Ministrul Suteu: Revolta impotriva ordonantei cinematografiei e a intereselor si mediocritatii

0
4

Revolta pe care a generat-o ordonanta de modificare a legii cinematografiei a fost una a „a mediocrității și a intereselor” dar şi rezultat al unei abordări fataliste care ne face tributari obisnuintei si inertiei, care ne impiedica sa ne sacrificam pentru lucrurile care trebuie si pot fi schimbate in sistem, spune ministrul Culturii Corina Suteu, intervievata de Revista 22. Ea l-a criticat foarte dur pe predecesorul ei, Vlad Alexandrescu, despre care spune ca e preocupat doar de imaginea proprie.

 

 

 

 

Intr-un interviu acordat Revistei 22, Corina Suteu spune ca pentru cinema a avut o abordare sistemică:

 

Pentru cinema, am avut avut o abordare sistemică. Ideea e următoarea: în anii trecuți eu auzeam tot timpul despre cinema, despre Legea cinematografiei, de care Sergiu Nicolaescu și alții s-au ocupat. Despre blocarea tinerei generații în formule de susținere ineficiente.  Dar problema în cinematografie nu este numai schimbarea Legii cinematografiei, nu e doar reforma instituțională. Este o reformă de bloc, de sistem, trebuie să te ocupi și de arhivă, și de CNC, și de RADEF și de Sahia Film, de Animafilm.  Deci trebuie să faci în așa fel încât faptul că ai mai mulți bani pentru producție sau că dai șanse tinerilor să producă se regăsește în faptul că vei avea săli de cinema în toată țara, în care acești tineri își vor putea prezenta filmele, se regăsește în faptul că dinamizezi arhiva în așa fel încât arhiva să devină și ea un instrument activ de distribuție și de educație pentru imagine”.

 

 

 

Adică modalitatea în care eu văd reforma e o modalitate de evoluție de sistem în care faptul că faci schimbări la mai multe niveluri și apoi le consolidezi va permite la un moment dat un salt al masei critice a schimbărilor către o adevărată reașezare a sistemului. Cred că lucrurile pe care voi încerca să le pun în operă în perioada de până la sfârșitul anului vor avea efect și în continuare”, a detaliat ministrul Suteu.

 

 

 

Unele dintre ele, dacă sunt niște schimbări structurale, dacă un buget propus este unul extrem de bine gândit și explicat și dacă voi reuși să explic asta comisiilor parlamentare, eu cred că șanse există. Orice ministru dorește să aibă instrumente de lucru bune, orice parlamentar să ia decizii înțelepte – eu așa vreau să cred. La urma urmei, în momentul în care vii într-un minister și-ți dai seama că Bienala de la Veneția era un coșmar al felului în care se obțineau fondurile și tu ai acum un departament care se va ocupa de asta mai bine, n-ai de ce să nu fi mulțumit”, a completat Corina Suteu.

 

 

 

Cand provoci reforma si ceri responsabilitate, asta deranjeaza totdeauna societatile cu mentalitate feudala

 

 

Suteu a identificat mai multe motivatii cu privire la protestele, cererile de demisie si reacția furibundă pe care le-a provcat cu modificările sale propuse prin ordonanță la Legea cinematografiei:

 

Cred că sunt mai multe motivații. Când provoci un soi de reformă prin care ceri responsabilizare, drepturi și îndatoriri, o clarificare, ceva mai transparent, ceva care până la urmă te va obliga să nu te mai bazezi pe complicitatea interpersonală, să nu te mai bazezi pe telefoanele pe care le dai, să te bazezi totalmente pe niște proceduri la care toată lumea trebuie să se supună, asta deranjează totdeauna societățile care au încă o mentalitate feudală.

 

Pentru că la noi e o societate care nu a integrat încă necesitatea de a fi pur și simplu eficient.

