Mircea BASESCU si Marian CAPATANA vor fi judecati ASTAZI de TRIBUNALUL CONSTANTA in dosarul privind MITA de la familia lui BERCEA Mondial

0
7

Dosarul in care Mircea Basescu si Marian Capatana au fost trimisi in judecata in dosarul privind mita de la familia lui Bercea Mondial a fost inregistrat la Tribunalul Constanta si va fi judecat astazi, in camera preliminara. De asemenea, cererea lui Mircea Basescu de revocare a masurii arestarii preventive va fi judecata la Tribunalul Constanta, dupa ce Tribunalul Bucuresti si-a declinat competenta in favoarea acestei instante, la solicitarea avocatului fratelui presedintelui si a DNA. Mircea Basescu si Marian Capatana au fost trimisi in judecata luni, in dosarul in care fratele presedintelui este acuzat ca, prin intermediul lui Capatana, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecatori sa dispuna o sentinta favorabila in procesul lui Bercea Mondial, relateaza Hotnews.

 

UPDATE. Mircea Basescu a fost luat miercuri dimineata din arestul Politiei Capitalei si dus spre Constanta unde ar urma sa ajunga in jurul orei 10.00.

 

Instanta din Constanta va judeca in continuare dosarul in care Mircea Basescu este acuzat de trafic de influenta dupa ce Tribunalul Bucuresti si-a declinat competenta in acest caz.  Astfel, judecatorii din Constanta vor decide daca daca vor revoca masura arestului preventiv pentru Mircea Basescu, dispusa in 20 iunie. Procurorii DNA i-au trimis in judecata, in stare de arest, pe Mircea Basescu pentru trafic de influenta si pe Marian Adrian Capatana pentru complicitate la aceasta infractiune.
 

Decizia nu va fi definitiva, procurorii pot face apel.  


Dosarul cu numarul 5412/118/2014, in care apar ca inculpati Mircea Basescu si Marian Capatana, a fost inregistrat la Sectia Penala a Tribunalului Constanta cu data de 14 iulie, iar primul termen de judecata a fost stabilit pentru miercuri, 16 iulie.

 

Mircea Basescu a fost adus marti din arestul Politiei Capitalei la Tribunalul Bucuresti, care trebuia sa ia in discutie cererea acestuia de revocare a masurii arestarii preventive, inregistrata la instanta in 9 iulie, inainte sa fie trimis in judecata.
 

Avocatul lui Mircea Basescu, Nelu Tasca, si procurorii anticoruptie au cerut declinarea cauzei la Tribunalul Constanta, aratand ca aceasta instanta va judeca dosarul in care fratele presedintelui a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta.
 

CITITI SIMircea Basescu si Marian Capatana, TRIMISI IN JUDECATA

 

Tribunalul Bucuresti a admis cererea si si-a declinat competenta de solutionare a cererii in favoarea Tribunalului Constanta, dosarul urmand sa fie trimis la aceasta instanta.
 

Nelu Tasca, a declarat marti, la intrarea in sediul Tribunalului Bucuresti, ca cel mai probabil cererea nu va mai fi judecata la aceasta instanta, intrucat nu mai este competenta in solutionarea cauzei, dupa ce fratele presedintelui a fost trimis in judecata si dosarul a fost transmis Tribunalului Constanta.
 

Avocatul a spus ca in sustinerea cererii de revocare a masurii preventive vor fi invocate lipsa dovezilor si raportul de expertiza, care, in opinia apararii, este neclar.
 

Intrebat daca Mircea Basescu va fi transferat la Penitenciarul Poarta Alba, avocatul a spus ca fratele presedintelui ar urma sa fie transferat la Constanta, dar nu poate sa precizeze cand se va intampla acest lucru. Avocatul a precizat ca legea prevede ca transferul sa aiba loc la trei zile de la data la care a fost sesizata instanta sa judece dosarul de fond.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in stare de arest, pe Mircea Basescu pentru trafic de influenta si pe Marian Adrian Capatana pentru complicitate la aceasta infractiune.
 

