Ministrul Educatiei propune conducerii Universitatii de Medicina din Bucuresti preluarea Institutului Cantacuzino

0
6

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, propune conducerii Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti sa preia Institutul Cantacuzino. Intr-un comunicat de presa, Cimpeanu motiveaza propunerea prin situatia critica in care se afla institutul: cu datorii, o cifra a angajatilor in scadere si “niciun vaccin pe linia de fabricatie”.

Ministrul precizeaza ca i-a trimis saptamana trecuta o scrisoare rectorului Universitatii, Ioanel Sinescu, in care l-a "rugat" sa preia coordonarea institutului, potrivit HotNews.

"Urmare a gestionarii deficitare a resurselor, anul 2015 a gasit Institutul <Cantacuzino> cu datorii de 5 milioane de euro, 500 de angajati din cei 1.600 cati erau in 1989 si niciun vaccin pe linia de fabricatie", informeaza Ministerul Educatiei, care are in coordonare acest institut din 2014.

Propunerea, arata ministrul Educatiei, a fost facuta avand in vedere, printre altele, “interesul manifestat in ultima perioada de catre reprezentantii Universitatii de Medicina si Farmacie <Carol Davila> din Bucuresti, fata de situatia Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie <Cantacuzino>".

De asemenea, sustine Sorin Cimpeanu, un factor a fost si faptul ca UMF “Carol Davila” “beneficiaza de cei mai buni specialisti in domeniul de activitate al institututului”.
 

Ce spune UMF

Ca raspuns la propunerea ministrului Educatiei, Ioanel Sinescu, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, a declarat: "nu am dat deocamdata un raspuns. Vom analiza in sedinta Senatului universitar propunerea, cand vom lua in calcul starea actuala a institutului in ce priveste cercetarea, starea de rentabilitate, de management, in afara de chestiuni care tin de procesul de invatamant care se deruleaza acolo, si vom vedea daca Universitatea poate lua decizia si, in acelasi timp, responsabilitatea de a administra un astfel de institut. Pentru ca acest institut trebuie sa fie rentabilizat si sa fie la fel de prestigios cum a fost candva".

Rectorul UMF “Carol Davila” a mai spus ca o sedinta a Senatului universitar in acest sens urmeaza sa fie programata saptamana viitoare.

"Nu putem sa raspundem deocamdata, pentru ca e o propunere extrem de responsabila si trebuie analizate toate aspectele", a afirmat Ioanel Sinescu.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!