 

Orice reformă care încearcă să dea eficiență și să ofere criterii și instrumente prin care eficiența să provoace un acces mai ușor la calitate provoacă revoltă. Am spus asta de fiecare dată, o repet și aici. Noi suntem sistemul tipic administrativ care îl obligă pe artist să lucreze în ciuda lui, nu ajutat de el. Artistul, creatorul, intelectualul lucrează în ciuda sistemului. Da, și asta e o provocare. Așa ne-am învățat, e și o moștenire într-un anumit fel din comunism, când noi lucram în ciuda sistemului.

 

 

 

Adepta profesionalizarii

 

Dar, în momentul de față, tot ceea ce este cinema, tot ce e industrie creativă, genul de artă, de conținut cultural care circulă prin mijloace și prin platforme care sunt deja globalizate are nevoie de profesionalizare.

 

Profesionalizarea asta e fantastic de necesară. De la momentul noului val de debut al acestor regizori sunt zece ani, ar trebui trecut de la o producție artizanală, cu mici familii care au casă de producție și care după aceea se distribuie după cum știu ei, ar trebui trecut la un sistem mult mai coerent și mai profesionalizat. Revin la ideea că de la arhivă și până la producție și distribuție, toate astea trebuie să fie legate. Dar asta se poate face într-un sistem care trebuie să respecte valoarea eficienței”, a spus Suteu.

 

 

 

E o revolta a mediocritatii si a intereselor dar si a inertiei si  a fatalismului

 

 

Corina Suteu s-a aratat surprinsa de lipsa de sustinere si de reactie a celor care sunt vectori ai reformei:

 

Ceea ce mă surprinde pe mine e că aceia care ar avea interesul reformei și care sunt de fapt vectorii reformei au reacționat, dar mult mai slab.

 

Da, e o revoltă a mediocrității și a intereselor, dar, pe de altă parte, este și inerția asta foarte fatalistă a celor care știu că anumite lucruri sunt necesare, dar nu cred nicio secundă că ele se vor întâmpla, pentru simplul motiv că au impresia că de fapt nu se poate, că până la urmă lucrurile s-ar putea să rămână la fel și atunci de ce să ne mai sacrificăm? Și o ultimă chestiune, dar asta nu e tipic numai societății românești, e tipic societăților din această regiune, celor balcanice în orice caz, e această credință că până la urmă complicitatea va funcționa mult mai bine decât orice formă de regulă, de principiu. Complicitatea bate întotdeauna principiile. E o abordare justificată prin practica existențială din România.”

 

 

Ministrul a mai spus ca si-a acordat termen pana la sfarsitul lunii pentru a evalua situatia ordonantei prin care a propus modificarea Legii cinematografiei:

 

„Termenul pentru a face ceva e sfârșitul lui septembrie. Sunt foarte conștientă că timpul e foarte strâns.”

 

 

 

„Vlad Alexandrescu a vrut sa-si construiască doar imagine”

 

Intrebata cu privire la situatia consursurilor de manageri si care e situatia acestora, ministrul Corina Suteu a criticat prestia predecesorului său, Vlad Alexandrescu:

 

„(…) Am mers înainte cu aceste concursuri, continuă și la Muzeul de Istorie, și la celelalte instituții, ele vor urma exact același ciclu, din nefericire… La MȚR e un caz special. Dar nu cred că asta a deranjat în cazul lui Vlad Alexandrescu. Cred că a vrut să-și construiască doar imagine și cred în continuare că asta vrea. A început concursurile, la un moment dat a anunțat mici modificări, amendamente la Legea 189. Dar nu așa trebuia făcut. Trebuia, din punctul meu de vedere, să-și dea seama că acele amendamente, chiar dacă ar fi fost făcute, nu modificau absolut nimic într-o lege greșită. Trebuia refăcută legea cap-coadă.

 

 

 

Suteu a comentat si declaratiile lui Vlad Alexandrescu, cel care a acuzat ca tot ceea ce a construit el s-ar duce de rapa in mandatul actualului ministru:

 

Foarte frumos că spune asta. Eu cred că el are un comportament nedemn și un comportament nejustificat și eu nu vreau să dau publicității deocamdată care e părerea mea și care ar fi răspunsul meu în această privință, dar am s-o fac când n-am să mai fiu ministru.”

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!