posibilitatea ca un doctor sa renunte la titlu a fost introdusa in lege la 2 saptamani dupa ce premierul Victor Ponta a anuntat ca renunta la titlul de doctor, desi la acea data nu avea cadru legal pentru asa ceva. UB s-a autosesizat in 2012 cu privire la acuzatiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta. Universitatea a constatat atunci ca seful Executivului a plagiat in teza sa de doctorat sustinuta la Facultatea de Drept. In 16 decembrie 2014, Ponta instiinta Universitatea din Bucuresti ca renunta la titlul de doctor in Drept.

 

Seful executivului si-a argumentat la acel moment decizia de a renunta la titlu prin faptul ca "de astazi avem un nou Ministru al Educatiei si Cercetarii si imi doresc ca mandatul acestuia sa fie plin de succes in atingerea obiectivelor sale, fara a fi perturbat de o tema care in timp a devenit eminamente politica".

 

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a anuntat apoi ca a modificat legea astfel incat o persoana sa poata renunta la orice titlu stiintific, fara repercusiuni si fara sa fie nevoie sa-si motiveze gestul. Ministrul a anuntat ca a facut aceasta modificare dupa ce a primit solicitare din partea unei singure persoane.

 

CITESTE SI:

 

 

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!