CITITI SINoi INREGISTRARI in cazul Mircea Basescu – Bercea Mondialu: Stii cand incepe balamucul mare? Cand oi depune filmarile si vad ca DNA-ul nu ia in consideratie si ii da drumul. Atunci incepe dezastrul! Ajungem si la Obama!

 

Mircea Basescu si Marian Capatana au fost arestati in 20 iunie, dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari facute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenta de care este acuzat fratele sefului statului.
 

Potrivit procurorilor, la inceputul anului 2011, dupa ce fata de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat masura arestarii preventive de catre Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Basescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Capatana, in schimbul promisiunii ca fratele presedintelui va interveni pe langa magistratii investiti cu solutionarea dosarului in care Bercea era judecat pentru tentativa de omor, respectiv ca si-a injunghiat un nepot, dar si pentru alte cereri incidente in acea cauza.
 

"Inculpatul Basescu Mircea a lasat sa se creada ca are influenta asupra magistratilor si poate obtine o situatie favorabila pentru tatal denuntatorului: fie condamnarea la o pedeapsa mai mica, fie punerea in libertate", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei", au aratat procurorii in rechizitoriul trimis instantei.

 

Ulterior, pentru ca Bercea Mondial nu a fost pus in libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Capatana si suma de 350.000 de euro, in acelasi scop.
 

"Intervalul de timp in care denuntatorul a remis sumele de bani inculpatului Capatina Marian Adrian este cuprins intre datele de 20.02.2011 (data luarii masurii arestarii preventive fata de tatal denuntatorului) si 22.02.2012 (data pronuntarii hotararii de condamnare la instanta de fond)", au precizat procurorii.

 

Anchetatorii sustin ca din suma totala de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Capatana, Mircea Basescu ar fi primit 250.000 de euro.
 

Marian Capatana este acuzat ca si-a insusit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiti de la Florin Anghel, pentru ca ar fi mijlocit remiterea banilor.
 

"Dupa pronuntarea hotararii de condamnare din data de 22.02.2012, avand in vedere durata pedepselor cu inchisoarea aplicate, mult mai mari decat pedepsele promise de inculpatul Basescu Mircea, denuntatorul si membrii familiei sale au pretins restituirea banilor dati inculpatilor", au mai scris procurorii in rechizitoriu.
 

In acest sens, pana in 26 februarie 2012, Mircea Basescu a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite alte sume de catre Marian Capatana.
 

"Desi cei doi inculpati au restituit o parte din banii primiti, acestia l-au asigurat in continuare pe denuntator ca vor continua demersurile pentru care au primit banii, respectiv folosirea influentei in vederea obtinerii unei hotarari favorabile, inclusiv prin stramutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova", potrivit procurorilor.
 

In 28 februarie 2012, la Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost inregistrata cererea de stramutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, formulata de catre Bercea Mondial. La termenul din 21 martie 2012 s-a respins cererea de suspendare a judecarii cauzei si s-a acordat un nou termen, la 25 aprilie 2012. La acest din urma termen s-a dispus respingerea cererii de stramutare.
 

In cauza a fost instituit sechestrul asigurator pe bunuri imobile aflate in proprietatea lui Mircea Basescu si Marian Capatana.
 

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Constanta, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.
 

Pe de alta parte, in urma unei plangeri facute de Mircea Basescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis in judecata pentru santaj cu circumstante agravante, in stare de recidiva, in timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, si fratele ei minor, Grinica Ion Anghel, au fost deferiti justitiei pentru santaj cu circumstante agravante. In acelasi dosar a fost trimis in judecata si Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infractiuni concurente de santaj, dintre care una in stare de recidiva, in timp ce mama acestuia, Fanica Anghel, a fost deferita justitiei pentru santaj.
 

Tot Tribunalul Constanta judeca si acest dosar in care fratele presedintelui apare ca parte vatamata si in care inculpati sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial – sotia acestuia, Fanica Anghel, cei doi fii si fiica, Florin, Grinica Ion si Izaura Anghel si concubinul acesteia din urma, Marius Constantin, acuzati de santajarea lui Mircea Basescu.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!